" Cel ce-si pune nadejdea in Mine, nu va fi rusinat "

"In anul 1942, cand Java a fost ocupata de catre japonezi, toti olandezii au fost incarcerati , mare parte in lagare, iar cativa in inchisori. Pe aceasta insula in orasul Bandung exista o imensa inchisoare imprejumuita de ziduri albe, numita Bantjeuj. Olandezii au considerat-o "nepotrivita pentru vietuirea omeneasca".

Mare pacat ca nu au distrus-o din temelii inainte ca Java sa cada sub ocupatia japonezilor, intrucat acestia au purces dintr-o data sa o foloseasca pentru incarcerarea prizonierilor de razboi.

Pe vremea cand eram copila de 14-15 ani, trecusem cu bicicleta de nenumarate ori pe langa Bantjeuj. Nu mi-am inchipuit nici macar pentru o singura clipa ca intr-o buna zi voi ajunge chiar eu sa fiu prizoniera intr-una din celulele sale! Viata noastra in Java era lipsita de griji. Mersul la scoala, examenele, tenisul, inotul, plimbarile, vacantele petrecute prin munti pareau ca sunt la ordinea zilei si vor dura vesnic.

Dintr-o data s-a intrat in razboi cu Japonia.

Fara de veste Java a fost incercuita si trupe fulger japoneze su navalit pe motociclete prin orase. (...)Peste noapte, viata pe aceasta insula s-a preschimbat din libertate in prizonierat. Parea a fi ireal si sinistru, intrucat schimbarea nu s-a petrecut treptat , ci ca la o talharie in miez de noapte, am fost pe neasteptate lipsiti de toate averile noastre, de traiul nostru si , mai presus de orice , de cei dragi ai nostri. (...)

Primele doua pesoane din celula noastra care au murit au fost doua doamne in varsta, surori intemnitate impreuna in Bantjeuj. Una avea 81 de ani, iar cealalta 73. Nu mai vazusem pe nimeni murind pana atunci.Cand cea care se afla in pragul mortii vorbea neincetat, fiind inconstienta. Ceea ce spunea era tare dragut. Ii multumea incontinuu lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune si pentru faptul ca o ferise sa se afunde in mlastina pacatelor.Cuvintele "mlastina pactelor" erau mai mereu pe buzele ei, si era evident ca fusese inspaimantata intreaga viata de a nu sfarsi intr-acolo.

Intr-o dimineata m-am trezit devreme, m-am ridicat si am privit in directia ei. Statea intinsa cu spatele catre mine, dar mi-am dat seama ca murise. Aceasta imi parea intrucat bizar, deoarece nu ii putem vedea chipul. Betty care dormea langa mine si care era cu cativa ani mai varstnica decat mine s-a trezit si ea si s-a ridicat in capul oaselor. Mi-a soptit : A murit ! I-am spus ca asa crezusem si eu, desi eram nedumerita cum imi venise un asemenea gand. Un duh de pace si lumina se raspandise in intreaga celula, facandu-ne sa ignoram mustele, duhoarea si apa ce mustea din podea. Intr-adevar murise.

O sapatamana mai tarziu sora ei de 73 de ani se sfla si ea pe moarte,iar diferenta dintre cele doua morti a fost uriasa. Aceasta, zacand inconstienta, bolborosea blesteme impotriva lui Dumnezeu intr-un limbaj murdar. Nici vreme de cinci minute nu ne puteam feri auzul de vorbele ei cumplite. Ne cerea intruna lucruri pe care nu i le puteam oferi ,in conditiile de carcera, iar in clipa mortii am avut senzatia ca temperatura din celula a scazut brusc:cu totii tremuram.

Ca si cum demonii venisera sa-i ia in primire sufletul.Anume prin aceste scene ale mortii m-am convins de existenta unor nevazute puteri ori constiinte, de exstenta unor ingeri ai luminii si ai intunericului care vin sa ia sufletul celui acre moare. Cu totii simtiseram grozava difernta a duhurilor ce-au insotit plecarea din aceast viat a celor doua surori.

Cum nu aveam nimic de lucratori de citit, aveam tot timpul din lume sa cugatam la diverse lucruri, si subiectul care ne interesa cel mia abitir era religia, deoarece ne confruntam zilnic cu taina vietii si a mortii.Ne-am dat seama ca nu existau decat doua posibilitati: Dumnezeu ori exista , ori nu ! De fiecare data cand vedeam zacand in fata mea inca un trup neinsufletit, simteam ca ma confrunt cu o taina de nepatruns, neintelegand unde disparuse dintr-o data acea energie dadatoare de viata, acea parte care era purtatoarea constiintei de sine, care putea cugeta si care facea trupul sa fie "viu".

Trupul nu se face nevazut in clipa mortii. Cum se face oare ca persoana care a locuit trupul si l-a facut vizibil, brusc a disparut? Nu avea niciun sens.Daca legea indestructibilitatii se aplica oricarei materii si energii , de ce s-ar sustrage energia vitala a acestei legi? In ceea ce ma priveste, eu asociam momentul mortii cu imaginea unui sofer care, parasindu-si masina, a pornit-o de unul singur intr-o alta parte.

Fara tagada soferul este mai de pret decat masina sa. Desigur, daca n-ar avea masina, n-ar putea hoinarii incoace si-n colo, insa exista si alte indeletniciri pe care le-ar putea intreprinde; s-ar putea plimba pe jos, ar zbura cu avionul, sau ar inota. Pentru a strabate cu piciorul acest pamant in dimensiunile acestea ale noastre avem nevoie de un trup. Dar, dat fiind ca poti prinde la radio diferite lungimi de unda fara a-ti schimba pozitia, doar printr-o simpla pozitie a butonului, realizezi ca diverse unde radio exista simultan si se intrepatrund in anumite puncte. Insa , atat vreme cat esti pe o anumita frecventa, nu ai de unde sa stii ce se petrece pe celelalte frecvente, daca nu rotesti butonul.

Asadar , este limpede ca pot exista intr-adevar diferite planuri de existenta, diferite dimensiuni de care nu suntem constienti, dar care se pot intrepatrunde cu ale noastre. Unii sustin ca nu avem nici un fel de dovada a existentei lui Dumnezeu, de parca intreaga Creatie, lucrul mainilor Sale nu ar constitui o marturie, o dovada a existentei unui Creator? Cei care se considera a fi atei sunt ei insisi credinciosi , deoarece cred ca Creatia a capatat existenta prin ea insasi, din nimic, fapt pe care nu il pot dovedi.

Unii pretind ca ar crede in Dumnezeu, daca L-ar cunoaste cumva, daca ar avea vre-o dovada a Sa. Dar cum ar putea cineva sa cunoasca o persoana si sa intre intr-o relatie cu ea? Desigur, totul incepe printr-un act de credinta, cu increderea si dorinta de a-l cunoiaste pe celalalt. Mai apoi nu doar priveste catre cealalta persoana, incercand sa o intelega din expresia chipului si ochilor sai, ci de asemenea asculta cu atentie ceea ce aceasta are de spus. Cu siguranta nu ajungi sa cunosti o persoana daca aceasta nu este dispusa sa-ti dezvaluie gandurile, emotiile, eul lautric.

Asadar pentru a dobandi cunoasterea acestui Dumnezeu nevazut, nu s-ar cadea ca noi sa privim in jurul nostru, la stelele, la copaci, la pasari, la toate formele creatiei? N-ar trebui noi oare sa invatam de la asfintiturile privite prin ochi de copil nevinovat, cum este Dumnezeu, Care ni se infatiseaza prin mii si mii de feluri?

N-ar trebui sa incepem prin a ne incredinta Lui si a-L "asculta", in speranta ca El se va milostivi sa ni se descopere noua, impartasindu-ne gandurile Sale ( in masura in care noi suntem in stare sa le primim) ? Fara indoiala a ne pune toata nadejdea in El,a ne incredinta Lui, a-I cere sa ne dea putere si sa ne calauzeasca pasii, constituie singura cale de a primi aceasta calauzire, de a intelege ca El este demn de incredere si ca El ne este Izvor al Intelepciunii. (...)

Credinta inseamna sa crezi in ceva ce nu poate fi dovedit. Pur si simplu sa te lasi calauzit de ea.Prin credinta vine cunoasterea, cu conditia ca aceasta credinta a ta sa fie cea dreapta si crea adevarata. Daca crezi in ceva fals, rezultatele acesteia, roadele sale, vor fi dovada falsitatii acestei credinte.

In Bantjeuj eram interogati uneori in miezul noptii. Eram treziri de o torta, si o voce poruncitoare ne chema pe vreeunul dintre noi sa ne prezentam la interogatoriu. S-a intamplat odata ca numele meu sa fie rostit: mama mea s-a inspaimantat foarte tare si integul trup i se zguduia de frica. Aceasta mi-a indus si mie aceeasi stare si am inceput sa tremur. Mi-am simtit picioarele moi. Mergeam, clatinandu-ma, in urma gardianului in uniforma, care m-a condus intr-o sala imensa.

La capatul acesteia era o platforma pe care se gasea o masa, imprejurul careia sedeau patru ofiteri japonezi. Vergele uriase se lafaiau sfidator pe masa. Picioarele mele se facusera precum niste trestii, si cu anevoie puteam inainta. Cand am pasit inauntru am observat ca peretii erau flancati de oglinzi si, vazandu-mi reflexia, in prima faza nu m-am recunoascut.

Aratam a fi in pragul mortii, costeliva si cu ochii infundati in orbite. Pe data mi-a venit gandul : Ei bine se vede treaba ca mult nu mai am de trait!

Apoi brusc mi-am dat seama ca japonezii cu vergelele lor ma priveau si erau in asteptarea mea.Am simtit o sudoare rece prelingandu-mi-se de la umeri pe swpate, iar fata imi era imbrobonata de transpiratie din cauza spaimei. In culmea disperarii, inima mea a strigat catre Dumnezeu : Te rog, juta-ma !

, venindu-mi in minte promisiunea pe care ne-a facut-o Hristos: Cand va vor duce in sinagogi nu va ingrijiti ce veti zice, ci aveti credinta si va voi calauzi in toate caile voastre ( Lc.12, 11-12) precum si cuvintele acestea ale Sale : Cel ce-si pune nadejdea in Mine nu va fi rusinat ( Rm. 10,11 )

De indata ce mi-am amintit acestea si am inceput sa ma rog mi s-a intamplat un lucru uimitor. Am avut senzatia ca un zid s-a ridicat imprejurul meu, aparandu-ma. Imi parea ca m-as fi inaltat cu un inch deasupra pamantului, avand senzatia ca mai degraba pluteam decat paseam catre japonezi. Vocile lor imi pareau a veni din departari. Era minunat; ma simteam ocrotita si duhul fricii ma parasise, iar duhul pacii imparatea acum in inima mea. Era ca si cum ma aflam adapostita intr-o coliba in mijlocul unei furtuni dezlantuite, precum era Noe in arca sa pe timpul potopului.

Noe , ca si mine era neajutorat si ,cred eu, la fel de inspaimantat, trebuind sa infrunte stihiile dezlantuite, dar s-a cuibarit in arca sa, precum am facut si eu atunci. Cand am ajuns la capatul salii am vazut ca unul dintre japonezi a coborat de pe platforma si a inceput sa cse invarta in jurul meu, cu pas masurat si biciuind aerul.

Am observat ca vergeaua aveam noduri la capatul fiecarei corzi, pentru a sporii durerea, insa eu nu m-am pierdut cu firea. A inceput apoi sa imi lanseze intrebari intr-un ciudat amestec de japoneza malaieza si engleza.

Trebuia sa nu uit ca, femeie fiind, nu imi era ingaduit sa ii privesc chipul atunci cand ii raspundeam, intrucat riscam sa fiu palmuita.

Astfel ar fi procedat orice japonez din afara zidurilor inchisorii fara sa clipeasca daca o femeie ar fi indraznit sa il priveasca in timp ce ii vorbea. Incercam din rasputeri sa inteleg ceea ce ma intreba, si fara indoiala, eram calauzita de cineva, probabil de un inger, care se pare ca stia mai bine japoneza decat mine, caci izbuteam sa disting sensul cuvintelor printr-un glas launtric.

Astfel am putut raspunde ofiterului japonez fara sa fie nevoit sa astepte ori sa imi repete intrebarea. N-ar fi fost de bun augur sa il fac sa simta catusi de putin ca era evident faptul ca nu stapanea mai deloc nici engleza, nici malaieza.

Asa ca, daca ii raspundeam gresit, acesta ii oferea prilejul sa imi spuna ca nu ma prea ducea capul, si sa repete intrebarea cu alte cuvinte.

De una singura nu as fi izbutit nici pe departe sa ies dintr-o asemenea incurcatura. In ceea ce il priveste el credea cu desavarsire si era total satisfacut ca eu raspundeam aiurea din cauza prostiei mele, si in niciun caz din cauza limbii lui de neinteles.

Brusc, s-a apucat sa imi ceara amanunte cu privire la bunicii mei din partea tatalui si mamei. Se arata interesat de numele lor de botez si de datele de nastere. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre aceste amanunte, caci nici macar nu-i cunoscusem. Si iata ca vocea launtrica mi-a soptit atunci sa nascocesc niste nume si niste date de nastere . Unul dintre ofiterii japonezi de la masa a mazgalit pe o foaie raspunsurile mele inchipuite.

Apoi, dupa ce mi-a mai pus felurite intrebari, a revenit deodata la numele bunicilor si la datele de nastere. Intrucat nici vorba sa mi le mai aduc aminte pe cele scornite anterior, am rostit altele.

Pe deplin sigura de mine, niciun muschi n-a tresarit de teama.

Vocea lui imi parea ca vine de departe, desi imi dadeam foarte bine seama ca zbiera de-a binelea la mine. Am stiut cum sa o scot la capat :"Cand m-ati intrebat intaia oara nu cunosteam aceste detalii pe care mi le-ati cerut". Ca replica a urlat din nou: " De ce ai dat atunci nume si date false ?" Iar eu nedezlipindu-mi ochii de la bocancii lui, i-am replicat cu mult calm:" Deoarece nu am vrut sa va ofensez cu ignoranta mea". A izbucnit in ras, iar ceillati ofiteri i-au urmat, dupa care si-a continuat interogatoriul.

Pana la urma s-a oprit si a ordonat gardianului sa ma duca inapoi in celula. Si am pasit afara din sala uriasa, zidul cel nevazut care ma ocrotea, s-a naruit intr-o clipita.

Aveam impresia ca am alunecat in jos si puteam calca din nou pe pamant. Toate zgomotele vuiau acum in urechile mele.

Atunci mi-a devenit limpede faptul ca Dumnezeu cu adevarat ii ajuta pe cei coplesiti de durere, daca ei cred cu tarie in Cuvantul Lui si isi amintesc ca, desi omul nu este intotdeauna credincios, Dumnezeu este.

El isi tine intotdeauna promisiunea si El singur este vesnic credincios.

Cand m-am reintors in celula, mama era in culmea bucuriei, dat fiind ca nu patisem nimic, nici macr o palma nu primisem. Cat de recunoscatoare era, neincetand sa-si faca cruci si sa rosteasca multumiri catre Dumnezeu ( obicei al pravoslavnicilor rusi). "

Nota:

Java , una dintre cele 17 508 insule ale Republicii Indonezia, joaca acum un importatnt rol in viata politica si economica a Indoneziei, aici aflandu-se capitala la Djakarta. Vreme de trei secole si jumatate a constituit centrul coloniilor olandeze din Indiile de Est. Invazia si ocupatia japoneze din timpul celui de -al Doilea Razboi Mondial au pus capat stapanirii olandeze si au incurajat miscarea de independenta indoneziana. La doua zile dupa capitularea Japoniei, in august 1945, Sukarno, un influent lider nationalist, a declarat independenta, devenind presedintele fondator al Indoneziei.

Fragment preluat din cartea "In lagarele japoneze- minuni din secolulu XX"

Rugaciune catre Sfantul Alexandru din Svir

"O, Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule, Parintele nostru Alexandre!

Cei ce cu smerenie cerem ajutorul tau binecuvantat, cu sarguinta te rugam, inalta mainile tale, pentru noi pacatosii, catre Stapana noastra, Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, ca sa pomenesca milele sale din trecut prin care a fagaduit nedespartita sa fie de manastirea ta; si sa ne dea noua putere si taria asupra vrajmasilor sufletesti, care ne abat de la calea mantuirii, biruitorii lor sa fim, iar in ziua infricosatei Judecati sa auzim de la tine acel glas de lauda :

- Iata-ne Dumnezeule, pe mine si pe fiii pe care mi-i i-ai dat !

Si cununa de biruinta de la biruitorul vrajmasilor Hristos, Fiul lui Dumnezeu sa primim si mostenirea bunatatilor vesnice impreuna cu tine sa o dabandim cei ce pe Preasfanta Treime O Preamarim , pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, si prin milostiva ta mijlocire si ocrotire, acum si pururea si in vecii vecilor . Amin "

Sfantul Episcop Nicolae Velimirovici- raspuns catre o mama

" Imi aduceti la cunostiinta , cu prosteasca bucurie , ca fiica Dvs a fost aleasa Miss. Ca si cum ati astepta sa va si felicit. Mie imi e rusine si sa scriu despre acest lucru, iar in loc de felicitari va fac cunoscuta profunda mea compatimire.
Nu stiu de ce mai spuneti in scrisoare: " Pentru fiica mea, ca fata educata, lucrul acesta este foarte magulitor".
Caci ce se poate spune despre educati si needucati in zilele noastre?
Intre numeroasele crize contemporane, criza educatiei este dintre cele mai importante.
Cine stie care poate fi numita cu mai mult temei educata: o dama de la oras sau o ciobanita sfioasa de la munte! In aceasta privinta nu se va ajunge la o intelegere pana ce nu ne vom intoarce la conceptia despre educatie a poporului si nu vom spune, in armonie cu multele miloanele de glasuri ale poporului: educat este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice pozitie ar ocupa si orice gramada de cunostiinte ar avea in cap.
In satele noastre din Sumudia, despre frumusete se sopteste , iar despre caracter se vorbeste cu voce tare.
Asta vine din adanca constientizare de catre popor a faptului ca frumusetea este un lucru trecator si care nu depinde de om, in vreme ce caracterul este un lucru netrecator si care depinde de om. Stiti , oare, cantecul popular despre Milita fecioara ? Ce minunat le-a raspuns unor lingusitori :

" Nu-s din iesle ca sa adun norii,
Ci-s fecioara sa privesc in fata!

Concursurile moderne de Miss sunt un obicei al vechilor popoare latine. In fapt, este doar un comert abil disimulat cu prostituate. Ati urmarit soarta multelor Miss din Europa ? Ce trist! Casnicii stanii, copii din flori, sinucideri. Iata-va rubrica la care sunt inscrise de obicei " reginele frumusetii"! Oare si fiica Dvs...
Mai bine i-ati fi dat sa citeasca actul despre moartea eroica a tatalui ei in Ter- Planina decat sa o fi expus la un concurs pestrit si primejdios. Cine va poate garanta ca marea Dvs bucurie nu se va preface grabnic intr-o nespusa intristare si in rusine- rusine ca va veti inchide in camera si va veti ascunde fata cu mainile de lumina soarelui? Si veti sti ca vecinii chicotesc rautacios, si asta va va rupe si mai mult inima .
Dintre toate ispitele cu care omul are a se masura in sine insusi, frumusetea este, oricum, cea mai anevoie de biruit.
Ea a fost biruita de Sfanta Ecaterina, si Varvara si Anastasia si Parascheva si multe altele, care au cunoscut in sine o frumusete mai ianlta decat cea de pe sine.
Dar va putea oare sa o biruie fiica Dvs..., care ste lipsita de o vedere duhovniceasca puternica si care s-a expus odata de bunavoie la targul frumusetii? Sa nu dea Dumnezeu Puternicul! Caci frumusetea este un ghetarde pe care se aluneca sigur in adancul de foc.
Negustorii americani de fime au nascocit-cu totul din capul lor, mai mult pentru comert- ca Iuda vanzatorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireste, nu se poate dovedi cu nimic in lume, afara, poate de sfarsitul lui Iuda.
Precum ati auzit si ati citit negresit, sfarsitul lui a fost asemanator cu cel al unora dintre reginele si regii moderni ai frumusetii.
Acest " frumos " Iuda, dupa ce L-a vandut pe Fiul lui Dumnezeu s-a coborat la parau si s-a spanzurat. Si aruncand argintii in templu , a iesit si s-a spanzurat.
Cine merge la plimbare cu diavolul departe, greu se mai intoarce la calea dreapta. Ce sa va sfatuiesc ? Maritati-va fiica cat mai degraba, si cu cat mai modest , cu atat mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireste , daca acel om cinstit se va hotari sa ia asupra sa o raspundere ca aceasta.
Asa puteti trage nadejde ca veti trai sa va bucurati de nepoti legiuiti, si veti da multumita lui Dumnezeu. Dupa atotputernicia Sa, Facatorul il poate opri pe om ca sa nu cada pe calea lunecoasa pe care a apucat-o din nestiinta ori slabiciune.
Fie ca El sa va stea intr-ajutor dvs. si celor pe care ii iubiti cel mai mult pe lume- copiilor dvs. "

Nota:

Scrisoare a Sfantului Nicolae Velimirovici adresata unei mame.

Cuvinte de suflet ( partea I )

"Asculta-ma iarasi ! puna temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinauntru curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului.

Din acelea se va curatii inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, putin este folsul celor din afara.

Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnzeu , bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara minte.

Nu cauta sa afli totdeauna ceea este drept, pentru ca esti in nedreptate. Invata sa rabzi cu barbatie ispitele, oricare ar fi cele ingaduite de Domnul. Fara multe explicatii, sa spui : Binecuvinteaza. Si, fara sa fi gresit, sa te caiesti ca si cum ai gresit. Cu tot sufletul sa faci acestea, nu numai pe dinafara, pentru a fi laudat; sa spui ca ai gresit, iar in sinea ta sa te judeci.

Nu cere in necazurile si intristarile tale mangaiere de la oameni, pentru ca sa fii mangaiat de Dumnezeu.

Podul pe care trecem peste toate este iertarea celor ce cad. Daca nu-l ierti pe cel ce cade, strici podul si nu mai ai cum sa treci. Sa fii exemplu bun celorlalti prin faptele tale cele bune si bineplacute la Domnul si sa nu cauti prin limba ta sa-i biruiesti pe toti. Sa nu te simti bine atunci cand, vorbind, cauti sa afli dreptatea.

Dreptatea inseamna sa induri cu barbatie ispita care vine supra ta si sa iesi biruitor, daca ai fost vinovat, si chiar daca nu ai fost vinovat. Daca zici : " Pai de ce? " lupti impotriva lui Dumnezeu, care iti trimite cele spre intristare pentru starea supusa patimilor. Dumnezeu ne pedepseste pentru a ne conduce la nepatimire. Si daca te impotrivesti celor ce vin asupra ta si nu le induri, cu adevarat, impotriva lui Dumnezeu lupti.

Imi scrii despre mania fata de cel cu inima imietrita. Mania, in sine, este fireasca. Precum nervii in corp, acesta este nerv la sufletului.

Fiecare suntem datori sa o folosim impotriva demonilor, a oamenilor eretici si impotriva a tot ce ne impiedica in calea spre dumnezeu. Daca te manii impotriva fratilor tai sau, iesindu-ti din fire, strici toata lucrarea mainilor tale, sa stii ca suferi de slava desarta si faci abuz de acest nerv al sufletului.

Eliberaza-te de aceasta prin dragoste fata de toti si prin smerenie adevarata. Cand iti vine mania, strange din dinti cu tarie si sa nu vorbesti in nici un fel celui care te ocareste sau te necinsteste, te cearta sau te ispiteste in multe feluri fara vreun motiv. Atunci sarpele se va rasuci in inima ta, se va ridica pana in gat, dar daca-l lasi sa iasa se va inabusi si va crapa.

Daca acest lucru se va repeta de cateva ori, se va imputina si in cele din urma va incata.

Deoarece omul este zidit cu minte si bland, se indreapta neasemuit mai bine cu dragoste si cu blandete decat cu manie si cu salbaticie.

Acest lucru l-am descoperit si eu in multa si mare incercare. Cu binele si cu dragostea ii poti imblanzi pe multi.

Si daca cineva este bine intentionat, il faci foarte repede sa se indrepte si chiar sa devina ca un inger al lui Dumnezeu.

Deci, aceasta iti spun tie si tuturor. Nu cautati niciodata sa indreptati pe cineva cu manie, deoarece ispita pe ispita nu poate vindeca, ci cu smerenie si cu dragoste sincera. Daca vezi ca se apropie mania lasa pe mai tarziu indreptarea. Cand vei vedea ca a trecut mania si a venit pacea, iar duhul deosebirii lucreaza nepatimas, atunci sa vorbesti cele de folos.

Eu niciodata nu am vazut sa fie cineva indreptat cu manie ci totdeauna cu dragoste. Asa sa faceti.

Ia exemplu de la tine insuti. Tu cum te imblanzesti?

Cand ti se aduc ocari sau cand ti se arata dragoste? Nu te minunezi de cuvantul acela din Pateric, cand zice sfantul acela ca " omul manios si furios, chiar daca va invia un mort, nu va fi primit in Imparatia lui Dumnezeu ? "

Spui ca cinstesti cuvintele mele.

Incearca daca se adevereste ceea ce iti scriu. Inabusa tu patima atunci cand vine sa te inabuse ea pe tine. Tine sarpele inchis bine o data, de doua ori, de multe ori si vei afla repede calea bucuriei si a biruintei. Atunci vor lucra si rugaciunile care le fac pentru tine.

Si daca va fi biruita mama , va fi aruncata si multimea fiicelor pe care aceasta le naste. Pentru ca cele dintai patimi, care dau nastere la toate celelalte, sunt mania si pofta.

Asadar inabusa cu toata puterea ta mania in fiecare clipa cand apare si o vei afla data viitoare mai slabita. Si iarasi continua sa o lovesti si sa-i tai capul- cand vezi ca-l ridica- si, in putin timp, indelunga rabdare va rodi netulburarea.

In acesta vei afla pace , har si toate celelalte bunatati. Cealalta mama este pofta, care il da jos pe cel ce urca.

Cand dobandesti in toate infranare si nu devii un adaos al materiei, nu ai sange prea mult. Si cand nu este sange prea mult, nu poate pofta sa-l doboare pe om.

Impotriveste-te cu tarie. Nu lasa gandurile sa vina, ci lupta-te prin rugaciune. Lupta-te cu barbatie, nu ca un molatec. Si vei birui.

Facand aceasta va inflori floarea curatiei si a neprihanirii, care va bucura sufletul tau cu bucurie de negrait si vei cunoaste ca de-acum ti s-a gatit tie loc de odihna.

Asa vei indeparta si rautatea acestei patimi si rautatile tuturor fiicelor ei. "

Nota :

Acest fragment este cules din invatatura Sfantului Parinte Gheron Iosif Vatopedul din Sfantul Munte Athos

Lumina si Bucuria noastra, slava Tie!

" Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine sa te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase , ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.

Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav , flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde sinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau Cel Sfant.

Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu susupine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta.

Lumina si Bucuria noastra, slava Tie !

Amin "

Nota :

( Rugaciune scrisa de Parintele Arsenie Boca si primita de la Gheorghe Moraru si Maica Eftimia Ciungan, manastirea Horezu )

Psalmul inimii mele

" Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul; toata ziua razboindu-se m-a necajit.

Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua, ca multi sunt cei ce se lupta cu mine, din inaltime.
Ziua cand ma voi teme, voi nadajdui in Tine.
In Dumnezeu voi lauda toate cuvintele mele toata ziua; in Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme : Ce-mi va face mie omul?
Toata ziua cuvintele mele au urat, impotriva mea toate gandurile lor sunt spre rau.
Locui-vor langa mine si se vor ascunde; ei vor pazi calcaiul meu, ca si cum ar cauta sufletul meu.
Pentru nimic nu-i cei mantui pe ei; in manie popoare vei sfarama, Dumnezeule.
Viata mea am spus-o Tie ; pune lacrimile mele inaintea Ta, dupa fagaduinta Ta.
Intoarce-se-vor vrajmasii mei inapoi, in orice zi Te voi chema. Iata , am cunoscut ca Dumnezeul meu, esti Tu.
In Dumnezeu voi lauda graiul, in Dumnezeu voi lauda cuvantul;
In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul ?
In mine sunt , Dumnezeule, fagaduintele pe care le voi aduce laudei Tale,
Ca ai izbavit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine sa plac inaintea lui Dumnezeu, in lumina celor vii. "

Psalmul 55

Biserica lui Hristos

" O prietena de-a mea , englezoaica, a devenit la un moment dat foarte afectata de faptul ca Biserica Anglicana nu marturisea credinta apostoleasca.

Se nascuse cu un defect al inimii, si toata viata a trebuit sa aiba grija sa nu se agite prea tare si sa ia lucrurile mai usor. Era foarte inteligenta , ii placea sa studieze Scriptura si tinea tare mult sa nu faca greseli teologice.

Cand am intalnit-o , inclina spre romano-catolicism, insa nu se impaca deloc cu anumite dogme, cum ar fi infailibilitatea papala. Avea mare evlavie la Sfanta Fecioara, insa nu putea accepta dogma Imaculatei Conceptii.

Prin mine a aflat intaia oara de Biserica Ortodoxa si de dogmele sale. I-am povestit ca la inceputuri, Biserica Ortodoxa si Biserica romano-catolica impreuna au constituit Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Insa, dupa Marea Schisma din anul 1054, numele oficiale ale celor doua Biserici au devenit : Biserica Ortodoxa , ceea ce inseamna drept-credincioasa, si Biserica romana, numita si papistasa sau latina.

Titulatura de Ortodoxa nu inseamna doar ca ortodocsii sunt drept-credinciosi, ci si simplul fapt ca ei apartin Bisericii care pastreaza credinta cea adevarat a apostolilor si este Sfanta si Soborniceasca deoarece Duhul Sfant viaza in ea si face lucratoare Sfintele Taine.

I-am explicat ca Anglia fusese si ea o tara , care a detinut credinta apostoleasca, fiind una dintre primele tinuturi unde au propovaduit apostolii.

Pe vremea cand Biserica cea Una intemeiata de Hristos nu era divizata in Biserica din Rasarit si cea de Apus, au existat cinci amri patriarhii : Patriarhia Romei, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Constantinopolului, Antiohiei si Ierusalimului ; Patriarhia Moscovei a aparut abia in secolul XVI-lea.

Marii sfinti ai Britaniei de dinainte de Schisma inca mai sunt cinstiti in lumea ortodoxa: Sfantul David de Wales, Sfantul Patrick al Irlandei, Sfantul Columban al Scotiei, Sfantul Cuthbert al Anglei, etc.

Anglia a dat, de asemenea si un mare numar de femei ce au dobandit chipul sfinteniei.

Marea Schisma a avut loc in anul 1054, cand delegatii Papei Leon al IX-lea au venit la Constantinopol ai au depus o bula papala pe altarul Bisericii Sfanta Sofia, declarand ca ortodocsii sunt excomunicati deoarece folosesc paine dospita , si nu azima, la Sfanta Liturghie ( desi Mantuitorul a folosit paine dospita la Cina cea de Taina).

Cativa ani mai tarziu, Papa Grigorie al VII-lea a convocat un conciliu la Roma, unde a declarat ca papa este episcopul universal si mai presus de orice lege, si ca toti trebuiau sa -i sarute picioarele.

Unde de sos au strabatut Biserica Unam Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca din Rasarit. Cu apoape cinci sunte de ani mai inainte, pe cand Roma era o marturisitoare puternica a credintei apostolice si bastion impotriva ereziilor, patriarhul Alexandriei ii oferise papei Grigorie I titulatura de episcop ecumenic si universal.

Insa acesta a respins cu oroare aceasta titulatura, spunand ca orice " episcop univesal" este un " inaintemergator al lui Antihrist" .

Asa ca inchipuiti-va consternarea cand, in aceeasi Biserica, un alt papa a luat hotararea sa se autointituleze nu doar episcop universal, ci si mai presus de orice lege. ( infailibil).

Prietena mea, Pam, pretuia la cea vreme faimoasa teorie a ramurilor. Pentru ea , Biserica Anglicana, cea romano-catolica si cea Ortodoxa reprezentau trei ramuri inradacinate in Vita cea Adevarata si fiind toate parte a Bisericii celei Adevarate, intemeiata de Hristos la Cincizecime.

Insa din nefericire, Biserica Anglicana a fsot intemeiat abia in secolul al XVI-lea si nu are nicio asemanare cu Marea si Vechea Biserica a Angliei de dinainte de Schisma.

Marea Biserica a Angliei a fost fortata sa se supuna ereziei papistase dupa Invazia Normanda din anul 1066.

Biserica Anglicana din prezent este un lastar al papalitatii romane eretice, iar primii sai episcopi s-au supus poruncilor ce veneau de la Roma. Cu alte cuvinte, acestia nu erau episcopi canonici si nu detineau adevarata succesiune apostolica.

Fiind o persoana deosebit de inteligenta, Pam a dorit sa studieze Pidalionul, care cuprinde cele 85 de canoane ale Sfintilor Apostoli si toate canoanele celor sapte Sinoade Ecumenice.

Parcurgand aceste canoane, s-a vazut obligata sa recunoasca faptul ca marturisirea de credinta a Bisericii Anglicane nu se afla in armonie cu acestea. Marea sa probleme erau cele doua anateme pe care Bisericile catolica si Ortodoxa si le aruncasera una impotriva celeilalte. Era de acord cu dogmele ortodoxe, insa era inca atasata de unele obiceiuri catolice, cum ar fi cultul Sfintei Inimi , Fatima, Lourdes, si altele. Ii era greu sa inteleaga ca nu s-ar putea cineva sa dobandeasca sfintenia in cadrul unei biserici eretice, insa , in acelasi timp, inca mai credea ca biserica latina mai daduse sfinti si dupa Marea Schisma, la fel de multi ca si Biserica Ortodoxa.

Intr-o duminica m-a sunat si , printre altele, mi-a spus si acestea :" Daca as fi intru totul convinsa ca in Biserica catolica nu pot exista sinti si relevatii, atunci as putea deveni madular al Bisericii Ortodoxe. In dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am dus la slujba vecerniei, si m-am rugat inaintea icoanei Maicii Domnului " Grabnic Ascultatoarea". Am rugat-o sa i dea lui Pam un semn care sa o convinga ca nu exista decat o singura Vita Adevrata.

Ziua urmatoare Pam m-a sunat sa-mi spuna ca, dupa ce vorbise cu mine, ea si sotul ei au iesit la o plimbare. La intoarcere, s-a adancit in sudiul ei. Pe unul din peretii camerei sale erau numeroase icoane ortodoxe, dar si imagini religioase cu Sfanta Inima, Fatima si cu diversi sfinti catolici.

Spre marea sa uimire , toate reprezentarile catolice erau imprastiate pe podea. Cea cu Sfanta Inima, pe care o atarnase de perete cu chit, cazuse sub fotoliul ei cu chitul pe fata !

Era socata si m-a intrebat ce credeam eu ca putea insemna acestea.

I-am raspuns " Faptul ca romano-catolicismul nu detine adevarul ". Dupa aceasta, Pam s-a hotarat sa se alature Bisericii Ortodoxe.

Dar pentru ca sotul ei nu se simtea inca pregatit, ea tot amana momentul, in rastimpul acesta incetand sa se mai impartaseasca in Biserica Anglicana. Credea cu desavarsire in realitatea Sfintelor Taine, insa , dupa studierea Canoanelor Apostolice, era acum convinsa ca Biserica Anglicana nu avea Taine. Am discutat despre parabolo Vitei cele Adevarate, prin care Hristos ne invata ca mladitele carea duc roade ( sfintii, care ajung la desavarsire prin seva Vitei celei Adevarate , care este Sangele Sau ) sunt inradacinate in El. Insa El ne avertizeaza ca mladitele care nu aduc roade vor fi taiate, asa ca o mladita care s-a separat de Vita cea Adevarata se vestejeste si moare.

Daca Biserica catolica si Biserica Ortodoxa ar fi doua mladite ale aceleiasi Vite Adevarate, cum se afce ca roadele celor doua mladite difera atat de mult ? Sfintii Apusului de dinainte de Schisma sunt foarte asemanatori cu cei din Rasarit. Insa, sfintii Apusului de dupa Schisma sunt total diferiti fata de cei proslaviti in Biserica Ortodoxa. Cu siguranta au ceva calitati sufletesti, insa acestea nu sunt cele daruite de harul Duhului Sfant si adesea acestia vadesc o mandrie care este total incompatibila cu adevartata sfintenie.

Astfel , Francisc de Assisi a avut o viziune in care se vedea pe sine insusi ca " un soare " luminand alaturi de Hristos, "Soarele Dreptatii".

Aceasta viziune nu putea fi de la Dumnezeu, intrucat El nu ne sugereaza niciodata ca noi am putea devenii sfanti " sori" pe aceeasi treapta cu Hristos.

In Biserica Ortodoxa numim acest fel de viziuni, inselari, caci vin de la diavol. Sfantul Ioan ne avertizeaza ca trebuie sa 'cercam duhurile', ca de exemplu viziunile ori vocile, daca sunt de la Dumnezeu sau de la cel rau.

Doua saptamani mai tarziu, Pam a suferit o slabire a functiei inimii, iar doctorul i-a recomandat o operatie pentru inlocuirea unei valve. Intrucat o vizitam zilnic, sotul e imi daduse cheia de la vila. Insa in chiar ziua de dinaintea internarii ei, nu aveam de gand sa trec pe la ea, deoarece sotul ei se intorcea mai devreme de la servici. Asa ca m-am hotarat sa merg in oras ca sa imi fac cumparaturile de sfarsit de saptamana.

Mi-am indreptat rotile masinii spre dreapta pentru a o lua spre centrul comerial al orasului, insa, spre surprinderea mea , rotile s-au rasucit spre stanga, in directia casei lui Pam. M-am intrebat daca sa intorc masina spre centrul orasului,insa o voce delicata mi-a soptit in inima : '' Poate ca nu e o greseala, poate ar trebui sa mergi sa o vizitezi". Asa ca m-am hotarat sa purced in calatoria de douazaci de minute catre casa ei.

Am aflat-o in salon intr-o stare ingrozitoare.

Picioarele ii erau umflate si intepenite ca niste butuci de copac si doar cu mare , mare greutate putea pasi. Nici de vorbit nu reusea; insa a reusit , totusi, sa isi miste graitor ochii sre fereastra. Am deschis-o in graba. Apoi mi-a indicat sa o masez pe piept. Am crezut ca se afla in pragul mortii si , in timp, ce o masam rostea rugaciunea lui Iisus cu glas tare : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa" .

Dupa cateva minute respiratia dadea semne ca ii revenise la normal, iar ea mi-a soptit : " Trebuie sa ma botez pana in zori, astfel cu siguranta am sa mor si am sa ajung in mainile lui aghiuta".

L-am sunat pe sotul ei la servici si acesta s-a grabit spre casa. Cand eu am ajuns acasa am sunat imediat la un preot ortodox care locuia la trei ore deparartare, in Birmingham, sa vina sa o boteze, dar nu am putut lua lrgatura cu el. Asa ca un calugar in varsta membru al Bisericii

Ruse din Catacombe, care locuia ca si noi in orasul Guildford, parintele Antonie Cernov, a savarsit Taina Sfantuli Botez pentru bolnavi.

A fost stropita cu apa in semnul Sfintei Cruci. Era o atmosfera incantatoare in camera in care s-a savarsit slujba. Pam ( devenita Mary ) purta pe chip un zambet stralucitor. Dupa ceea , sotul ei a scos catelul la plimbare. La intorcere a simtit o mireasma ce invaluia intreaga camera. Spre uimirea sa, toate icoanele din camera de studiu a lui Pam raspandeau buna-mireasma, de parca intreaga Biserica Triumfatoare se bucura in ceruri.

Cateva zile mai tarziu , preotul din Birmingham a venit sa o impartaseasca.

A doua zi dupa botez ( cand era praznuirea Sfantului Simon Zilotul), spre surprinderea tuturor, Mary era inca in viata. S-a dus la Spitalul Sfantul Toma si s-a operat..

A trecut prin mari suferinte , trebuind sa suporte tuburi introduse prin gat, etc. Doctorul o veghea, petrecand timp indelungat langa patul ei.

Sunand eu la un moment dat la sectia de reanimare, mi s-a spus ca starea ei se inrautatise si ca cel ami probabil nu avea sa spra vietuiasca noptiia celeia. Am luat imediat legatura cu sotul meu , care se afla la cea data intr-un pelerinaj in Grecia, ia el a rugat un preot de acolo sa slujeasca Sfantul Maslu pentru ea.

Cand am sunat din nou la spital, a doua zi in zori, mi-au spus ca spre marea lor surpriza, pacienta lor mai traia, ba inca peste noapte se mai si inzdravenise. Sunt convinsa ca pentru rugaciunile tuturor celot prezenti la savarsirea maslului din Grecia a primit ea putere sa-si mai prelungeasca viata pamanteasca.

Mary s-a reintors de la spital si a mai atrait inca doi ani. Apoi, dintr-o data, au lasat-o din nou puterile. La vremea aceea un preot canadian, parintele Gleb Jensen, avea grija de ea.

Am ajuns la spitalul Sfantul Toma, unde medicii nu i-au mai dat nicio sansa de supravietuire. Zacea neputincioasa intr-o rezerva, o camera numai a ei, din nou cu picioarele precum butucii, si abia putea articula cuvintele.

Avand in vedere conditia jalnica in care se afla, preotul a spovedit-o cat a putut de bine si a impartasit-o, timp in care eu am parasit incaperea. Apoi mi s-a permis sa intru.

Stralucea, lacrimile i se rostogoleau pe obraji, si mi-a soptit : " O vad pe mama mea, o vad pe mama mea ". M-am gandit ca se referea la propria sa mama, care murise cu un mai devreme. Mai tarziu m-am gandit ca poate se referise la mine ca la cea care o nascuse pentru viata duhovniceasca. Bucuria radioasa ce se cite pe chipul ei ne-a miscat profund pe mines i pe aprintele Gleb. Nu am rostit niciun cuvant, ci ne-am mutat privirile catre luminile Londrei, iar parintele Gleb a intonat cateva cantari preafrumoase in cinstea Maicii Domnului si a Mantuitorului.

Atmosfera din camaruta era una de desavarsita pace si frumusete.Apoi am lasat-o singura. Ea isi exprimase dorinta sa petrec noaptea alaturi de ea, intrucat simtea ca viata sa de pe pamant ajunsese la capat. Am vorbit cu infirmiera -sefa, care mi-a spus sa plec acasa intrucat simtea ca Mary nu se afla in prgaul mortii, si ca va fi necesar probabil sa stau de veghe urmatoarea noapte. I-am spus acestea lui Mary. Ea a fost de acord si mia transmis acest lucru inchizandu-si si deschizandsi ochii.

Urmatoarea dimineata, pasind in camera ei, am aflat-o golala. Am fost socata, insa mai apoi am auzit o voce vesela care ma cheama cu voce tare :"Olga, sunt aici . Lipsesc doar jumatate de ora. Te rog asteapta-ma pana ma intorc". Era intr-un scaun cu rotile si era dusa undeva pentru consult sau radiografie.

Eram stupefiata. Infiermiera -sefa mi-a zambit si mi-a spus :" Suntem cu totii uluiti. Doctorii care au vazut-o in diminata aceasta au hotart ca poate fi externat intr-o saptamana. Totul functioneaza bine, ritmul cardiac, pulsul, tensiunea. E un miracol! "

Intr-adevar , jumate de ora mai atrziu, Mary a fost adusa inapoi. A sarit din scaunul cu rotile si a mers pana la pat. Picioarele ei nu mai erau umflate, erau acum normale. Vocea era puternica si radea. Mi-a spus, cu chipul radios, ca noaptea trecuta, dupa ce primise Sfintele Taine, ceva minunat i se intamplase.

A simtit cum Hristos i-a umplut mintea, sufletul si inima de o imensa bucurie si pace.Mi-a spus :" Adevarate sunt acestea : Dumnezeu este in mine, si eu in El; este atat de minunat si de inexprimabil. Nu vreau sa pierd nicodata aceasta stare."

Am continuat sa vorbim- sau mai degraba, numai ea a vorbit. Era exuberanta si ardioasa. Apoi a trebui sa plec acasa, lasand-o plutind ca intr-un vis. Sotul ei urma sa o viziteze, iar spre seara am primt un telefon de la el. Era la fel de uluit ca si mine. Ea nu ii pomenise nimic despre bucuria pe care i-a daruit-o prezenta lui Dumnezeu dinlauntrul ei. El ramasese anglican, iar aceasta era marea ei durere.

In cea din urma conversatie avuta cu ea mi-a spus :" M-am gandit ca as putea dobandi mantuirea in Biserica Anglicana ramanand ani si ani in interiorul ei. Apo am vazut ca aceasta este o mladita vesteda, iar Dumnezeu mi-a dat sansa de a fi botezata la timp in Biserica Ortodoxa ca sa imi pot mantui sufletul.Am fost convinsa ca as putea sa il convertesc si pe Ken, insa am constatat cu durere ca nu imi sta in putere."

Era ingrijorata pentru el, insa i-am amintit ca Dumnezeu il iubea pe Ken cu mult ami mult deact pe ea, si ca Dumnezeu va avea grija de Ken daca el va raspunde chemarii Sale. Poate ca El va face aceasta dupa moartea ei ( ceea ce s-a si intamplat).

Dumnezeu ne-a spus :" Multi chemati , putini alesi", deoarece intre chemare si alegere sta raspunsul omului. Este voia domnului ca fiecare om sa-l caute singur pe Domnul si sa doresca sa fie doar al Lui. Hristos ne-a promis :" Veti cauta Adevarul ( pe Hristos ), si Adevarul ( Dumnezeu ) va va elibera".

Elibera de ce?

De moarte, de sclavia tuturor curselor ingerilor cazuti. Toti suntem sub sentinta mortii, cu totiis untem vinovati in ochii Domnului. Insa Hristos fiinf Dumnezeu, ne poate elibera de cursele celui rau. El insusi a platit pretul rascumpararii noastre cu Scump Sangele Sau.

Aceasta a fost ultima noastra convorbire.

A doua zi , duminica , Ken m-a sunat ca sa imi suna ca Mary s-a vlaguit intr-o data si ca a fost gabnic introdusa in operatie.

Noaptea aceea avusesem un vis in care se facea ca ma aflam pe o campie intinsa. Deodata, am vazut la orizont o lumina stalucitoare pogorandu-se din cer si transformandu-se apoi intr-o usa de lumian in forma de arcada. Trezindu-ma am inteles ca umina aceea fusese Hristos, Cel Care S-a pogarat din cer pe pamant, facansu-Se pe Sine Usa prin acre noi putem intra in Imparatia lui Dumnezeu. M-am intrebat ce putea inseman acel vis , si m-am gandit la Mary.

Imediat ce m-a sunat Ken, eu si parintele Gleb am pornit-o cu masina sa spre Londra, cu speranta ca o vom vedea pe Mary inainte de a intra in sala de operatie.

Cand am ajuns acolo mi s-a comunicat sa tocmai plecase, asa ca parintele Gleb a slujit un paraclis catre Sfantul Nicolae, chiar inaintea usilor acre ne desparteau de ea.

Evanghelia care s-a citit a fost cea de la Ioan, capitolul 10, iar eu cand am auzit cuvintele :" Eu sunt usa : oricine va intra prin Mine va fi mantuit", am stiut ca Mary isi dadea sufletul in acea clipa, si ca intra prin acea Usa.

Mi-am privit ceasul. Cand parintele Gleb a ispravit slujba, i-am spus banuila mea ca Mary murise si de ce aveam acest simtamant. Apoi privirea mi- cazut pe icoana care se afla pe coperta cartii dupa care acesta slujise, si m-am cutremurat. Il infatisa pe Hristos pogorandu-Se la iad, si tragandu-i afara pe cei care raspunsesera chemarii Sale. Mandorla in care era reprezentat avea axact aceeasi forma ca si usa de lumina pe care o vazusem in vis. Cand am ajuns acasa, Ken mi-a telefonat de la spital sa imi spuna ca Mary murise in timpul operatiei. Noua valva functiona perfect , insa tesuturile din jur cedasera.

L-am intrebat de ora exacta cand s-a petrecut aceasta: tocmai aunci cand parintele rostise " Eu sunt Usa"!

Asadar, intrarea ei in Biserca, Trupul lui Hristoa, a fost semnalata prin aceeasi pericopa evanghelica precum intrarea ei ( dupa cum nadajduim si ne rugam ) in locasurile Imparatiei lui Dumnezeu."

Nota :

Fragment extras din cartea intitulta"In lagarele japoneze - Minuni din secolul XX"

Batrana din Carpati

" Uneori cineva care are o credinta foarte simpla, primita numai prin auzire , la biserica, poate fi mai credincios decat un intelectual. Un intelectual are foarte multe dubii.
Parintele Cleopa povestea ca statea odata in Sfantul Altar si se pregatea pentru Proscomidie.
In biserica ardea doar o lumanare. La un moment dat a auzit pe cineva ca se roaga cu voce tare.
S-a uitat printr-o crapatura a dverei sa vada cine este. Era o taranca, o femeie foarte simpla care nu spunea decat atat : " Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma lasa! " A cazut in genunchi si s-a culact cu fata la pamant. Poate avea un necaz , cine stie? Parintele Cleopa se uita la ea si a vazut cum deasupra capului ei a aparut o scanteie, apoi o coroana de lumina care a zburat in jurul capului ei, pana cand femeia s-a sculat si a iesit. Si le-a spus Parintele Cleopa calugarilor :" Sa stiti , fratilor ca nu numai aclugarii stiu sa se roage. Adeseori oamenii acestia simpli se roaga mai mult decat calugarii, si Dumnezeu le raspunde."
Si eu personal am trait o asemenea experienta extraordinara.
Cand eram profesor la Seminar, mergeam cu elevii in fiecare vara in excursie pe la manastiri.
Acesta era drumul nostru : manastirile. Vedeam muntii cu toate frumusetile lor. Si intr-un an am fost in Retezat.
Intr-o dimineata- soarele inca nu rasarise- cum stateam noi, mai jos se vedea o casa foarte mica, o coliba din barne si din horn se inalta un fum subtire.
Cand a rasarit soarele, din coliba a iesit o femeie. Era o zi rece. Dimineata la munte este foarte rece si intotdeauna la aceste inaltimi aerul functioneaza ca o lentila, adica transparenta aceasta te face sa vezi mai departe si mai usor.
Si o vedeam de acolo, de sus, pe batrana aceea.
Avea un cojocel pe dansa, cu smocuri de lana.
S-a oprit in fat casei, s-a uitat la soare si s-a inchinat cu evlavie de trei ori.
A atins cu mana pamantul si s-a ridicat, si iar s-a inchinat si iar s-a ridicat si a spus o rugaciune de vreo cinci minute. Dupa ceea a intrat din nou in coliba.
Si am zis asa : Atata vreme cat in Muntii Carpati va fi o batrana care se va inchina aplecandu-se pana la pamant, atingand pamantul cu mana, ceea ce inseamna tarana sunt si in tarana voi merge, pana atunci neamul nostru va sta drept in fata lui Dumnezeu."

Nota:

Istorisire a Parintelui Gheorghe Calciu

"Calugarul cu Durerea pe fata"

"In calatoria noastra prin duhul Romaniei, odata ajunsi in Moldova am hotarat sa mergem fara popas pana la Manstirea Sfintilor Arhangheli de la Petru Voda.
Dupa ce am parasit soseaua, masina se misca incet, cu precautie, ca un cal de munte care cauta cu grija unde sa puna piciorul : drumul de tara, cu pietris si pietre mai mari aruncate la intamplare, zdrobite si azvarlite pe margini de rotile carutelor, ale masinilor si tractoarelor. Pe vale am intalnit un tanar citind dintr-o carte, poate isi citea canonul de spovedanie si impartasanie. Intram intr-o alta lume, cu oamenii care se ingrijeau de mantuirea sufletetului lor.
Femei batrane cu traiste pe umar, cele mai multe tinand de mana un copil sau doi, urcau incet si cu opriri dese. Fiecare pas al lor era, de fapt, o rugaciune, chiar daca nu era rostita, fiecare pas spre manastire era, fara indoiala, un urcus spre desavarsire. Am ajuns pe inserat, incepuse Vecernia. Se schimbasera multe lucruri, mai aparusera cladiri noi. Ceea ce nu se schimbase de fel era acea adanca duhovnicie pe care o cunoscusem cu doi ani inainte. Inchinatorii se grabeau spre biserica pentru a prinde privegherea, altii stateau in sir la usa chiliei parintelui Iustin sa se spovedeasca.
Tot ca in trecut, aceasta coada lunga de penitenti asteptand marturisirea pacatelor si iertarea lor incepea dis-de-dimineata, si dupa miezul noptii erau tot atat de multi.
Parintele Iustin sade in scaunul spovedaniei cate 17 ore in sir.
De aceea am spus ca este cel mai tare calugar contemporan, caci puterea caeasta de a sta acolo, namancand si nebad nimic, vine de la Dumnezeu.
In jurul manastirii s-au asezat cativa tineri intelectuali, care si-au cumparat acolo casa si pamant si care tin de manastire cu duhul.
Indemnul cumpararii a venit de la Parintele Iustin, care doreste sa aibe in jurul manastirii numai vecini credinciosi. Dar acest indemn de dovedeste acum un adevarat dar de inainte vedere, caci acum cu noua Constitutie, orice strain poate sa cumpere pamantul din jurul manastirii si sa tranteasca acolo o crasma, o discoteca sau un lat locas de desfrau, pentru ca dracul nu numai ca nu zideste biserici, dar si pe cele care exista vrea sa le distruga.
Noua Constitutie da dreptul oricarui strain sa cumpere ce vrea si unde vrea, nimic nu protejeaza patrimoniul spiritual la tarii.
Am participat la slujba de noapte. Din cand in cand, cate un credincios care probabil isi mai amintea de mine , venea sa-mi sarute mana sau cate o maica.
Am observat un lucru ciudat si nu cred ca ceea ce voi spune acum isi are sursa in pietatea deosebita pe care o am pentru Parintele Iustin, care ar putea sa-mi influenteze sentimentele : cand mergi intr-o manastire de calugari, si cand trebaluiesc prin curte, si cand slujesc in biserica, ei sunt aceeasi.
La Petru Voda este ceva deosebit : monahii acestia tineri, in biserica parca ar fi coborati dintr-o alta lume, au in ei ceva ingeresc.
Nu vreau sa spun ca ei sunt ingeri, dar in atmosfera de credinta instituita in aceasta manastire- si nu numai de catre Parintele Iustin, ci mai ales de catre pterea credintei pelerinilor-monahii iau chipuri ingeresti in biserica. Am o dragoste deosebita pentru aceasta manastire si o pietate deosebita pentru Parintele Iustin Parvu, staretul manastirii, probabil cel mai tare, dupa duh, monah al manastirilor romanesti, mai ales acum, cand Parintele Cleopa s-a dus la cer, printre sfinti.
El si manastirea lui este ca un fel de stea a marginilor care ne arata noua cine este adevaratul Dumnezeu si cum trebuie sa ne inchinam Lui.
Sa punem la picioarele Mantuitorului lacrimile pocaintei noastre, aurul mintii, tamaia sufletului si smirna inimii, adica tot ce a pus Dumnezeu in noi , minte, credinta , sentiment, toate sa le punem la picioarele Mantuitorului si sa-L cinstim cu totii.
Aceasta minune o are Parintele Iustin.

Nota:Fragment luat din cartea " Cuvinte vii - Parintele Gheorghe Calciu"

Ingerul pedepsit

" In Egipt, intr-o manastire aveau un nevoitor de-al lor, care se afla la vreo trei ceasuri departare, in pustie. Calugarii au auzit ca el vorbeste cu ingerul si l-au rugat pe igumen sa ii lase sa-l viziteze, sa mearga la el si sa-l intrebe ce vorbeste cu ingerul, ce-i spune ingerul, caci ii intereseaza.

Pe cand erau in apropierea chiliei lui, au vazut un monah pe stanci. El i-a intrebat unde se duc. Aceia i-au raspuns ca merg la un frate de-al lor.

"Salutati-l din partea mea si spuneti-i ca l-am rugat mult sa faca rugaciune pentru ceea ce la-m rugat ."

Cand au ajuns la monah, nu i-au transmis numaidecat salutarile si rugamintea, ci l-au intrebat daca mai este in apropiere un nevoitor, caci ar dori sa-l cerceteze si pe acela.

El le-a spus ca nu este nici un suflet viu prin apropiere.

"Bine " au spus ei, "iti vom istorisi ceva si apoi sa ne adeveresti. Acolo, la dealul acela inalt, am vazut un calugar pe stanci care ne-a intrebat unde mergem, iar noi i-am spus ca venim la tine. Ne-a cerut sa-ti spunem sa te rogi cu osardie pentru ceea ce te-a rugat el.

Iata , vezi ca aici mai vietuieste inca cineva, iar tu ascunzi asta de noi ! "

Batranul a tacut.

Ei au staruit sa le spuna si , in cele din urma, Staretul a consimtit. "Bine ", spuse, " va zic daca imi fagaduiti ca nu veti spune nimanui nimic cat sunt eu viu; dupa ce voi muri, puteti povesti.

Ce ati vazut nu este monah, ci inger ."

"Tocmai de asta am si venit " au spus ei, " am venit, caci am auzit ca vorbesti cu un inger ."

" Intr-o zi ma rugam in chilia mea cand vad ca langa mine se roaga cineva; ma inchin eu, se inchina si el, si drept. Cand am sfarsit rugaciunea, il intreb : " Cine esti tu, de unde esti, nu cumva esti pustnic ? "

"Nu , zice el. " Eu am venit la tine cu o rugaminte. Nu sunt om, ci inger.

" Dar cum de esti ingers si ai venit la mine? l-am intrebat eu.

"Iata iti voi spune.

Domnul m-a trimis intr-un oarecare tinut pe pamant, sa pedepsesc cu blandete acel popor din pricina pacatelor lui. Eu , am mers , am cercetat tot, si acnd am vazut cat de cumplit il defaima pe Domnul, m-am aprins de ravna si i-am pedepsit cu asprime.

Dupa ce am facut asta, Domnul m-a intrebat daca de ce nu i-am pedepsit cu pedeapsa blanda- asa cum mi-a spus El- si din aceasta pricina, ca nu L-am ascultat, am foat alungat din ascultare.

Si iata, ratacesc de multa vreme ( caci pentru ingeri anii nu exista), si am venit la tine sa-L rogi pe Domnul sa ma intoarca in ascultarea in care am fost.

" Dar cum sa ma rog eu , om muritor, pentru tine? am intrebat. Iar el mi-a spus :

" Daca n-as sti ca Domnul asculta fiecare suflet al Lui care i se adreseaza cu osardie si ii slujeste cu credinciosie, nici n-as fi venit la tine sa te rog, dar stiu ca Domnul asculta! " Vedeti , ingerul a calcat porunca lui Dumnezeu pe care acesta i-a dat-o si aprimit pedeapsa, iar acum rataceste !"

Nota :

Istorisire a Staretului Tadei de la Manastirea Vitovnita

Sfinta Mucenita Paraschevi

"Tot in Grecia mi-a fost dat sa intalnesc o grecoaica de la care am aflat urmatoarea intamplare minunata , prin care trecuse sora ei.

Provenea din sudul Greciei dintr-o familie numeroasa, iar de pe cand era foarte mica una dintre surorile ei s-a imbolnavit de poliomelita, in urma careia s-a laes cu un picior neputincios.

Pe masura ce inainta in varsta defectul ei devenea din ce in ce mai evident , fapt ce ii provoca mamei lor mare mahnire. Intr-o buna zi , capul familiei a propus ca toti sa mearga intr-un pelerinaj ca sa se inchine la moastele Sfintei Paraschevi ( 1) si sa ia apa de la izvorul cesteia, de la manastirea aflata in apropierea orasului Tesalonic.

Sfanta Paraschevi este o cuvioasa mucenita pe care Dumnezeu a invrednicit-o cu darul tamaduirii.

Dragostea nemarginita fata de Dumnezeu si smerenia ii slujeau drept podoabe sufletesti intr-o masura atat de mare, incat se spune ca atunci cand oamenii ii cereau sa le spuna cum o cheama, raspundea ca numele ei nu avea insemnatate, si ca singurul nume pe care acestia ar trebui sa il cunoasca si sa il aibe vesnic pe buze era cel al Domnului nostru Iisus Hristos.

Mai apoi isi incununa tamaduirea trupeasca cu o invatatura duhovniceasca, spunandu-le Simbolul Credintei si talcuindu-l verset cu verset.

Inainte de acest pelerinaj, intreaga familie s-a pregatit sufleteste cu post aspru vreme de cateva saptamani. Apoi au pornit la drum intr-o caruta trasa de cai si au ajuns la manstire dupa cateva zile. S-au inchinat cu evlavie inaintea raclei Sfintei Paraschevi, cerandu-i cu credinta calda mijlocire in necazul ce ii apasa.

In timp ce se rugau, mama copilei a vazut-o pe Sfanta, iesind din altar pe una dintre usile diaconesti.

S-a indreptat usor catre fetita si , neatingandu-i piciorul, doar si-a miscat mana in sus si in jos, deasupra madularului beteag. Sub mana sfintei, piciorul copilei s-a inzdravenit, si arata ca cel sanatos.

Biata mama a izbucnit in lacrimi de bucurie, vazandu-si copila tamaduita, si a povestit si celorlalti cele pe care le vazuse. Dupa aceasta, s-au intors acasa cu totii multumindu-i lui Dumnezeu, Care este minuant intru sfintii Sai.

Dumnezeu Insusi este Cel care lucreaza minunile, insa doreste ca oamenii sa Ii slujeasca drept co-lucratori.

Astfel , in parabola inmultirii celor cinci paini si doi pesti, Hristos este cel care a infaptuit minunea, insa ucenicii au jucat si ei un rol insemnat prin faptul ca au cerut si au impartit painile inmultite.

Sfintii Il preamaresc pe Dumnezeu prin vietile lor, iar in schimb, Dumnezeu, ii preamareste, facandu-i co-lucratori ale minunatelor Sale fapte.

Dupa cum spunea un episcop ortodox, sfintii sunt precum vitraliile care au fost curatite, ca soarele dumnezeiesc sa straluceasca prin ele.

Asemenea lor, putem si noi sa dobandim sfintenia, caci si noi am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu; doar ca trebuie sa curatam funinginea si murdaria de pe ferestrele sufletelor noastre. "

Nota:

(1) Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi este pomenita in calendarul ortodox pe 26 iulie

Minune preluata din cartea "In lagarele japoneze-Minuni ale secolului XX "

Binecuvanteaza Doamne pe vrajmasii mei !

"Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem ! Vrajmasii m-au impins si mai mult spre Tine, in bratele Tale, mai mult decat prietenii.

Acestia m-au legat de pamant si mi-au rasturnat orice nadejde spre pamant. Vrajmasii m-au facut strain fata de imparatiile pamantesti si un locuitor netrebnic, fata de pamant. Precum o fiara prigonita, asa si eu, prigonit fiind, in fata vrajmasilor, am aflat un adapost mai sigur, ascunzandu-ma sub cortul Tau, unde nici vrajmasii, nici pretenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvanteaza pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem. Ei au marturisit in locul meu pacatele mele in fata lumii. Ei m-au biciuit, cand eu m-am crutat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci cand eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci cand eu m-am magulit pe mine insumi.

Ei m-au scuipat atunci cand eu m-am mandrit cu mine insumi.

Cand eu m-am facut intelept, ei m-au numit nebun.

Cand m-am facut puternic, ei au ras de mine ca de un pitic.

Cand am vrut sa conduc pe oameni, ei m-au impins inapoi.

Cand m-am grabit sa ma imbogatesc, ei m-au smucit inapoi cu mana de fier.

Cand m-am gandit sa dorm linistit, ei m-au trezit din somn.

Cand mi-am zidit casa pentru viata lunga si linistita, ei au rasturnat-o si m-au izgonit afara.

Intr-adevar vrajmasii m-au dezlegat de lume si mi-au prelungit mainile pana la vesmantul Tau.

Binecuvanteaza Doamne pe vrajmasii mei!

Binecuvanteaza-i si-i inmulteste ; asmute-i si mai mult impotriva mea, ca fuga mea spre Tine sa fie fara de intoarcere; ca sa se rupa nadejdea mea in oameni ca panza de paianjen; ca smerenia sa imparateasca deplin in inima mea; ca inima mea sa devina mormantul celor rele.

Ca toata comoara mea sa o aduni in ceruri. Ah, de m-as elibera odata de autoamagire, care m-a incalcit intr-o mreaja cumplita a vietii inselatoare !

Vrajmasii m-au invatat sa stiu ceea ce putini stiu in lume : ca omul nu are pe pamant vrajmasi afara de sine insusi. Doar acela uraste pe vrajmasi , care nu stie ca vrajmasii nu sunt varjmasi, ci prieteni severi.

De aceea, Doamne, binecuvanteaza pe prietenii si pe vrajmasii mei ! Sluga blestema pe vrajmasi caci nu stie, iar Fiul ii binecuvanteaza caci stie. Fiul stie ca vrajmasii nu pot sa se atinga de viata Lui.

De aceea El paseste liber intre ei si se roaga lui Dumnezeu pentru acestia.

Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem ! "

Rugaciune a marelui Mitropolit Sarb, Sfantul Nicolae Velimirovici, un martir al comunismului ateist

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Ioan de Shanghai si San Francisco

"O, intru tot Sfinte Ierarhe Ioan de Shanghai si San Francisco, cel ce din tineretile tale te-ai daruit pe tine Domnului, ranindu-te de focul dragostei Lui, si parasind ca pe niste gunoaie toate desertaciunile lumii ai ales calea monahiceasca, urmandu-L cu toata dragostea, si slujindu-i ca un inger in trup ai orimit harul Sau.

Cunoscand indrazneala ta mare fata de Dumnezeu si nadajduind in iubirea ta fata de neamul omenesc, cutezam a ne ruga tie, arhiereule al lui Hristos. Departeaza de la noi, arhiereule sfinte, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a lui Dumnezeu.

Apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni naprasnice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neintelegeri intre frati, de navalirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi.

Stim minunile tale, noule facator de minuni, prin care ai ajutat multime de bolnavi si de necajiti, si credem ca asa cum ai fost milostiv cu aceia, asa poti fi si noua pacatosilor.

Vezi durerile noastre, vezi incercarea care ne apasa si da-ne usurare. Vezi ispitele care s-au abatut asupra noastra din lucrarea celui rau si ajuta-ne sa le biruim.

Ca urmand virtutilor tale, Sfinte Ioane, neincetat sa sporim in credinta, in toata fapta cea buna, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele, ca sa ajunge la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si, laudand pana la sfarsitul veacului pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam : slava Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor. " Amin

Rugaciune la vreme de necaz

"Doamne, Dumnezeul nostru, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra noastra mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata vremea cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem patimasi, pacatosi si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa Doamne; nu trece rugaciunea noastra, a pacatosilor, nici nu ne rasplati dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga prin sarguinta noastra milostivirea Ta, daruieste-ne-o noua Tu, Doamne, pentru rugaciunile Sfantului (...).
Trimite-l in ajutorul nostru asa cum l-ai trimis in ajutorul celor pe care i-a ajutat in chip minunat. La vreme de boala, sa ne usureze durerile prin rugaciunile sale. La vreme de necaz, sa ne imbarbateze. La vreme de ispita, sa ne pazeasca prin rugaciunile sale.
Pentru rugaciunile lui daruieste-ne sanatate trupeasca si sufleteasca si viata ferita de toata rautatea, ca din adancul inimilor noastre, cu bucurie sa ii aducem laude, si sa slavim preasfant numele Tau, in vecii vecilor. Amin "

Scrisoare catre necunoscut...

18 ianuarie , 1961
Sfintii Atanasie si Chiril ai Alexandriei si Sfantul Maxim al Serbiei




Draga ....



Am primit scrisorile tale. Nu am putut sa-ti raspund imediat , dar ma rog neincetat si te pomenesc zilnic .
Cred ca acum ai ajuns sa te intelegi cum se cuvine . Binenteles, iti poti gasi preocupari in viata lumeasca - sa ai o familie, sa castigi salarii mari, si in general vorbind, sa te delectezi de viata contemporana. Aceasta te va multumi pentru o bucata de timp, insa vei ajunge la un moment , in care vei privi ravna ta anterioara catre o viata duhovniceasca intocmai ca pe o fantezie copilareasca. Dar aceasta va fi valabila pana la un punct. Directia vantului se va schimba, furtuna vietii va izbucni, iar tu te vei frange curand. Dar chiar si fara acestea [ vantul si furtuna] vei simti in cele din urma ca tot ce ai castigat nu este ceea ce sufletul tau a cautat de fapt si ca nu contine acel lucru de care el are nevoie.
O asemenea trezire este infricosatoare atunci cand nu mai este cu putinta intoarcerea la calea anterioara, cand, din propria vina, ai pierdut-o definitiv.
Desigur ca cealalta cale- calea duhovniveasca- nu este una usoara. Sunt chiar multe tristeti si cateodata se pare ca, si chiar asa este, intreaga lume , incluzandu-i pe cei apropiati ai nostri, se ridica impotriva ta. Dar atunci pe masura inmultirii tristetilor, se simte si o crestere a ajutorului care ne inatreste si ne mangaie in intristare, umplandu-ne chiar de bucurie.
Cand ii intalnesc pe cei pe care i-am cunoscut atunci cand erau tineri, a caror viata o cercetam indeaproape si care acum au ajuns la maturitate, vad ce ingreunati sunt de boli si de griji lumesti, in cata desertaciune isi petrec zilele, daca nu au nici un dor mai inalt.
Dar cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera pentru ea, sunt duhovniceste plini de vigoare si simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste.
Ce trebuie sa faci si unde sa mergi...?
Ti-am scris deja ca oricine Ii poate sluji lui Dumnezeu si poate trai drept, fie el invatat sau neinvatat, dar acum Biserica are nevoie de slujitori care sa fie capabili sa calauzeasca oamenii in credinta si sa o apere de atacuri.
As fi foarte fericit daca ai putea fi alaturi de mine, dar cred ca este mult mai de folos pentru tine si Biserica daca ar fi posibil sa primesti o educatie teologica, inscriindu-te la Seminarul Sfanta Treime, (...)
Domnul sa te ajute si sa te binecuvinteze pe aceasta cale. Binecuvantarea Domnului peste toti cei apropiati ai tai!

Cu dragoste,
Arhiepiscopul Ioan

------------------------------
Nota :
Fragment extras din cartea " Noi minuni ale Sfantului Ioan de San Francisco"

Rugamintile Parintelui Filothei

"Intr-o noapte, spune Parintele Filothei, am avut un vis in care se facea ca ma aflu la Constantinopol, in biserica Sfanta Sofia. Stataem in aripa stanga a bisericii. In partea dreapta erau barbati si femei care plangeau cu durere si deznadejde. Unii dintre ei au venit lnaga mine si mi-au spus :" Patriarhul si regele au adormit si nu se mai trezesc. Te rog, vino sa-i trezesti ".

Am alergat degraba si l-am vazut pe patriarh imbracat in vesmantul lui arhieresc, dormind intins ca un mort pe acoperisul bisericii. La inceput i-am strigat cu putere: " Ridica-te, prea -fericite, fie-ti mila de turma ta, de crestinii care plang si jelesc si care asteapta sa te trezesti! ". Dar, fiindca patriarhul a ramas nemiscat ca un mort, i-am pus mana pe spate si am incercat sa-l ridic. L-am ridicat cu mult truda cam doua plame de jos, dar era atat de greu incat am crezut ca mana se va rupe. N-am putut sa-l tin si a cazut iarasi nemiscat.

Peste putin timp mana dreapta a incetat sa ma mai doara si sa-mi tremure si atunci am alergat la rege, care si el dormea ca un mort, la sase-sapte metri departare de patriarh. Am incercatsa-l ridic in picioare , mi-am pus toate puterile, dar mi-a fost cu neputinta. In marea mea tulburare si tristete ca nu-i pot trezi, m-am trezit eu insumi.

Patriarhul infatiseaza aici Biserica , pe care o reprezinta. Regele infatiseaza societatea. Si Biserica si societatea si carmuitorii lor , in zile acestea viclene pe care le traim, s-au adancit in somnul adanc al lenei si trandaviei.

Daca nu se vor trezi sa-si preia raspunderile lor, daca nu-si vor trezi clerul si poporul incat cu totii sa se pocaiasca sincer si sa tina poruncile lui Dumnezeu si sa savarseasca fapte bune, in ziua Judecatii vor da socoteala la Dumnezeu si vor fi trimisi in iad.

(...)

Daca vrem sa scapam de primejdia care ne paste si ameninta sa ne distruga, daca vrem sa ne izbavim, atunci sa ne pocaim cu totii, de la rege si pana la ultimul ostas si de la patriarh si pana la ultimul calugar, caci toti suntem pacatosi, trandavi si nelegiuiti.

Sa se pocaiasca mai intai carmuitorii societatii, ministrii, senatori, generali, ofiteri si toti cei care detin ranguri superioare; fiindca multi dintre acestia sunt necuviosi, necredinciosi si hulitori.

Le e rusine sa se numeasca crestini, dar unora dintre ei nu le e rusine sa se numeasca masoni si se mandresc cu asta. Le e rusine sa-si faca semnul crucii, dar pecetea antihristului ( a masoneriei) nu le e rusine s-o poarte pe haine. Unora dintrei ei le e rusine sa se roage si poate ca nu stiu nici Crezul sau Tatal nostru.

Le e rusine sa mearga la biserica duminica si de sarbatori si doar rareori apar acolo, cand se face vreo ceremonie oficiala sau cand este inmormantata vreo ruda sau vreun prieten de-al lor. Sa duc insa fara rusine la petreceri necuvioase si stau toata noaptea sa joace carti. In plus, unii dintre ei isi parasesc fara rusine sotiile legitime si traiesc faradelege cu niste straine.

Pe toti acestia ii rog sa-si dea seama de pacatele lor, sa le urasca, sa se pocaiasca si sa se intoarca la Dumnezeu, de langa care au plecat. Sa inceteze ura dintre ei, invidia, certurile si sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Sa dobandeasca iubire de apropapele si sa colaboreze pentru binele si fericirea preadulcii noastre patrii, cu duh de blandete, smerenie, dragoste, pace si armonie. Sa se faca pilda buna pentru popor, fiindca, cum spune o vorba inteleapta " oamenilor simpli le place sa se asemene cu carmuitorii lor".

Femeile sa inceteze cu fumatul, jocul de carti, impodobirea trupului si luxul. Iar cei casatoriti sa nu mai evite facearea de copii si sa inceteze avorturile si uciderea de prunci, pe care dupa aceea ii arunca pe drumuri, la caini, in mare, sau ii ingropa in pamant. Sa se fereasca de cheltuielile multe si sa dea , in locul acestora , banii lor suferinzilor, orfanilor, vaduvelor si saracilor.

Bartbatii sa inceteze certurile intre ei, galcevele, dezbinarile si sa nu se mai numeasca nationalisti, regalisti, democrati, populari, comunisti, spiritisti, adventisti, masoni, ci de aici inainte sa se numeasca frati crestini, si sa traiasca dupa sfanta voie a lui Dumnezeu.

Sa se pocaiasca toti acesti comunisti si uratori de bine si vrajmasi si prigonitori ai neamului nostru si ai crestinismului, care i-a produs patriei noastre, nenumarate nenorociri si suferinte; cei care,prin chinuri negraite si infioratoare au dat la moarte mii de oameni nevinovati, clerici si laici din toate clasele sociale si de toate varstele.

Sa constientizeze marele si uratul lor pacat, sa se pocaiasca si sa traiasca cu iubire adevrata in spatiul liber al tarii si al Bisericii noastre."

----------------------

Nota :

Aceste sfaturi ale Sfantului Parinte Filothei , sunt mai mult decat graitoare si pentru tara noastra si pentru vremurile apostaziate pe care le traim.

Fragment extras din cartea " Ne vorbeste Parintele Filothei Zervakos"

Despre sfarsitul lumii

"Astazi este Duminica Infricosatoarei Judecati si este firesc sa vorbim despre Infricosatoarea Judecata si despre semnele sfarsitului acestei lumi.

Nimeni nu stie ziua: numai Dumnezeu Tatal o stie; dar semnele apropierii sale sunt aratate in Evanghelie si in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeste despre evenimentele de la sfarsitul acestei lumi intr-un mod simbolic, folosindu-se mai mult de imagini; dar Sfintii Parinti au talcuit-o, existand o autentica traditie bisericeasca care ne vorbeste atat despre semnele apropierii sfarsitului lumii cat si despre Infricosatoarea Judecata.

Inainte de sfarsitul vietii pe pamant vor fi conflicte sociale, tulburare, razboaie, foamete si cutremure. Oamenii vor suferii de frica; vor muri din pricina asteptarii nenorocirilor. Nu va mai fi viata, ci o stare chinuitoare de cadere de la viata. Va fi nu numai o cadere de la viata, ci si de la credinta : "Insa cand va veni Fiul Omului, oare va mai afla credinta pe pamant? " ( Luca 18,8).

Oamenii vor deveni mandri si nerecunoscatori, sfidand Dumnezeiasca Lege : impreuna cu o cadere de la viata va fi si o lipsa a vietii morale. Va fi o epuizare a binelui si o crestere a puterii raului . Sfantul Apostol Ioan Teologul , in de- Dumnezeu- inspirata sa scriere- Apocalipsa, scrie si el despre aceasta vreme. El insusi spune ca era in Duh, ceea ce inseamna ca Sfantul Duh era intru el atunci cand soarta Bisericii si a lumii i se descoperise in diferite imagini, si din aceasta pricina se si numeste Apocalipsa ( descoperirea ) lui Dumnezeu.

El infatiseaza soarta Bisericii prin imaginea unei femei care, in acele vremuri, se ascunde in pustie: ea nu se arata in viata publica, cum nu se arata nici in Rusia de astazi ( 25).

Fortele care pregatesc aparitia Antihristului vor detine functii importante in viata publica. Antihrist nu va fi un diavol intrupat, ci o fiinta umana. "Anti" este un cuvant care inseamna "vechi", sau " in locul" sau "impotriva". Acel om vrea sa fie in locul lui Hristos, sa-I ocupe locul si sa aiba ceea ce numai Hristos se cuvine sa aiba. El va voi sa exercite aceeasi atractie si autoritate asupra intregii lumi.

El va primi aceasta putere ca pe o anticipare a propriei distrugeri, respectiv a distrugerii intregii lumi. El va avea ajutor, un Mag care, cu puterea mincinoaselor minuni, isi va implini dorinta de a-i ucide pe cei ce nu recunosc autoritatea lui Antihrist.

Inainte de nimicirea lui Antihrist vor aparea doi oameni care ii vor sta impotriva. Magul ii va ucide si , timp de trei zile, trupurile lor vor zacea neingropate; aceasta priveliste ii va oferi Antihristului si slujitorilor sai o desfatare de nedescris. Apoi, deodata, acei drepti vor invia, iar intreaga armata a lui Antihrist se va ingrozi si se va tulbura cumplit , si insusi Antihrist va cadea pe data mort, ucis de puterea Duhului.

Dar ce putem stii despre acest om, Antihristul? Nu-i putem cunoaste cu exactitate originea. Tatal lui este cu desavarsire necunoscut, in vreme e mama lui este o femeie spurcata care fatareste fecioria. El va fi evreu din semintia lui Dan. Avem si un indiciu al acestuia in faptul ca Iacob, atunci cand a murit, a spus ca Dan va fi in posteritate" un sarpe la drum, vipera la poteca, muscand calcaiul calului; si va cadea calaretul pe spate, asteptand mantuirea Domnului" ( Fac. 49,17 ). Acesta este un indiciu metaforic ca el va lucra cu rautate si viclenie.

Ioan Teologul vorbeste de Apocalipsa despre mantuirea fiilor lui Israel, anume ca inaintea sfarsitului lumii vor veni la Hristos o multime de evrei; numai tribul lui Dan nu se regaseste in enumeraea triburilor care se vor mantui. Antihrist va fi foarte intelept, foarte priceput in comunicarea cu oamenii. El va fermecator si plin de afectiune.

Filosoful Vladimir Soloviov s-a ocupat indeaproape de acest subiect. El a incercat sa infatiseze sub forma unei povestiri aparitia si personalitatea lui Antihrist. El s-a folosit cu foarte mare grija de toate materialele care puteau avea vre-o relevanta, patristice in primul rand, dar si din Islamism, si a rezultat o imagine cutremuratoare.

Pregatirea aparitiei lui in lume a inceput inca de la Invierea Mantuitorului. "Taina faradelegii se si lucreaza" ( cf. II Tesal. 2, 7), iar fortele care ii pregatesc apariria se lipta cu deosebire impotriva dreptei autoritati imparatesti. Sfantul Apostol Pavel spune ca Antihristul nu poate aparea decat atunci cand va fi inlaturat " Cel care ii sta impotriva". Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste acest verset spunand ca " cel care ii sta impotriva " este dreapta putere dumnezeiasca.

O asemenea putere se lupta cu raul. Taina faradelegii care se lucreaza in lume nu doreste acest lucru, nu doreste o autoritate care duce razboi impotriva raului; din contra, doreste o autoritate a nedreptatii, iar atunci cand va reusi sa implineasca aceasta, atunci nimic nu va mai sta in calea venirii lui Antihrist. El nu va mai fi numai inteligent si fermecator, va fi compatimitor, un filatrop care face binele de dragul intaririi puterii sale. Iar atunci cand si-o va intari suficient, astfel incat intrega lume sa-l recunoasca, atunci isi va arata adevarata fata. Isi va alege Ierusalimul ca si capitala a sa, deoarece aici a fost locul in care Mnatuitorul S-a descoperit pe Sine si Dumnezeiasca Sa invatatura, iar intreaga lume a fost chemata la fericirea bunatatii si a mantuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, rastignindu-L in Ierusalim, in vreme ce sub Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii care va recunoaste autoritatea lui Antihrist.

Odata atinsa culmea puterii, Antihrist va cere ca oamenii sa-i recunoasca realizarile sale ca pe ceva ce nici o alta putere pamanteasca si nici un alt om nu le poate atinge, va cere ca oamenii sa se plece lui ca unei fiinte superioare, ca unui dumnezeu.

Soloviov descrie foarte bine caracterul activitatii sale de Conducator Suprem. El va face ceea ce le este placut oamenilor cu conditia ca ei sa recunoasca Autoritatea lui suprema. El va ingadui ca Biserica sa existe, permitandu-i sa-si tina dumnezeiestile slujbe, va fagadui construirea de temple marete- cu conditia sa fie recunoscut ca o " Fiinta Suprema" si sa fie venerat. El va vaea o ura personala impotriva lui Hristos. El va trai prin aceasta ura si se va bucura sa-i vada pe oameni cum se leapada de Hristos si Biserica. Va fi o cadere masiva de la credinta, indreptatindu-se pe ei si aratand spre mareata pozitie pe care o va avea Biserica.

Cautarea compromisului va fi o dispozitie caracteristica oamenilor. Sinceritatea spovedaniei va disparea. Oamenii isi vor justifica inteligent propria cadere, o astfel de dispozitie generala va fi sustinuta de o rautate plina de afectiune. Oamenii se vor obisnui cu apostazia de la adevar si cu dulceata compromisului si a pacatului.

Antihristul va ingadui oamenilor totul, numai " sa cada la pamant si sa se inchine lui". Nimic nou. Imparatii romani erau tot asa de dispusi a da crestinilor libertate, numai sa recunoasca divinitatea ( imparatului) si autoritatea divina suprema; ei i-au martirizat pe crestini numai pentru ca acestia declarau: " Inchinati-va lui Dumnezeu si numai Lui sa-I slujiti".

Intreaga lume i se va supune lui, dupa care el isi va descoperii ura impotriva lui Hristos si a Crestinismului. Sfantul Ioan Teologul spune ca cei care il vor venerea vor avea o pecete pe frunte si pe mana dreapta. Nu este clar daca aceasta va fi un semn pe trup sau este o expresie metaforica a faptului ca oamenii vor simtii in mintile lor necesitatea venerarii lui Antihrist si a supunerii vointei lor fata de el. Iar atunci cand intreaga lume va manifesta o incredere desavarsita in el- atat a vointei cat si a constiintei- atunci cei doi drepti pomeniti mai inainte vor parea printre oameni si vor propovadui fara frica credinta demascandu-l pe Antihrist.

Sfanta Scriptura spune ca, inainte de venirea Mantuitorului, vor parea doua sfetnice, doi " maslini arzand" , doi drepti. Antihrist ii va ucide cu puterea Magului.

Cine sunt acesti oameni?

Conform traditiei bisericesti, cei doi drepti care nu au gustat moartea niciodata sunt Proorocul Ilie si Proorocul Enoh. Exista o profetie conform careia acesti sfinti , care nu au gustat moartea , o vor gusta timp de trei zile; dupa trei zile vor invia. Moartea lor va fi pricina de mare bucurie pentru Antihrist si slujitorii lui. Invierea lor din ziua a trei a va aduce groaza, o spaima si o tulburare , cumplite. Si atunci va veni sfarsitul lumii.

Apostolul Petru spune ca prima lume a fost creata din apa si prin apa a pierit. Din apa este de asemenea o imagine a haosului din materie, in timp ce a pierit prin apa este o imagine a Potopului. Iar acum" lumea este pastrata pentru foc...iar pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui" ( III Petru 3, 7-10). Toate stihiile vor arde. Lumea , in forma ei de acum va pierii intr-o clipita. Intr-o clipita totul se va schimba.

Va aparea semnul Fiului lui Dumnezeu, adica semnul Crucii. Toti cei care s-au supus de bunavoie Antihristului vor izbucni in plans. Totul se va sfarsi. Antihrist va fi ucis. Sfarsitul imparatiei sale va fi sfarsitul razboiului cu Hristos. Sfarsitul sau darea de seama pentru viata fiecaruia este o socoteala pe care o vom da Adevaratului Dumnezeu.

Atunci din muntii Palestinei, se va ivi Chivotul Legamantului. Proorocul Ieremia a ascuns Chivotul si Focul Sfant intr-o fantana adanca. Atunci cand au scos apa din acea fantana, aceasta a izbucnit in flacari. Dar Chivotul nu l-au gasit.

Cand privim la viata de astazi , cei ce pot sa vada vad ca tot ce s-a proorocit despre sfarsitul lumii se implineste. Cine este acest om- Antihrist? Sfantul Ioan Teologul il descrie dupa un nume metaforic -666; dar toate incercarile de intelegere a acestei denumiri au fost zadarnice. Viata lumii contemporane ne ofera o intelegere destul de clara a posibilitatii pieririi lumii prin foc, cand toate stihiile se vor tarnsforma prin foc. Existenta bombei atomice ne dovedeste acest lucru.

Sfarsitul lumii nu inseamna si distrugerea ei ci transformarea ei. Totul se va schimba dintr-o data, intr-o clipire de ochi. Mortii vor invia in trupuri noi-trupurile proprii, dar innoite- in acelasi fel in acre a inviat si Hristos in Trupul Sau, cu urmele ranilor de la cuie si sulita, dar avea calitati noi, deci un trup nou. Nu este clar daca acesta va fi un trup cu totul nou sau cel cu care omul a foat creat.

Si Domnul va aparea pe nori cu slava. Cum il vom vedea? Cu ochi duhovnicesti. Chiar si acum, in momentul mortii, dreptii vad ceva ce nu poate fi vazut de cei din jurul lor. Trambitele vor suna tare si puternic. Vor suna in sufletele oamenilor,in constiintele lor. Tot ce s-a adunat in constiinta omului va fi dat la iveala. Proorocul Daniel, vorbind despre Infricosatoarea Judecata, ne spune ca Cel Vechi de Zile, Judecatorul, se va afla pe Tron, iar inaintea Lui un rau de foc. Focul este un element purificator. Focul arde pacatul, il nimiceste prin ardere; va nimicii de asemenea si suferinta; daca pacatul adevenit pentru om ceva firesc, atunci va nimicii si pe om.

Acel foc va izbucni in interiorul omului: unii oameni se vor bucura la vederea Crucii, altii vor cadea in disperare,confuzie si groaza. In acest fel oamenii vor fi imediat despartiti. In relatarea evenghelica se spune ca unii vor sta de-a dreapta Judecatorului, altii de-a stanga- constiinta de sine ii va separa. Insasi starea launtrica, starea sufletului omului il va arunca pe acesta intr-o parte sau alta, la dreapta sau la stanga.

Cu cat mai constient si mai ravnitor se nevoieste un om sa ajunga la Dumnezeu in viata prezenta, cu atat mai mare va fi bucuria auzirii cuvintelor :" Veniti la mine binecuvantatilor"; si dimpotriva , aceleasi cuvinte vor aduce dupa sine focul groazei si al chinurilor asupra celor care nu L-au vrut , care au fugit, I-au stat impotriva sau L-au hulit in timpul vietii. Infricosatoarea Judecata nu stie de martori sau de acte de acuzare. Totul este intiparit in sufletul oamenilor, iar aceste intipariri, aceste carti vor fi deschise. Totul va deveni limpede pentru fiecare in parte si pentru toti, iar starea sufletului omului il va trimite fie la dreapat , fie la stanga. Unii merg spre bucurie, altii spre groaza.

Cand cartile se vor deschide , va devenii limpede pentru toti ca radacinile tuturor patimilor se gasesc in sufletul omului. Aici il vom vedea pe betiv, pe desfranat; unii ar putea crede ca atunci cand trupul moare si este ingropat , moare si pacatul.

Nu. Inclinarea a fost in suflet, iar pentru suflet, pacatul a fost dulce.

Iar daca sufletul nu s-a pocait de acel pacat si nu s-a lepadat de el, va veni la Infricosatoarea Judecata cu aceeasi dorinta pentru dulceata pcatului si nu-si va mai putea stapanii niciodata dorinta. Va fi suferinta urii si a rautatii. Aceasta este starea iadului.

Ghena focului este viata launtrica; este flacara patimii, flacara slabiciunii si a rautatii; si va fi plangerea si scrasnirea dintilor a rautatii neputincioase."

---------------------------------------

Nota :

(25) Este vorba de emigratia rusa- din care clerul si credinciosii detin o pondere semnificativa- care a inceput sa paraseasca teritoriul rus fie silita, fie de nevoie, incepand Revolutia bolsevica din 1917. Unele personalitati bisericesti sau scriitoresti nu si-au gasit odihna nici in diferitele tari occidentale in care au emigrat, fiind, ca si femeia din Apocalipsa, prigonite de " balaurul" antihrist[ic] al ideologiei comuniste [n. tr.].

Fragment extras din cartea " Noi minuni ale Sfantului Ioan Maximovici de San Francisco"

Sfanta Manie a Arhanghelului Mihail

"Iti voi povesti o vedere infricosatoare pe care am avut-o cand a inceput razboiul balcanic.

Intr-o noapte mi s-a aprut ca orizontul se intunecase. Pamantul se cutremura si oamenii alergau sa se ascunda in grote si pesteri. Alergau si cadeau pe jos ca niste frunze, si multi mureau in urgia aceea cumplita. Din locul unde stateam am vazut deodata un zid foarte inalt si deasupra lui o tribuna. Atunci cerurile s-au deschis si a coborat un tanar infricosator, care tinea in mana o sabie mare.

Banuiesc ca era Arhanghelul Mihail (...).

A coborat amenintator si infuriat. Cand l-am vazut , am cazut la pamant si putin a lipsit sa nu mor de frica. Asadar, (...) s-a asezat la tribuna si, cu chipul furios si glasul ca un tunet, ameninta neamul omenesc, ca-l va nimici pentru necredinta si nerecunostiinta pe care-o arata fata de Ziditorul si Binefacatorul lui, pentru necuviintele si faradelegile sale. Nu-mi aduc aminte cu exactitate cuvintele lui, caci din pricina vocii sale puternice sufletul era gata sa-mi iasa din trup.

Dupa ce i-a cercetat pe oameni, mania lui a inceput treptat sa se inmoaie. Cand mi-am dat seama ca-i trecuse definitiv, in vreme ce eram cazut cu fata la pamant, mi-am ridicat cu spaima putin capul si ce sa vad ?

Chipul nu-i mai era salbatic, ca la inceput, ci bland si vesel ; si intunericul acela infricosator pierise. Vazandu-l asa am prins curaj, l-am privit si, aratandu-i cu mana spre cer, cu voce tremuratoare l-am intrebat :

" Voi veni si eu sus in ceruri?". "

Da- mi-a raspuns- vei veni daca o sa savarsesti fapte bune, dupa cum randuiesc poruncile lui Dumnezeu. Toti cei care pazesc poruncile Domnului se vor face partasi ai Imparatiei cerurilor"

-----------------------------------

Nota:

Fragment extras din cartea intitulata " Ne vorbeste Parintele Filothei Zervakos"

Crinii Maicii Domnului

" In insula Kefalonia, intre satele Troghianata si Demutandata, langa Argostolii, capitala insulei, se observa un fenomen minunat, care nu tine de domeniul imaginatiei, nici de cel al fenomenelor ciudate sle naturii care de mute ori ne uimeste.

Asadar, intre cele doua sate amintite mai sus, intr-un loc minunat, crestinii din evlavie fata de Maica Domnului, au zidit o bisericuta in cinstea ei.

Poporul i-a dat bisericutei denumirea de " Maica Domnului cu crinii", pentru ca de aceasta bisericuta este legata o minune care se repeta in fiecare an cu crinii albi si bine mirositori ce sunt cunoscuti in insule sub numele de "crinii feciorelnici".

In ajunul marii sarbatori a Maicii Domnului, Buna-Vestire, crestinii aseaza in vaze inaintea icoanei facatoare de minuni acest fel de crini. Odata cu trecerea timpului si datorita caldurii verii, crinii se usuca.

Cand se apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului ( 15 august), atunci intr-un chip minunat crinii inmuguresc si infloresc, cu toate ca tulpina ramane uscata si zbarcita.In nord-estul aceeasi insule exista satul Pastra. In acest sat se petrece aceeasi minune cu crinii feciorelnici. In curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului si in jurul ei, femeile satului planteaza bulbi de crini feciorelnici. In luna mai, cand crinii incep sa infloreasca, femeile ii taie si facandu-i bucatele, ii aseaza inaintea icoanei facatore de minuni a Maicii Domnului. Dupa cateva zile crinii se ofilesc, potrivit legilor firesti.

De la 1 august , cand incep Paraclisele Maicii Domnului si pana la 15 august legile biologice se modifica si odata cu mutarea Maicii Domnului crinii morti invie, primind in ei " suflare de viata". Si astfel inaintea ochilor credinciosilor se petrece minunea cu crinii care revin la viata. Atunci parca vine primavara din nou. Dupa Sfanta Liturghie din ziua praznicului, preotul imparte credinciosilor acest crini ca binecuvantare. Acest fenomen nu se explica stintific ci numai prin credinta, desi ea este mica" cat un graunte de mustar". Istoria cu crinii si cu icoana Maicii Domnului este urmatoarea:

Cand Dodecanezul se afla sub ocupatia italiana, in apriie 1943 o copila oarecare a luat niste crini si i-a pus inaintea icoanei Maicii Domnului. Dupa cateva zile crinii s-au uscat. Au trecut saptamani si luni. Deodata crinii uscati, intr-un chip minunat au inceput sa faca boboci. Si aceasta mai ales in luna iulie. La 23 august , la noua zile dupa Adormirea Maicii Domnului, bobocii s-au deschis si au devenit crini intocmai cu cei din luna mai. De atunci , din 1943, aceasta minune se repeta in fiecare an. Un locuitor din Lipson scria: " In luna aprilie asezam crini ianaintea icoanei. Cum este si firesc, ei se usuca cu totul, dar in chip cu totul inexplicabil, incep sa imboboceasca in luna iulie, iar la noua zile dupa Adormirea Maicii Domnului infloresc. Pentru noi, locuitorii din Lipson, ziua aceasta este vestitoare de bucurie. In insulele Ciclade se petrece ceva semanator. In insula Andros, in satul Apikia, fetele si femeile cultiva "crinii Fecioarei", " crinii sfintiti ai Maicii Domnului" asa cum sunt numiti.

Ii ingrijesc cu multa migala ca sa se desfateze de minune. Si locul unde voiesc sa planteze crinii il aleg cu grija. Crinii ii uda cu apa curata si cu aghiasma, cautand si ele sa fie " curate". Astfel o cinstesc femeile pe Maica Domnului, iar ea le rasplateste aceasta credinta a lor. Crinii infloresc in luna mai- de aceea li se mai zice si crini de mai-si fac niste flori mici care raspandesc o mireasma puternica" ce reprezinta curatia nepatata si binemirositoare a Pururea Fecioarei". Cand crinii sunt inforiti femeile ii taie cu tot cu tulpina si ii duc in Biserica Maicii Domnului" Katasirtisa", unde ii aseaza inanitea icoanei facatore de minuni a Maicii Domnului care se afla acolo. Dupa cateva zile crinii se usuca, cum este si firesc, le cad frunzele si le ramane numai tulpina uscata si sensibila, care daca este atinsa cu mana se sfarma. Asadar, intr-o astfe de tulpina nu poate exsta viata. Atunci cand se apropie zilele postului Maicii Domnului, crinii uscati incep sa prinda viata intr-un chip minunat. La 15 august, cand este hramul bisericii, crinii deja sunt infloriti si seamana cu niste margaritare mari, care raspandesc viata. Lucrul minunat este ca acestia se pastreaza astfel infloriti pana in primavara anului urmator, cand sunt inlocuiti cu crini noi. Acesti crini care sunt asezati intre geam si icoana, stau putin aplecati de parca s-ar legana, netinand cont de legile greutatii si ale staticii. Cel care a creat legile naturii, in fiecare clipa le poate desfinta cu dreapta Sa cea atotputernica. Uneori acesti crini minunati nu infloresc si atunci crestinii asteapta un semn rau. Atunci ei prevestesc nenorociri. In august 1940 ei nu au inflorit. Dupa doua luni Italia a declarat razboi Greciei. "

Nota: Fragment extras din cartea "Patericul Maicii Domnului"