Slava Tie Doamne, slava Tie !
Nota:
Aceste poze au fost facute cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012.
luni, 24 septembrie 2012
miercuri, 19 septembrie 2012
Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !
" In
urma cu cativa ani ,in Manastirea Pskovo-Pecersk,s-a stins un schimnic cucernic
si virtuos.Zilnic se ruga mult, statea in picioare la pravilele lungi, respecta
toate canoanele monahale, era un bun exemplu pentru fratii de obste si pentru
toti pelerinii. Cand era intrebat despre viata sa,el incepea sa planga cu amar,
sa se bata peste piept si sa spuna:” Credeti-ma , fratilor, ca sunt cel mai
pacatos om de pe pamant”. Putini dintre frati stiau taina vietii lui.S-a
intamplat aceasta in 1918, intr-un satuc din Ural. In localitate a oprit o
masina din care au coborat cativa ” tovarasi “ imbracati in geci de piele,
legati cu panglici rosii la brat si inarmati cu mitraliere si revolvere.
Dupa ce locuitorii satucului s-au adunat pe platform din fata bisericii, ei le-au spus ca au venit sa-i imobilizeze pe toti tinerii in detasamentul ( CEKA- Comisia extraordinara pe intreaga Rusie pentru combaterea contrarevolutiei, speculei si abuzului de putere ), in scopul satisfacerii serviciului militar. In acele timpuri, toti stiau ce inseamna CEKA si multi s-au opus ordinului lor de inrolare, fiind impuscati imediat pentru nesupunere fata de puterea sovietica. Altii insa s-au aliniat in coloana, asteptand decizia comisarilor. Cand grupul de tineri s-a marit,li s-a ordonat sa urce in masina si, in scurt timp au plecat. Printre ei se afla si un tanar de 17 ani. Fiind adusi in cazarma, au fost instruiti sa traga din toate tipurile de arma, sa tortureze si sa chestioneze. Dupa aceasta novicii au fost delegate in prima lor misiune. Locuitorii unui satuc nu fusese in stare sa colecteze cantitatea de produse agricole pretinsa de stat, si comisarul i-a condamnat pe toti la moarte prin impuscare, ca “ pilda moralizatoare” pentru ceilalti.
Dupa ce locuitorii satucului s-au adunat pe platform din fata bisericii, ei le-au spus ca au venit sa-i imobilizeze pe toti tinerii in detasamentul ( CEKA- Comisia extraordinara pe intreaga Rusie pentru combaterea contrarevolutiei, speculei si abuzului de putere ), in scopul satisfacerii serviciului militar. In acele timpuri, toti stiau ce inseamna CEKA si multi s-au opus ordinului lor de inrolare, fiind impuscati imediat pentru nesupunere fata de puterea sovietica. Altii insa s-au aliniat in coloana, asteptand decizia comisarilor. Cand grupul de tineri s-a marit,li s-a ordonat sa urce in masina si, in scurt timp au plecat. Printre ei se afla si un tanar de 17 ani. Fiind adusi in cazarma, au fost instruiti sa traga din toate tipurile de arma, sa tortureze si sa chestioneze. Dupa aceasta novicii au fost delegate in prima lor misiune. Locuitorii unui satuc nu fusese in stare sa colecteze cantitatea de produse agricole pretinsa de stat, si comisarul i-a condamnat pe toti la moarte prin impuscare, ca “ pilda moralizatoare” pentru ceilalti.
Satul a fost inconjurat de
soldati.Batranii,femeile si copiii au fost pusi la zid, iar tinerilor cekisti
li s-a ordonat sa-i impuste.Cekistii , fiind nascuti si crescuti la tara, nu
indrazneau sa traga. De aceea ,prima rafala de gloante a zburat deasupra
capetelor condamnatilor. Atunci comisarul i-a amenintat pe tineri :” Daca nu
veti trage in ei, voi impusca pe fiecare al zecelea dintre voi.” Desi ordinal a
rasunat din nou, cekistii nu au indraznit sa traga nici de data aceasta in
locuitorii nevinovati.
Astfel, comisarul a trecut de-a lungul coloanei si a impuscat pe fiecare al zecelea soldat.Pentru ca le era scumpa viata, soldatii s-au conformat si i-au ucis pe tarani. Dupa acest masacru au urmat si alte nenumarate torture si condamnari la moarte. Inaintea condamnarilor in masa, soldatii erau siliti sa bea votca, pentru a executa mai lesne ordinele autoritatilor.Dupa ce isi reveneau din starea de betie, ii mustra chinuitor de mult constiinta, incat nu puteau sa inghita nici macar o bucata de paine.
Odata, tanarul de 17 ani l-a intrebat pe comisar:” La ce ne foloseste sa ii omoram pe oameni ?” Comisarul,neamt de origine, i-a raspuns :” Acestia sunt contrarevolutionari. De aceea, imi va fi mila mai curand de o musca decat de ei”. Asa a luat sfarsit educatia politica.Anii treceau. Razboiul civil a incetat. In tara se “ construia” socialismul, incepusera colectivizarea, cincinalele , si , desigur, au urmat alte represalii, teroarea si condamnarile. Cu cat puterea sovietica” faurea fericirea” poporului,cu atat mai multi oameni erau exterminati. Tanarul despre care am vorbit anterior se maturizase si cugeta mult asupra situatiei create in societate. Multi din colegii sai au devenit alcoolici, unii au innebunit, altii s-au sinucis, nesuportand amarele mustrari de constiinta, iar urmatorii au devenit mari functionari pentru “ ispravile “ lor din trecut.
Nici ei insa nu bucurau prea mult timp de putere: de regula, cei care se luptau contra “ dusmanilor poporului “ erau declarati mai tarziu ei insisi “ dusmani”, fiind condamnati la moarte. El a inteles ca , mai devrem sau mai tarziu, va infrunta aceeasi soarta. Cu prima ocazie, a solicitat demisia din CEKA. Desi a plecat de acolo, ii persista mereu in minte imaginea persoanelor pe care le ucisese. Isi pierduse cu desavarsire linistea : cand inchidea ochii, vedea lacuri de sange si privirea celor impuscati.Adesea isi amintea de preotii care mergeau la moarte cu bucurie, cantand rugaciuni si intarindu-se unii pe altii. In fata mortii erau senini, aveau chipuri luminate si o liniste sufleteasca straina calailor sovietici.
Ei ii iertau si ii binecuvantau pe ucigasii trupurilor lor.In toate acestea se simtea maretia de neinvins a duhului omenesc si o putere inaccesibila mintilor impatimite. Se parea ca acesti muritori vad si stiu lucruri de neconceput pentru calai.Deopotriva cu amintirile oribile, pastra in minte imaginea luminoasa a copilariei, biserica unde il ducea mama ca sa fie impartasit, slujba de Paste si , ulterior, bucuria de a sta la masa cu intreaga familie.Amintirile copilariei sale neprihanite le simtea departate si despartite de multimea timpului si a sangelui semenilor sai. Odata , acest om a intrat intr-o biserica.
S-a apropiat de icoana Mantuitorului, s-a rugat sa-i potoleasca chinul sufletesc si sa-i ierte multimea pacatelor de moarte.Desi omorase la ordinul altora, se simtea foarte vinovat pentru crimele comise.A plans foarte mult in fata chipului Mantuitorului si ,cand a iesit din biserica, si-a simtit sufletul usurat. De atunci a inceput sa frecventeze mai des biserica.
La un moment dat, a hotarat sa se spovedeasca unui preot. Spovedania a durat cateva ore,in timpul careia a plans neincetat. A inteles ca Domnul Iisus Hristos este unica lui salvare, ca numai El poate sa-I izbaveasca de cosmarurile care il urmaresc neincetat. Acest om a mers in manastire, a fost tuns monah si apoi a imbracat schima.Intreaga sa viata L-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si s-a rugat pentru toti oamenii ucisi de el. Dumnezeu a primit pocainta lui, caci si-a adeverit neprihanirea printr-o viata si un sfarsit sfant. Pocainta este sensul vietii fiecarui om.(…) Prin urmare sa nu amanam pocainta noastra. Sa ne amintim mai des una din poruncile de seama ale Mantuitorului : “ Pocaiti-va , caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !”
Astfel, comisarul a trecut de-a lungul coloanei si a impuscat pe fiecare al zecelea soldat.Pentru ca le era scumpa viata, soldatii s-au conformat si i-au ucis pe tarani. Dupa acest masacru au urmat si alte nenumarate torture si condamnari la moarte. Inaintea condamnarilor in masa, soldatii erau siliti sa bea votca, pentru a executa mai lesne ordinele autoritatilor.Dupa ce isi reveneau din starea de betie, ii mustra chinuitor de mult constiinta, incat nu puteau sa inghita nici macar o bucata de paine.
Odata, tanarul de 17 ani l-a intrebat pe comisar:” La ce ne foloseste sa ii omoram pe oameni ?” Comisarul,neamt de origine, i-a raspuns :” Acestia sunt contrarevolutionari. De aceea, imi va fi mila mai curand de o musca decat de ei”. Asa a luat sfarsit educatia politica.Anii treceau. Razboiul civil a incetat. In tara se “ construia” socialismul, incepusera colectivizarea, cincinalele , si , desigur, au urmat alte represalii, teroarea si condamnarile. Cu cat puterea sovietica” faurea fericirea” poporului,cu atat mai multi oameni erau exterminati. Tanarul despre care am vorbit anterior se maturizase si cugeta mult asupra situatiei create in societate. Multi din colegii sai au devenit alcoolici, unii au innebunit, altii s-au sinucis, nesuportand amarele mustrari de constiinta, iar urmatorii au devenit mari functionari pentru “ ispravile “ lor din trecut.
Nici ei insa nu bucurau prea mult timp de putere: de regula, cei care se luptau contra “ dusmanilor poporului “ erau declarati mai tarziu ei insisi “ dusmani”, fiind condamnati la moarte. El a inteles ca , mai devrem sau mai tarziu, va infrunta aceeasi soarta. Cu prima ocazie, a solicitat demisia din CEKA. Desi a plecat de acolo, ii persista mereu in minte imaginea persoanelor pe care le ucisese. Isi pierduse cu desavarsire linistea : cand inchidea ochii, vedea lacuri de sange si privirea celor impuscati.Adesea isi amintea de preotii care mergeau la moarte cu bucurie, cantand rugaciuni si intarindu-se unii pe altii. In fata mortii erau senini, aveau chipuri luminate si o liniste sufleteasca straina calailor sovietici.
Ei ii iertau si ii binecuvantau pe ucigasii trupurilor lor.In toate acestea se simtea maretia de neinvins a duhului omenesc si o putere inaccesibila mintilor impatimite. Se parea ca acesti muritori vad si stiu lucruri de neconceput pentru calai.Deopotriva cu amintirile oribile, pastra in minte imaginea luminoasa a copilariei, biserica unde il ducea mama ca sa fie impartasit, slujba de Paste si , ulterior, bucuria de a sta la masa cu intreaga familie.Amintirile copilariei sale neprihanite le simtea departate si despartite de multimea timpului si a sangelui semenilor sai. Odata , acest om a intrat intr-o biserica.
S-a apropiat de icoana Mantuitorului, s-a rugat sa-i potoleasca chinul sufletesc si sa-i ierte multimea pacatelor de moarte.Desi omorase la ordinul altora, se simtea foarte vinovat pentru crimele comise.A plans foarte mult in fata chipului Mantuitorului si ,cand a iesit din biserica, si-a simtit sufletul usurat. De atunci a inceput sa frecventeze mai des biserica.
La un moment dat, a hotarat sa se spovedeasca unui preot. Spovedania a durat cateva ore,in timpul careia a plans neincetat. A inteles ca Domnul Iisus Hristos este unica lui salvare, ca numai El poate sa-I izbaveasca de cosmarurile care il urmaresc neincetat. Acest om a mers in manastire, a fost tuns monah si apoi a imbracat schima.Intreaga sa viata L-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si s-a rugat pentru toti oamenii ucisi de el. Dumnezeu a primit pocainta lui, caci si-a adeverit neprihanirea printr-o viata si un sfarsit sfant. Pocainta este sensul vietii fiecarui om.(…) Prin urmare sa nu amanam pocainta noastra. Sa ne amintim mai des una din poruncile de seama ale Mantuitorului : “ Pocaiti-va , caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !”
Nota:
Fragment preluat din cartea " Este posibila mantuirea in secolul XXI ? " autor Ieromonah Serghie Rabko
marți, 18 septembrie 2012
Manastirea Diveevo !
Izvorul Sfantului Serafim
Mormantul lui Nikolay Alexandrovich Motovilov ucenicul Sfantului Serafim. Pe mormant se afla copacul, din care a crescut dupa cum se vede, un cap de urs.
Slava Tie Doamne, Slava Tie !
Aceste fotografii au fost facute cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012.
miercuri, 12 septembrie 2012
Diaconul mucenic !
Noua conducere sau mai bine zis, diavolul au hotarat sa-l piarda. Acest diacon avea un frate cekist care il apara mereu de atacuri pentru ca il iubea si respecta. Totusi dusmanii Bisericii cautau unmoment potrivit ca sa-l omoare. Odata, fratele sau a mers la o intrunire de partid.
Profitand de ocazie, revolutionarii l-au arestat pe diacon si l-au condamnat la moarte in regim de urgenta. El nu a ezitat, nu le-a pretins gratierea, nu i-a implorat sa-l elibereze. In celula, s-a rugat lui Dumnezeu cu pocainta pentru intreaga sa viata, cantand : “ Usile pocaintei deschide-mi mie Dadatorule de viata…” Canta cu putere duhovnicesca si cu mare cainta, incat vocea sa se auzea in afara celulei.
Toti detinutii au incremenit. In inchisoare s-a asternut linistea. Detinutii au renuntat la cartile de joc, s-au ridicat in picioare si au inceput sa se roage. La un moment, dat
A doua zi, de dimineata, diaconul a fost impuscat. Pamantul a fost lipsit de un locuitor virtuos, iar cerul l-a primit cu bucurie in ceata Sfintilor Mucenici, Apostoli si Ingeri. Acum el mijloceste pentru noi inaintea lui Dumnezeu si se roaga Lui sa dea pocainta pamantului rusesc si fiecaruia dintre noi. Sa ne amintim mereu de rugaciunea acestui nou mucenic rus. Sa ne straduim sa ducem un trai vrednic (…) asa incat fiecare pas sa ne apropie de cer. Amin”
Nota:
Fragment preluat din cartea "Este posibila mantuirea in secolul XXI ? " autor Ieromonah Seghie Rabko
miercuri, 5 septembrie 2012
Manastirea Valdai !
Manastirea se gaseste cam la 400 de km de Moscova pe o insula. De jur imprejurul ei intr-un peisaj extraordinar se afla lacul Valdai.
Slava Tie Doamne, slava Tie !
Nota:
Fotografiile au fost facute in luna iulie a anului 2012.
Manastirea Pesterilor din Pskov !
Manastirea Peciora este cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Aceasta manastire a fost construita in 1473 peste o pestera nefacuta de mana omului care se aseamana cu un oras subteran avand 8 strazi. Aici se odihnesc 10 000 de sfinte moaste. Nisipul din pestera este de culoare alba, iar in prezent liantul care il solidifica pentru formarea culoarelor a ramas necunoscut. Credinciosii au obiceiul dupa iesirea din pesteri, sa stranga nisipul care se lipeste de talpa incaltamintei ca nisip tamaduitor.
Slava Tie Doamne, slava Tie !
Nota:
Aceste fotografii au fost facute cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012.
luni, 3 septembrie 2012
Ispita !
Ce-mi esti tu mie noapte ?
Si negrul tau de ce ma inconjoara?
Au nu stii tu ca mie de tine ,nu mi-e sete !
Caci inima-mi din piept doar spre Lumina-mi zboara.
Ce-mi spui tu mie noapte,cu vorbele viclene !?
Spurcate-ti sunt cuvintele ce-n soapte m-i le-arunci
Secundele din tine nu tin de a ta vreme,
Caci timpul tau ma ocoleste-n grele munci.
Ce-mi dai tu mie noapte, a intunericului sclava !?
Minciuni pline de rele,mucegaite-n rest
Au nu stii tu ca eu, feritum-am de-otrava,
Prin mila Celui care ma-nvata sa traiesc !
Nota:
Poezia "Ispita"
17 aprilie 2012
Despre citirea Sfintilor Parinti si a Sfintei Scripturi !
Raspuns: este neaparat nevoie ca, citind Scriptura, sa-i citim si pe Sfintii
Parinti ai Bisericii Rasaritului. Iata ce spune despre Sfanta Scriptura Sfantul
Apostol Petru : “ Nici o prorocie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta
fiecaruia, pentru ca niciodata prorocia nu
s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait,
purtati fiind de Duhul Sfant ( II Pt.1,20-21 ). Si atunci de ce vreti sa
intelegeti dupa bunul plac cuvantul duhovnicesc, care nu a fost rostit dupa
bunul plac omenesc, ci la insuflarea Duhului, si care ne opreste chiar el sa-l
talcuim dupa bunul nostrum plac ?
Duhul a rostit Sfanta Scriptura, si numai Duhul poate s-o talcuiasca. Barbati de Dumnezeu insuflati-prorocii si apostolii- au scris-o; barbate de Dumnezeu insuflati – Sfintii Parinti – au talcuit-o. De aceea oricine vrea sa dobandesca adevarata cunoastere a Sfintei Scripturi are neaparata nevoie de citirea Sfintilor Parinti. Iar daca va veti margini la citirea Sfintei Scripturi nu veti avea cum sa o intelegeti si cum sa n-o explicati dupa bunul plac.Nu veti avea nici cum sa evitati ratacirile, pentru ca “ omul sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga,fiindca ele se judeca duhovniceste. Cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut,fara numai Duhul lui Dumnezeu ( I Cor.2,13-14 ). Cu deosebire urasc scrierile Parintilor ereticii din toate timpurile : scrierile Parintilor descopera intelesul drept al Sfintei Scripturi, pe care vrajmasii Adevarului ar vrea sa-l strambe pentru a-si intari filosofarile mincinoase.
Ereziarhul Eustihie si-a aratat reaua vointa fata de Parinti la Sinodul Local de la Constantinopol, “Sfanta Scriptura , a spus el cu viclenie, trebuie cinstita mai mult decat Parintii”- si a spus asta pentru ca scrierile sfintilor patriarhi ai Alexandriei, Atanasie cel Mare si de curand raposatul Chiril,ii dadeau in vileag limpede ratacirea hulitoare de Dumnezeu. Dimpotriva, Biserica Sobornicesca a nutrit totdeauna o cinstire deosebita fata de scrierilor Parintilor : prin scrierile acestea se pastreaza unitatea bisericesca, pentru care este neaparata nevoie de o lamurire recunoscuta de toata lumea, adevarata si harica a Scripturii. Sinoadele Ecumenice incepeau intotdeauna cu citirea acelor scrieri ale Parintilor in care era expusa deosebit de limpede dogma sau predania a caror examinare alcatuia obiectul deliberarilor sinodului. Si, sprijinindu-se pe aceste scrieri, sinodul a dat in vileag erezia, proclamand invatatura si marturisirea ortodoxa.
Intocmai la fel, si in viata lor particulara sfintii nevoitori au fost formati de scrierile Parintilor si au trecut la citirea cu precadere a Sfintei Scripturi numai atunci cand ajunsesera deja la o deosebita sporire duhovnicesca.” Adanca este marea Scripturii, a zis Sfantul Ioan Scararul, si nu fara de primejdie este pentru mintea nevoitorului a sari in ea : primejdios este a inota imbracat si primejdios este a se atinge de teologie cel patimas” ( Cuvantul 27, Despre linistire ). Aceasta primejdie , aceasta nenorocire sta, vadit, in talcuirea samavolnica,in intelegerea mincinoasa a Scripturii, lucru care i-a facut pe multi calugari sa cada in ratacire pierzatoare. Degeaba se impauneaza ereticii cu paruta lor cinstire fata de Sfanta Scriptura, degeaba dau de inteles cu viclenie ca Biserica Ortodoxa o cinsteste prea putin, dand o prea mare cinstire Sfintilor Parinti, pe care ei ii resping, pe care ii acopera cu clevetiri si ocari fara de rusine!
Cinstirea pe care o dau Sfintei Scripturi ereticii este mincinoasa, fatarnica: ce fel de cinstire fata de cuvantul lui Dumnezeu este aceea cand I se ingaduie oricui, oricat de stricat ar fi, sa-l intelega si sa-l talcuiasca dupa bunul sau plac ? Primind harica talcuire a Sfintei Scripturi de catre Sfintii Parinti, Sfanta Biserica dovedeste prin insusi acest fapt adanca sa cinstire fata de Sfanta Scriptura: ea o cinsteste asa cum se cuvine cinstit cuvantul lui Dumnezeu. Ea ii invata pe fiii sai sa nu fie cutezatori fata de cuvantul lui Dumnezeu, ii infraneaza de la trufasa samavolnicie si lipsa de randuiala, le porunceste sa se formeze prin citirea Sfintilor Parinti si sub indrumarea acestora sa patrunda in lumina cea minunata a cuvantului lui Dumnezeu, care ii orbeste pe cei ce indraznesc s-o privesca fara cuvenita pregatire, cu minte necurata si cu inima iubitoare de pacat.
Ajunge sa iei aminte la slujbele Bisericii Ortodoxe ca sa te incredintezi de adanca ei evlavie fata de Sfanta Scriptura.Evanghelia- atotsfanta carte care cuprinde cuvintele rostite catre oameni de Insusi Dumnezeu intrupat- se afla totdeauna pe Sfanta Masa, inchipuindu-L pe Hristos Insusi. S-o citeasca inaintea a tot poporul se ingaduie numai clericilor; cand este citita, toti iau aminte la ea ca si cum ar vorbi Hristos; cand este scoasa din altar, se merge inaintea ei cu lumanari aprinse. Ea este scoasa si pusa pe analog in mijlocul bisericii: atunci, toti crestinii ortodocsi care sunt de fata isi pleaca genunchii cu evlavie inaintea ei, inaintea cuvantului lui Dumnezeu, o saruta cu frica si cu dragoste.
Pe cand ereticul, care tocmai se lauda cu cinstirea lui fata de Sfanta Scriptura, se sminteste de evlavia pe care o arata fiii Bisericii inaintea Evangheliei,numeste batjocoritor inchinarea lor la cuvantul lui Dumnezeu” inchinare la idoli”, “ inchinare la hartie “,” la cerneala”, “ la legatura”; orb nefericit ! el vede in aceasta carte numai hartia, cerneala, legatura, nu vede Evanghelia lui Hristos. Citirea Epistolelor apostolesti inaintea a tot poporul este savarsita de diaconi si de citeti; citirea restului Sfintei Scripturi este savarsita de citeti in mijlocul bisericii. Iar cantarile bisericesti, pe care le-au alcatuit Sfintii Parinti, cuprind un curs intreg de teologie dogmatica si morala. Slava lui Dumnezeu, Care a pastrat Biserica Sa in curatie si in sfintenie ! Slava Sfintei Biserici a Rasaritului, singurei sfinte si adevarate!
Toate predaniile, toate obiceiurile ei sunt sfinte, raspandesc buna mireasma a ungerii duhovnicesti ! Sa se rusineze toti cei ce filosofeaza impotriva ei, toti cei ce se despart de unirea cu ea ! Sa aveti evlavie fata de Sfanta Scriptura, evlavia cuvenita unui adevarat fiu al adevaratei Biserici; sa aveti cuvenita incredere si evlavie fata de scrierile Parintilor! Acelasi Duh al lui Dumnezeu Care a lucrat in proroci si in apostoli care a lucrat in sfintii invatatori si pastori ai Bisericii : martor al acestei dogme este Sfantul Apostol : “ Dumnezeu a pus in Biserica intai apostoli, al doilea proroci, al treilea invatatori ( I Cor.12,28 ) Potrivit spuselor apostolului, spuselor Sfintei Scripturi si indrumarii Bisericii, primul loc in lecturile dumneavoastra evlavioase trebuie sa-l ocupe scrierile apostolesti. Intre scrierile apostolesti, primul loc il are Evanghelia. Pentru a intelege asa cum trebuie Noul Testament, cititi-I pe sfintii invatatori ai Bisericii, cititi si Psaltirea, si celelalte carti ale Vechiului Testament. Curatiti-va prin poruncile evanghelice si prin nevointele evlavioase. Pe masura curatiei lui, sufletului I Se arata Dumnezeu, I se descopera cuvantul lui Dumnezeu, care pentru ochii trupesti este acoperit cu valul de nepatruns al cuvantului omenesc. “
Duhul a rostit Sfanta Scriptura, si numai Duhul poate s-o talcuiasca. Barbati de Dumnezeu insuflati-prorocii si apostolii- au scris-o; barbate de Dumnezeu insuflati – Sfintii Parinti – au talcuit-o. De aceea oricine vrea sa dobandesca adevarata cunoastere a Sfintei Scripturi are neaparata nevoie de citirea Sfintilor Parinti. Iar daca va veti margini la citirea Sfintei Scripturi nu veti avea cum sa o intelegeti si cum sa n-o explicati dupa bunul plac.Nu veti avea nici cum sa evitati ratacirile, pentru ca “ omul sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga,fiindca ele se judeca duhovniceste. Cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut,fara numai Duhul lui Dumnezeu ( I Cor.2,13-14 ). Cu deosebire urasc scrierile Parintilor ereticii din toate timpurile : scrierile Parintilor descopera intelesul drept al Sfintei Scripturi, pe care vrajmasii Adevarului ar vrea sa-l strambe pentru a-si intari filosofarile mincinoase.
Ereziarhul Eustihie si-a aratat reaua vointa fata de Parinti la Sinodul Local de la Constantinopol, “Sfanta Scriptura , a spus el cu viclenie, trebuie cinstita mai mult decat Parintii”- si a spus asta pentru ca scrierile sfintilor patriarhi ai Alexandriei, Atanasie cel Mare si de curand raposatul Chiril,ii dadeau in vileag limpede ratacirea hulitoare de Dumnezeu. Dimpotriva, Biserica Sobornicesca a nutrit totdeauna o cinstire deosebita fata de scrierilor Parintilor : prin scrierile acestea se pastreaza unitatea bisericesca, pentru care este neaparata nevoie de o lamurire recunoscuta de toata lumea, adevarata si harica a Scripturii. Sinoadele Ecumenice incepeau intotdeauna cu citirea acelor scrieri ale Parintilor in care era expusa deosebit de limpede dogma sau predania a caror examinare alcatuia obiectul deliberarilor sinodului. Si, sprijinindu-se pe aceste scrieri, sinodul a dat in vileag erezia, proclamand invatatura si marturisirea ortodoxa.
Intocmai la fel, si in viata lor particulara sfintii nevoitori au fost formati de scrierile Parintilor si au trecut la citirea cu precadere a Sfintei Scripturi numai atunci cand ajunsesera deja la o deosebita sporire duhovnicesca.” Adanca este marea Scripturii, a zis Sfantul Ioan Scararul, si nu fara de primejdie este pentru mintea nevoitorului a sari in ea : primejdios este a inota imbracat si primejdios este a se atinge de teologie cel patimas” ( Cuvantul 27, Despre linistire ). Aceasta primejdie , aceasta nenorocire sta, vadit, in talcuirea samavolnica,in intelegerea mincinoasa a Scripturii, lucru care i-a facut pe multi calugari sa cada in ratacire pierzatoare. Degeaba se impauneaza ereticii cu paruta lor cinstire fata de Sfanta Scriptura, degeaba dau de inteles cu viclenie ca Biserica Ortodoxa o cinsteste prea putin, dand o prea mare cinstire Sfintilor Parinti, pe care ei ii resping, pe care ii acopera cu clevetiri si ocari fara de rusine!
Cinstirea pe care o dau Sfintei Scripturi ereticii este mincinoasa, fatarnica: ce fel de cinstire fata de cuvantul lui Dumnezeu este aceea cand I se ingaduie oricui, oricat de stricat ar fi, sa-l intelega si sa-l talcuiasca dupa bunul sau plac ? Primind harica talcuire a Sfintei Scripturi de catre Sfintii Parinti, Sfanta Biserica dovedeste prin insusi acest fapt adanca sa cinstire fata de Sfanta Scriptura: ea o cinsteste asa cum se cuvine cinstit cuvantul lui Dumnezeu. Ea ii invata pe fiii sai sa nu fie cutezatori fata de cuvantul lui Dumnezeu, ii infraneaza de la trufasa samavolnicie si lipsa de randuiala, le porunceste sa se formeze prin citirea Sfintilor Parinti si sub indrumarea acestora sa patrunda in lumina cea minunata a cuvantului lui Dumnezeu, care ii orbeste pe cei ce indraznesc s-o privesca fara cuvenita pregatire, cu minte necurata si cu inima iubitoare de pacat.
Ajunge sa iei aminte la slujbele Bisericii Ortodoxe ca sa te incredintezi de adanca ei evlavie fata de Sfanta Scriptura.Evanghelia- atotsfanta carte care cuprinde cuvintele rostite catre oameni de Insusi Dumnezeu intrupat- se afla totdeauna pe Sfanta Masa, inchipuindu-L pe Hristos Insusi. S-o citeasca inaintea a tot poporul se ingaduie numai clericilor; cand este citita, toti iau aminte la ea ca si cum ar vorbi Hristos; cand este scoasa din altar, se merge inaintea ei cu lumanari aprinse. Ea este scoasa si pusa pe analog in mijlocul bisericii: atunci, toti crestinii ortodocsi care sunt de fata isi pleaca genunchii cu evlavie inaintea ei, inaintea cuvantului lui Dumnezeu, o saruta cu frica si cu dragoste.
Pe cand ereticul, care tocmai se lauda cu cinstirea lui fata de Sfanta Scriptura, se sminteste de evlavia pe care o arata fiii Bisericii inaintea Evangheliei,numeste batjocoritor inchinarea lor la cuvantul lui Dumnezeu” inchinare la idoli”, “ inchinare la hartie “,” la cerneala”, “ la legatura”; orb nefericit ! el vede in aceasta carte numai hartia, cerneala, legatura, nu vede Evanghelia lui Hristos. Citirea Epistolelor apostolesti inaintea a tot poporul este savarsita de diaconi si de citeti; citirea restului Sfintei Scripturi este savarsita de citeti in mijlocul bisericii. Iar cantarile bisericesti, pe care le-au alcatuit Sfintii Parinti, cuprind un curs intreg de teologie dogmatica si morala. Slava lui Dumnezeu, Care a pastrat Biserica Sa in curatie si in sfintenie ! Slava Sfintei Biserici a Rasaritului, singurei sfinte si adevarate!
Toate predaniile, toate obiceiurile ei sunt sfinte, raspandesc buna mireasma a ungerii duhovnicesti ! Sa se rusineze toti cei ce filosofeaza impotriva ei, toti cei ce se despart de unirea cu ea ! Sa aveti evlavie fata de Sfanta Scriptura, evlavia cuvenita unui adevarat fiu al adevaratei Biserici; sa aveti cuvenita incredere si evlavie fata de scrierile Parintilor! Acelasi Duh al lui Dumnezeu Care a lucrat in proroci si in apostoli care a lucrat in sfintii invatatori si pastori ai Bisericii : martor al acestei dogme este Sfantul Apostol : “ Dumnezeu a pus in Biserica intai apostoli, al doilea proroci, al treilea invatatori ( I Cor.12,28 ) Potrivit spuselor apostolului, spuselor Sfintei Scripturi si indrumarii Bisericii, primul loc in lecturile dumneavoastra evlavioase trebuie sa-l ocupe scrierile apostolesti. Intre scrierile apostolesti, primul loc il are Evanghelia. Pentru a intelege asa cum trebuie Noul Testament, cititi-I pe sfintii invatatori ai Bisericii, cititi si Psaltirea, si celelalte carti ale Vechiului Testament. Curatiti-va prin poruncile evanghelice si prin nevointele evlavioase. Pe masura curatiei lui, sufletului I Se arata Dumnezeu, I se descopera cuvantul lui Dumnezeu, care pentru ochii trupesti este acoperit cu valul de nepatruns al cuvantului omenesc. “
Furie indreptatita !
Am transcris aceste cuvinte ale Sfantului Ignatie
cu gandul la toti acei crestini ce se numesc crestini , dar dupa cum bine spune
sfantul sunt rataciti de la adevar. Am intalnit, si intalnesc, crestini-ortodocsi,
care, merg la Sfanta Biserica , la sfintele slujbe ,dar care nu si-au insusit
dreapta credinta si cu parere de rau, spun, nu cunosc esenta duhovnicesca . Idei
eretice aud urechile mele chiar si de la cei mai apropiati ai Bisericii.
Nadajduiesc ca aceste invataturi sfinte sa le fie spre
indreptare.
“ Ce priveliste vrednica de tanguire amara sunt
crestinii care nu stiu in ce consta crestinismul ! Iar aceasta priveliste se
infatiseaza acum aproape neincetat privirilor; acestea sunt mangaiate doar
rareori de privelistea contrara, care negresit e mangaietoare ! Rareori pot, in
gloata cea numeroasa a celor care isi dau numele de crestini, sa se opreasca
asupra unora care sunt crestini si cu numele , si cu fapta.Imi puneti din nou
urmatoarea problema: “ De ce sa nu se mantuiasca, imi scrieti, paganii,
mahomedanii si asa-numitii eretici ? Intre ei sunt oameni cu o mare bunatate .
A-I da pierzarii pe acesti oameni atat de buni ar fi un lucru potrivnic milostivirii
lui Dumnezeu!... Da! Acesta ar fi un lucru potrivnic chiar si ratiunii omenesti
sanatoase ! Iar ereticii sunt crestini si ei. A te socoti pe tine insuti
mantuit, iar pe membri celorlalte confesiuni-pierduti , este un lucru nebunesc
si extrem de trufas !”
Ma voi stradui sa va raspund cat mai pe scurt, ca multa graire sa nu vatame limpezimea expunerii. Crestinilor ! Voi judecati despre mantuire , dar nu stiti ce e mantuirea, nu stiti de ce au oamenii nevoie de ea; in fine, nu-L stiti pe Hristos, singurul nostru mijloc de mantuire !
Iata adevarata invatatura despre aceasta, invatatura Sfintei Biserici Sobornicesti : mantuirea sta in recapatarea impartasirii cu Dumnezeu. Tot neamul omenesc a pierdut aceasta impartasire prin caderea protoparintilor. Tot neamul omenesc este o tagma de fiinte pierite. Pierirea este partea tuturor oamenilor, atat a celor imbunatatiti, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelege, ne nastem in pacat. “ Ma voi cobora in iad la fiul meu plangand” ( Fac.37,35), graieste Sfantul Patriarh Iacov despre sine si despre sfantul sau fiu, Iosif cel feciorelnic si preafrumos! S-au pogarat la iad dupa incheierea pribegiei lor pamantesti nu numai pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. Iata puterea faptelor bune omenesti, iata pretul virtutilor firii noastre cazute! Pentru a reface impartasirea omului cu Dumnezeu, astfel spus pentru mantuire, era neaparata nevoie de reascumparare. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo alta din fiintele inalte, dar marginite si zidite : a fost savarsita de Insusi Dumnezeu, cel Nemarginit. Patimirile- partea neamului omenesc- au fost inlocuite de patimirea Lui; lipsele meritelor omenesti au fost acoperite de vrednicia Lui nemasurata.
Toate faptele bune omenesti, care sunt neputincioase si se pogoara in iad, au fost inlocuite de o singura fapta buna puternica : credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul a fost intrebat de catre iudei : Ce sa facem ca sa lucram lucrurile lui Dumnezeu ? Domnul le-a raspuns : Acesta este lucrul lui Dumnezeu: Sa credeti in Cel pe care L-a trimis El ( In 6,28-29 ) O singura fapta bune ne trebuie pentru mantuire credinta, insa credinta se arata prin fapte. Prin credinta ,doar prin credinta putem intra in impartasirea cu Dumnezeu, cu mijlocirea tainelor daruite de catre El. Degeaba , in chip gresit, ganditi si spuneti ca paganii si mahomedanii care sunt oameni buni se vor mantui, adica vor intra in impartasire cu Dumnezeu! Degeaba va uitati la conceptia contrara acesteia ca la o inovatie, ca la o ratacire strecurata in invatatura Bisericii!
Nu ! Aceasta este invatatura dintotdeauna a Bisericii celei adevarate, atat a Vechiului, cat si a noului Testament. Biserica a marturisit dintotdeauna ca unul singur este mijlocul de mantuire : Rascumparatorul ! Ea a marturisit dintotdeauna ca pana si cele mai mari virtuti ale firii cazute se pogoara in iad.Daca dreptii adevaratei Biserici, luminatorii din care lumina Duhul Sfant, prorocii si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul Ce avea sa vina, dar care s-au savarsit din aceasta viata inaintea venirii Lui, daca acestia s-au pogorat la iad, cum vreti ca paganii si mahomedanii, care nu L-au cunoscut pe Rascumparator si nu au crezut in El,sa primeasca, pentru faptul ca vi se par dumneavoastra oameni de treaba, mantuirea, pe care ne-o aduce un singur mijloc – unul singur, repet-, care este credinta in Rascumparator ?
Crestinilor ! Cunoasteti-L pe Hristos ! Intelegeti ca nu-L cunoasteti, ca v-ati lepadat de El, socotind ca mantuirea este cu putinta fara El, pentru nu stiu ce fapte bune ! Cel ce crede ca te poti mantui fara credinta in Hristos se leapada de Hristos si, poate fara sa isi dea seama , cade in pacatul greu al hulei impotriva lui Dumnezeu. “ Socotim, graieste Sfantul Apostol Pavel, ca prin credinta se va indreptati omul, fara faptele Legii-iar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred, caci nu este deosebire, pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,indreptatindu-se in dar cu harul lui, prin rascumpararea cea prin Hristos Iisus.( Rom.3,28,22-24 ). Veti replica: “ Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune; el invata ca credinta fara fapte este moarta “.
Cercetati ca anume cere Sfantul Apostol Iacov. Veti vedea ca el cere, la fel ca toti scriitorii de Dumnezeu insuflati ai Sfintei Scripturi, faptele credintei, nu faptele bune ale firii noastre cazute ! El cere credinta vie, marturisita prin faptele omului celui nou,nu faptele bune ale firii cazute , ce sunt potrivnice credintei. El citeaza o fapta a Patriarhului Avraam, fapta din care s-a vadit credinta dreptului : este vorba de aducerea ca jertfa lui Dumnezeu a propriului fiu unul-nascut. A-ti junghia fiul ca sa-l jertfesti nu este nicidecum o fapta buna potrivit firii omenesti: aceasta este o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta a credintei. Uitati-va bine in Noul Testament si, indeobste, in toata Sfanta Scriptura : veti gasi ca ceasta cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca ceasta implinire este numita “ fapte “ , ca in urma acestei impliniri a poruncilor lui dumnezeu credinta in El devine vie, fiind lucratoare; fara ceasta ea este moarta, fiind lipsita de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca faptele bune ale firii cazute, care vin din simturi, din sange, din porniri si din simtamintele gingase ale inimii sunt oprite si lepadate! Iar dumneavoastra tocmai prapaditele astea de fapte bune va plac la pagani si la mahomedani ! Pentru ele chiar daca sunt insotite de lepadarea lui Hristos, ati vrea sa le dati mantuirea. Ciudata este parerea dumnezavostra despre ratiunea sanatoasa !
De unde si pana unde, cu ce drept o gasiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestin, ar trebui sa aveti despre acesta o conceptie crestineasca, nu alta, samavolnica sau luata de nu stiu unde ! Evanghelia ne invata ca prin cadere am dobandit ratiunea cea cu nume mincinos, ca ratiunea firii noastre cazute, oricare ar fi valoarea ei naturala, la orice treapta de sofisticare ar fi ajuns prin eruditia lumeasca, (…) ramane ratiune cu nume mincinos. Trebuie s-o lepadam, trebuie sa ne incredintam calauzirii credintei: sub aceasta calauzire, la vremea potrivita, dupa nevointe inseminate in buna credinta, Dumnezeu ii daruieste robului Sau credincios intelegerea Adevarului, astfel spus ratiunea duhovnicesca.
Aceasta ratiune poate si trebuie recunoscuta ca ratiune sanatoasa : ea este credinta cea adeverita pe care Sfantul Apostol Pavel a descris-o atat de bine in capitolul 11 al Epitolei catre Evrei.Temelia vietii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe aceasta piatra tare se zideste ea, si de aceea nu se clatina si nu cade. Iar ratiunea sanatoasa “ de care vorbiti dvs, noi, crestinii, o socotim ratiune atat de bolnava, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nici nu se poate savarsi altfel decat prin taierea cu sabia credintei tuturor cunostintelor care o alcatuiesc si prin lepadarea ei. Iar daca am recunoaste-o – pe un oarecare temei subred, tulbure pururea schimbator- drept sanatoasa, atunci ea “ sanatoasa” cum este, negresit il va lepada si pe Hristos. Lucrul acesta este dovedit de experienta. Si ce va spune ratiunea dumneavostra sanatoasa ? Ca a recunoaste pierzarea oamenilor buni care nu cred in Hristos este ceva contrar ei ? Mai mult decat atat : ca aceasta pierzare ar fi potrivnica milostivirii unei finite atotbune ca Dumnezeu. Binenteles , ati avut descoperire de Sus despre acest lucru, despre ceea ce este potrivnic si ceea ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Nu ? Dar ratiunea dvs sanatoasa arata asta .
A ! Ratiunea dvs sanatoasa!...Si totusi cu ratiunea dvs sanatoasa, de unde ati scos ca puteti, cu propria minte omeneasca marginita, sa intelegeti ce este potrivnic si ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Dati-mi voie sa-mi rostesc gandul : Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, altfel spus Sfanta Scriptura, altfel spus Sfanta Biserica Soborniceasca, ne-au descoperit tot ce poate cunoaste omul despre milostivirea lui Dumnezeu, care covarseste orice filosofare, orice intelegere omeneasca, care este de neajuns pentru ele. Zadarnica este trufia mintii omenesti atunci cand incearca sa-L hotarnicesca pe Dumnezeu, Cel fara hotar, cand incearca sa explice inexplicabilul, sa supuna judecatii sale …pe cine ? Pe Dumnezeu ! O asemenea intreprindere este o intreprindere satanica !...
Tu care iti dai numele de crestin si nu stii invatatura lui Hristos! Daca din acesta invatatura cereasca , harica, nu ai invatat ca Dumnezeu e de nepatruns cu mintea, du-te la scoala, asculta ce invata copii acolo ! Profesorii de matematica le explica, vorbind despre teoria infinitului, ca aceasta, ca marime infinita, nu se supune legilor carora le sunt supuse marimile finite- numerele- , ca rezultatele lui pot fi cu desavarsire opuse rezultatelor numerelor.Iar tu, vrand sa statornicesti legi lucrarii milostivirii lui Dumnezeu , zici : “ Asta se potriveste cu ea, asta e potrivnic ei ! “ Ea se potriveste sau nu cu ratiunea ta “ sanatoasa “ cu conceptiile si senzatiile tale ! Oare din aceasta reiese ca Dumnezeu este obligat sa inteleaga si sa simta asa cum tu intelegi si asa cum sinti tu ? Asadar nu invinui judecatile Bisericii de lipsa a bunului simt si a smereniei : acesta este neajunsul tau ! Ea , Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invaturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o Dumnezeu Insusi ! O urmeaza ascultatori toti fiii ei cei adevarati, luminandu-se prin credinta, calcand in picioare ratiunea ingamfata,care se ridica impotriva lui Dumnezeu ! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar fi o alta cale catre cunoasterea de Dumnezeu, o cale pe care sa o croim mintii noastre prin propriile puteri,nu ne-ar fi fost daruita dumnezeiasca descoperire. Ea ne-a fost daruita pentru ca avem neaparata nevoie de ea. Asadar , desarte si mincinoase sunt interpretarile proprii si ratacirea mintii omenesti !
Spuneti : Ereticii sunt tot crestini “ .
De unde ati mai scos-o si pe asta ? Numai un om care isi da numele de crestin fara sa stie nimic despre Hristos se va socoti, in adancul nestiintei sale, crestin de acelasi fel ca ereticii si nu va deosebi sfanta credinta crestineasca de odraslele blestemului- ereziile hulitoare de Dumnezeu ! Astfel judeca despre acesta crestinii adevarati ! Numeroase cete de sfinti au primit cununa mucenicesca, au ales mai degraba cele mai cuplite chinuri, inchisoarea,surghiunul, decat sa se invoiasca a avea impartasire cu ereticii in invatatura de Dumnezeu hulitoare a acestora.
Biserica Soborniceasca a socotit dintotdeauna erezia un pacat de moarte, a socotit dintodeauna ca omul molipsit de cumplita boala a ereziei este mort sufleteste, strain de har si de mantuire, partas diavolului si al pierzarii acestuia. Erezia este un pacat al mintii. Erezia este un pacat mai mult diavolesc decat omenesc; ea este fiica a diavolului, nascocire a lui, necredinta apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc de obicei inchinarea la idoli,” necredinta “, iar erezia- “ rea credinta “. In inchinarea la idoli, diavolul primea cinstire ca un dumnezeu de la oamenii orbiti, iar prin erezie ii face pe oamenii ce orbecaie partasi pacatului sau de capetenie : hula impotriva lui Dumnezeu. Cine va citi cu luare-aminte Actele Sinoadelor Ecumenice se va convinge cu usurinta ca ereticii au un carcter cu totul satanic : va vedea cumplita lor fatarnicie, trufia lor cea nemasurata, va vedea purtarea lor alcatuita din minciuna necontenita, va vedea ca ei sunt dedati la tot felul de patimi josnice, va vedea ca ei, atunci cand le sta in putere, nu se dau in laturi de la cele mai cumplite faradelegi.
Deosebit de graitoare in acesta privinta este ura lor cea neimpacata fata de fiii Bisericii Adevarate si setea de sangele lor ! Erezia este unita cu impietrirea inimii, cu o cumplita intunecare si vatamare a mintii; se tine cu indaratnicie in sufletul molipsit de ea, si greu este pentru om sa se vindece de aceasta boala ! Orice erezie cuprinde hula impotriva Duhului Sfant ; ea huleste fie dogma Sfantului Duh, dar neaparat Il huleste pe Sfantul Duh.
Esenta oricarei erezii este hula impotriva lui Dumnezeu. Sfantul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu sangele sau marturisirea credintei adevarate,a rostit hotararea Sinodului Local de la Constantinopol impotriva ereziarhului Eutihie in cuvintele urmatoare :
“ Eutihie, pana acum preot si arhimandrit, a fost dat in vileag pe deplin atat de faptele lui din trecut, cat si de lamuririle lui de acum ca este partas ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, ca urmeaza cu indaratnicie hulei lor impotriva lui Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat nici macar n-a bagat de seama sfaturile si povetele noastre spre primirea invataturii celei sanatoase. Drept aceea,plangand si suspinand pentru pierirea lui cea desavarsita, vestim in numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut in hula de Dumnezeu, ca este lipsit de tot cinul preotesc, de impartasirea noastra si de carmuirea manastirii sale, dandu-le de stire tuturor celor ce vor sta de vorba cu el sau vor merge la el de acum inainte ca vor fi supusi afuriseniei .”
Aceasta hotarare este un model al parerii generale a Bisericii Sobornicesti despre eretici ; aceasta hotarare a fost recunoscuta de toata Biserica si intarita de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie statea in aceea ca el nu marturisea in Hristos dupa intrupare doua firi, asa cum marturiseste Biserica, ci recunostea doar singura firea dumnezeiasca. Veti spune :” Si atat, asta e toata vina lui ? …” Caraghios prin lipsa lui de cunoastere adevarat si cumplit de jalnic prin miezul si urmarile sale raspunsul dat de o oarecare persoana sus-pusa, investita cu puterea acestei lumi, Sfantului Alexandru, Patriarhul Alexandriei, cu privire la erezia ariana! Persoana cu pricina il sfatuieste pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu starneasca galceava, care este atat de potrivnica duhului crestinismului, din pricina unor cuvinte; scrie ca el nu gaseste nimic condamnabil in invatatura lui Arie, ci doar o anumita deosebire in modul de exprimare.
Acest “ mod de exprimare in care nu este nimic condamnabil “ , observa istoricul Fleury, respinge Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – numai atat ! Asadar darama toata credinta crestina- numai atat! Remarcabil este faptul ca toate ereziile din vechime, sub felurite masti schimbatoare, nazuiau spre un singur scop : ele respingeau Dumnezeirea Cuvantului si rastalmaceau dogma Intruparii. Cele mai noi se straduie in primul rand sa respinga lucrarile Duhului Sfant : cu hule ingrozitoare, ele au lepadat dumnezeiasca Liturghie, toate tainele, toate lucrurile in care Biserica Sobornicesca a recunoscut dintotdeauna lucrarea Sfantului Duh. Ele numesc lucrurile acestea” randuieli omenesti “ ba chiar si mai obraznic : “ superstitie, “ ratacire “ ! Binenteles in erezie nu vedeti nici talharie , nici hotie ? Poate pentru ca n-o socotiti pacat ?
In ea este lepadat Fiul lui Dumnezeu, in ea este lepadat si hulit Duhul Sfant- numai atat ! Cel care a primit si tine o inavatatura hulitoare de Dumnezeu, cel ce rosteste hula impotriva lui Dumnezeu nu talhareste, nu fura, chiar face faptele cele bune ale firii cazute ! Cum poate Dumnezeu sa-I refuse mantuirea !?.. Toata pricina ultimei dumneavoastra nedumeriri , ca si a tuturor celorlalte, este profunda necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca aceasta necunoastere este un neajuns de mica insemnatate ! Nu !
Urmarile ei pot fi pierzatoare, mai ales acum, cand in societate circula nenumarate carticele cu titlu crestin, dar cu invatatura sataniceasca . Nestiind adevarata invatatura crestina, puteti primi un gand mincinos, hulitor de Dumnezeu, drept adevar, vi-l puteti insusi, iar odata cu el va veti insusi si pierzarea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Acele nedumeri pe care le-ati exprimat in scrisoarea dumneavoastra sunt niste vrajmasi cumpliti ai mantuirii dvs. Miezul lor este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea dvs , nu va jucati ! Atfel veti plange vesnic .
Indeletniciti-va cu citirea Noului Testament si a Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe , nu a Terezelor, nu a Franciscilor si a celorlalti smintiti apuseni pe care biserica lor eretica ii da drept sfinti ! Cercetati la Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce fel de vietuire, de ganduri si simtaminte se cuvine sa aiba crestinul. Pornind de la Scriptura si de la credinta vie, sa-L cercetati pe Hristos si sa cercetati crestinismul. Inainte de a veni ceasul cel infricosator in care ca veti infatisa lui Dumnezeu spre a fi judecat, dobanditi indreptatirea pe care El o da in dar tuturor oamenilor prin crestinism.”
Ma voi stradui sa va raspund cat mai pe scurt, ca multa graire sa nu vatame limpezimea expunerii. Crestinilor ! Voi judecati despre mantuire , dar nu stiti ce e mantuirea, nu stiti de ce au oamenii nevoie de ea; in fine, nu-L stiti pe Hristos, singurul nostru mijloc de mantuire !
Iata adevarata invatatura despre aceasta, invatatura Sfintei Biserici Sobornicesti : mantuirea sta in recapatarea impartasirii cu Dumnezeu. Tot neamul omenesc a pierdut aceasta impartasire prin caderea protoparintilor. Tot neamul omenesc este o tagma de fiinte pierite. Pierirea este partea tuturor oamenilor, atat a celor imbunatatiti, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelege, ne nastem in pacat. “ Ma voi cobora in iad la fiul meu plangand” ( Fac.37,35), graieste Sfantul Patriarh Iacov despre sine si despre sfantul sau fiu, Iosif cel feciorelnic si preafrumos! S-au pogarat la iad dupa incheierea pribegiei lor pamantesti nu numai pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. Iata puterea faptelor bune omenesti, iata pretul virtutilor firii noastre cazute! Pentru a reface impartasirea omului cu Dumnezeu, astfel spus pentru mantuire, era neaparata nevoie de reascumparare. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo alta din fiintele inalte, dar marginite si zidite : a fost savarsita de Insusi Dumnezeu, cel Nemarginit. Patimirile- partea neamului omenesc- au fost inlocuite de patimirea Lui; lipsele meritelor omenesti au fost acoperite de vrednicia Lui nemasurata.
Toate faptele bune omenesti, care sunt neputincioase si se pogoara in iad, au fost inlocuite de o singura fapta buna puternica : credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul a fost intrebat de catre iudei : Ce sa facem ca sa lucram lucrurile lui Dumnezeu ? Domnul le-a raspuns : Acesta este lucrul lui Dumnezeu: Sa credeti in Cel pe care L-a trimis El ( In 6,28-29 ) O singura fapta bune ne trebuie pentru mantuire credinta, insa credinta se arata prin fapte. Prin credinta ,doar prin credinta putem intra in impartasirea cu Dumnezeu, cu mijlocirea tainelor daruite de catre El. Degeaba , in chip gresit, ganditi si spuneti ca paganii si mahomedanii care sunt oameni buni se vor mantui, adica vor intra in impartasire cu Dumnezeu! Degeaba va uitati la conceptia contrara acesteia ca la o inovatie, ca la o ratacire strecurata in invatatura Bisericii!
Nu ! Aceasta este invatatura dintotdeauna a Bisericii celei adevarate, atat a Vechiului, cat si a noului Testament. Biserica a marturisit dintotdeauna ca unul singur este mijlocul de mantuire : Rascumparatorul ! Ea a marturisit dintotdeauna ca pana si cele mai mari virtuti ale firii cazute se pogoara in iad.Daca dreptii adevaratei Biserici, luminatorii din care lumina Duhul Sfant, prorocii si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul Ce avea sa vina, dar care s-au savarsit din aceasta viata inaintea venirii Lui, daca acestia s-au pogorat la iad, cum vreti ca paganii si mahomedanii, care nu L-au cunoscut pe Rascumparator si nu au crezut in El,sa primeasca, pentru faptul ca vi se par dumneavoastra oameni de treaba, mantuirea, pe care ne-o aduce un singur mijloc – unul singur, repet-, care este credinta in Rascumparator ?
Crestinilor ! Cunoasteti-L pe Hristos ! Intelegeti ca nu-L cunoasteti, ca v-ati lepadat de El, socotind ca mantuirea este cu putinta fara El, pentru nu stiu ce fapte bune ! Cel ce crede ca te poti mantui fara credinta in Hristos se leapada de Hristos si, poate fara sa isi dea seama , cade in pacatul greu al hulei impotriva lui Dumnezeu. “ Socotim, graieste Sfantul Apostol Pavel, ca prin credinta se va indreptati omul, fara faptele Legii-iar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred, caci nu este deosebire, pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,indreptatindu-se in dar cu harul lui, prin rascumpararea cea prin Hristos Iisus.( Rom.3,28,22-24 ). Veti replica: “ Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune; el invata ca credinta fara fapte este moarta “.
Cercetati ca anume cere Sfantul Apostol Iacov. Veti vedea ca el cere, la fel ca toti scriitorii de Dumnezeu insuflati ai Sfintei Scripturi, faptele credintei, nu faptele bune ale firii noastre cazute ! El cere credinta vie, marturisita prin faptele omului celui nou,nu faptele bune ale firii cazute , ce sunt potrivnice credintei. El citeaza o fapta a Patriarhului Avraam, fapta din care s-a vadit credinta dreptului : este vorba de aducerea ca jertfa lui Dumnezeu a propriului fiu unul-nascut. A-ti junghia fiul ca sa-l jertfesti nu este nicidecum o fapta buna potrivit firii omenesti: aceasta este o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta a credintei. Uitati-va bine in Noul Testament si, indeobste, in toata Sfanta Scriptura : veti gasi ca ceasta cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca ceasta implinire este numita “ fapte “ , ca in urma acestei impliniri a poruncilor lui dumnezeu credinta in El devine vie, fiind lucratoare; fara ceasta ea este moarta, fiind lipsita de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca faptele bune ale firii cazute, care vin din simturi, din sange, din porniri si din simtamintele gingase ale inimii sunt oprite si lepadate! Iar dumneavoastra tocmai prapaditele astea de fapte bune va plac la pagani si la mahomedani ! Pentru ele chiar daca sunt insotite de lepadarea lui Hristos, ati vrea sa le dati mantuirea. Ciudata este parerea dumnezavostra despre ratiunea sanatoasa !
De unde si pana unde, cu ce drept o gasiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestin, ar trebui sa aveti despre acesta o conceptie crestineasca, nu alta, samavolnica sau luata de nu stiu unde ! Evanghelia ne invata ca prin cadere am dobandit ratiunea cea cu nume mincinos, ca ratiunea firii noastre cazute, oricare ar fi valoarea ei naturala, la orice treapta de sofisticare ar fi ajuns prin eruditia lumeasca, (…) ramane ratiune cu nume mincinos. Trebuie s-o lepadam, trebuie sa ne incredintam calauzirii credintei: sub aceasta calauzire, la vremea potrivita, dupa nevointe inseminate in buna credinta, Dumnezeu ii daruieste robului Sau credincios intelegerea Adevarului, astfel spus ratiunea duhovnicesca.
Aceasta ratiune poate si trebuie recunoscuta ca ratiune sanatoasa : ea este credinta cea adeverita pe care Sfantul Apostol Pavel a descris-o atat de bine in capitolul 11 al Epitolei catre Evrei.Temelia vietii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe aceasta piatra tare se zideste ea, si de aceea nu se clatina si nu cade. Iar ratiunea sanatoasa “ de care vorbiti dvs, noi, crestinii, o socotim ratiune atat de bolnava, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nici nu se poate savarsi altfel decat prin taierea cu sabia credintei tuturor cunostintelor care o alcatuiesc si prin lepadarea ei. Iar daca am recunoaste-o – pe un oarecare temei subred, tulbure pururea schimbator- drept sanatoasa, atunci ea “ sanatoasa” cum este, negresit il va lepada si pe Hristos. Lucrul acesta este dovedit de experienta. Si ce va spune ratiunea dumneavostra sanatoasa ? Ca a recunoaste pierzarea oamenilor buni care nu cred in Hristos este ceva contrar ei ? Mai mult decat atat : ca aceasta pierzare ar fi potrivnica milostivirii unei finite atotbune ca Dumnezeu. Binenteles , ati avut descoperire de Sus despre acest lucru, despre ceea ce este potrivnic si ceea ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Nu ? Dar ratiunea dvs sanatoasa arata asta .
A ! Ratiunea dvs sanatoasa!...Si totusi cu ratiunea dvs sanatoasa, de unde ati scos ca puteti, cu propria minte omeneasca marginita, sa intelegeti ce este potrivnic si ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Dati-mi voie sa-mi rostesc gandul : Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, altfel spus Sfanta Scriptura, altfel spus Sfanta Biserica Soborniceasca, ne-au descoperit tot ce poate cunoaste omul despre milostivirea lui Dumnezeu, care covarseste orice filosofare, orice intelegere omeneasca, care este de neajuns pentru ele. Zadarnica este trufia mintii omenesti atunci cand incearca sa-L hotarnicesca pe Dumnezeu, Cel fara hotar, cand incearca sa explice inexplicabilul, sa supuna judecatii sale …pe cine ? Pe Dumnezeu ! O asemenea intreprindere este o intreprindere satanica !...
Tu care iti dai numele de crestin si nu stii invatatura lui Hristos! Daca din acesta invatatura cereasca , harica, nu ai invatat ca Dumnezeu e de nepatruns cu mintea, du-te la scoala, asculta ce invata copii acolo ! Profesorii de matematica le explica, vorbind despre teoria infinitului, ca aceasta, ca marime infinita, nu se supune legilor carora le sunt supuse marimile finite- numerele- , ca rezultatele lui pot fi cu desavarsire opuse rezultatelor numerelor.Iar tu, vrand sa statornicesti legi lucrarii milostivirii lui Dumnezeu , zici : “ Asta se potriveste cu ea, asta e potrivnic ei ! “ Ea se potriveste sau nu cu ratiunea ta “ sanatoasa “ cu conceptiile si senzatiile tale ! Oare din aceasta reiese ca Dumnezeu este obligat sa inteleaga si sa simta asa cum tu intelegi si asa cum sinti tu ? Asadar nu invinui judecatile Bisericii de lipsa a bunului simt si a smereniei : acesta este neajunsul tau ! Ea , Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invaturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o Dumnezeu Insusi ! O urmeaza ascultatori toti fiii ei cei adevarati, luminandu-se prin credinta, calcand in picioare ratiunea ingamfata,care se ridica impotriva lui Dumnezeu ! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar fi o alta cale catre cunoasterea de Dumnezeu, o cale pe care sa o croim mintii noastre prin propriile puteri,nu ne-ar fi fost daruita dumnezeiasca descoperire. Ea ne-a fost daruita pentru ca avem neaparata nevoie de ea. Asadar , desarte si mincinoase sunt interpretarile proprii si ratacirea mintii omenesti !
Spuneti : Ereticii sunt tot crestini “ .
De unde ati mai scos-o si pe asta ? Numai un om care isi da numele de crestin fara sa stie nimic despre Hristos se va socoti, in adancul nestiintei sale, crestin de acelasi fel ca ereticii si nu va deosebi sfanta credinta crestineasca de odraslele blestemului- ereziile hulitoare de Dumnezeu ! Astfel judeca despre acesta crestinii adevarati ! Numeroase cete de sfinti au primit cununa mucenicesca, au ales mai degraba cele mai cuplite chinuri, inchisoarea,surghiunul, decat sa se invoiasca a avea impartasire cu ereticii in invatatura de Dumnezeu hulitoare a acestora.
Biserica Soborniceasca a socotit dintotdeauna erezia un pacat de moarte, a socotit dintodeauna ca omul molipsit de cumplita boala a ereziei este mort sufleteste, strain de har si de mantuire, partas diavolului si al pierzarii acestuia. Erezia este un pacat al mintii. Erezia este un pacat mai mult diavolesc decat omenesc; ea este fiica a diavolului, nascocire a lui, necredinta apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc de obicei inchinarea la idoli,” necredinta “, iar erezia- “ rea credinta “. In inchinarea la idoli, diavolul primea cinstire ca un dumnezeu de la oamenii orbiti, iar prin erezie ii face pe oamenii ce orbecaie partasi pacatului sau de capetenie : hula impotriva lui Dumnezeu. Cine va citi cu luare-aminte Actele Sinoadelor Ecumenice se va convinge cu usurinta ca ereticii au un carcter cu totul satanic : va vedea cumplita lor fatarnicie, trufia lor cea nemasurata, va vedea purtarea lor alcatuita din minciuna necontenita, va vedea ca ei sunt dedati la tot felul de patimi josnice, va vedea ca ei, atunci cand le sta in putere, nu se dau in laturi de la cele mai cumplite faradelegi.
Deosebit de graitoare in acesta privinta este ura lor cea neimpacata fata de fiii Bisericii Adevarate si setea de sangele lor ! Erezia este unita cu impietrirea inimii, cu o cumplita intunecare si vatamare a mintii; se tine cu indaratnicie in sufletul molipsit de ea, si greu este pentru om sa se vindece de aceasta boala ! Orice erezie cuprinde hula impotriva Duhului Sfant ; ea huleste fie dogma Sfantului Duh, dar neaparat Il huleste pe Sfantul Duh.
Esenta oricarei erezii este hula impotriva lui Dumnezeu. Sfantul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu sangele sau marturisirea credintei adevarate,a rostit hotararea Sinodului Local de la Constantinopol impotriva ereziarhului Eutihie in cuvintele urmatoare :
“ Eutihie, pana acum preot si arhimandrit, a fost dat in vileag pe deplin atat de faptele lui din trecut, cat si de lamuririle lui de acum ca este partas ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, ca urmeaza cu indaratnicie hulei lor impotriva lui Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat nici macar n-a bagat de seama sfaturile si povetele noastre spre primirea invataturii celei sanatoase. Drept aceea,plangand si suspinand pentru pierirea lui cea desavarsita, vestim in numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut in hula de Dumnezeu, ca este lipsit de tot cinul preotesc, de impartasirea noastra si de carmuirea manastirii sale, dandu-le de stire tuturor celor ce vor sta de vorba cu el sau vor merge la el de acum inainte ca vor fi supusi afuriseniei .”
Aceasta hotarare este un model al parerii generale a Bisericii Sobornicesti despre eretici ; aceasta hotarare a fost recunoscuta de toata Biserica si intarita de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie statea in aceea ca el nu marturisea in Hristos dupa intrupare doua firi, asa cum marturiseste Biserica, ci recunostea doar singura firea dumnezeiasca. Veti spune :” Si atat, asta e toata vina lui ? …” Caraghios prin lipsa lui de cunoastere adevarat si cumplit de jalnic prin miezul si urmarile sale raspunsul dat de o oarecare persoana sus-pusa, investita cu puterea acestei lumi, Sfantului Alexandru, Patriarhul Alexandriei, cu privire la erezia ariana! Persoana cu pricina il sfatuieste pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu starneasca galceava, care este atat de potrivnica duhului crestinismului, din pricina unor cuvinte; scrie ca el nu gaseste nimic condamnabil in invatatura lui Arie, ci doar o anumita deosebire in modul de exprimare.
Acest “ mod de exprimare in care nu este nimic condamnabil “ , observa istoricul Fleury, respinge Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – numai atat ! Asadar darama toata credinta crestina- numai atat! Remarcabil este faptul ca toate ereziile din vechime, sub felurite masti schimbatoare, nazuiau spre un singur scop : ele respingeau Dumnezeirea Cuvantului si rastalmaceau dogma Intruparii. Cele mai noi se straduie in primul rand sa respinga lucrarile Duhului Sfant : cu hule ingrozitoare, ele au lepadat dumnezeiasca Liturghie, toate tainele, toate lucrurile in care Biserica Sobornicesca a recunoscut dintotdeauna lucrarea Sfantului Duh. Ele numesc lucrurile acestea” randuieli omenesti “ ba chiar si mai obraznic : “ superstitie, “ ratacire “ ! Binenteles in erezie nu vedeti nici talharie , nici hotie ? Poate pentru ca n-o socotiti pacat ?
In ea este lepadat Fiul lui Dumnezeu, in ea este lepadat si hulit Duhul Sfant- numai atat ! Cel care a primit si tine o inavatatura hulitoare de Dumnezeu, cel ce rosteste hula impotriva lui Dumnezeu nu talhareste, nu fura, chiar face faptele cele bune ale firii cazute ! Cum poate Dumnezeu sa-I refuse mantuirea !?.. Toata pricina ultimei dumneavoastra nedumeriri , ca si a tuturor celorlalte, este profunda necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca aceasta necunoastere este un neajuns de mica insemnatate ! Nu !
Urmarile ei pot fi pierzatoare, mai ales acum, cand in societate circula nenumarate carticele cu titlu crestin, dar cu invatatura sataniceasca . Nestiind adevarata invatatura crestina, puteti primi un gand mincinos, hulitor de Dumnezeu, drept adevar, vi-l puteti insusi, iar odata cu el va veti insusi si pierzarea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Acele nedumeri pe care le-ati exprimat in scrisoarea dumneavoastra sunt niste vrajmasi cumpliti ai mantuirii dvs. Miezul lor este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea dvs , nu va jucati ! Atfel veti plange vesnic .
Indeletniciti-va cu citirea Noului Testament si a Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe , nu a Terezelor, nu a Franciscilor si a celorlalti smintiti apuseni pe care biserica lor eretica ii da drept sfinti ! Cercetati la Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce fel de vietuire, de ganduri si simtaminte se cuvine sa aiba crestinul. Pornind de la Scriptura si de la credinta vie, sa-L cercetati pe Hristos si sa cercetati crestinismul. Inainte de a veni ceasul cel infricosator in care ca veti infatisa lui Dumnezeu spre a fi judecat, dobanditi indreptatirea pe care El o da in dar tuturor oamenilor prin crestinism.”
Nota:
Fragment preluat din cartea “ De la intristarea
inimii la mangaierea lui Dumnezeu – Scrisori catre mireni “ autor Sfantul
Ignatie Briancianinov.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
