Biserica lui Hristos

" O prietena de-a mea , englezoaica, a devenit la un moment dat foarte afectata de faptul ca Biserica Anglicana nu marturisea credinta apostoleasca.

Se nascuse cu un defect al inimii, si toata viata a trebuit sa aiba grija sa nu se agite prea tare si sa ia lucrurile mai usor. Era foarte inteligenta , ii placea sa studieze Scriptura si tinea tare mult sa nu faca greseli teologice.

Cand am intalnit-o , inclina spre romano-catolicism, insa nu se impaca deloc cu anumite dogme, cum ar fi infailibilitatea papala. Avea mare evlavie la Sfanta Fecioara, insa nu putea accepta dogma Imaculatei Conceptii.

Prin mine a aflat intaia oara de Biserica Ortodoxa si de dogmele sale. I-am povestit ca la inceputuri, Biserica Ortodoxa si Biserica romano-catolica impreuna au constituit Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Insa, dupa Marea Schisma din anul 1054, numele oficiale ale celor doua Biserici au devenit : Biserica Ortodoxa , ceea ce inseamna drept-credincioasa, si Biserica romana, numita si papistasa sau latina.

Titulatura de Ortodoxa nu inseamna doar ca ortodocsii sunt drept-credinciosi, ci si simplul fapt ca ei apartin Bisericii care pastreaza credinta cea adevarat a apostolilor si este Sfanta si Soborniceasca deoarece Duhul Sfant viaza in ea si face lucratoare Sfintele Taine.

I-am explicat ca Anglia fusese si ea o tara , care a detinut credinta apostoleasca, fiind una dintre primele tinuturi unde au propovaduit apostolii.

Pe vremea cand Biserica cea Una intemeiata de Hristos nu era divizata in Biserica din Rasarit si cea de Apus, au existat cinci amri patriarhii : Patriarhia Romei, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Constantinopolului, Antiohiei si Ierusalimului ; Patriarhia Moscovei a aparut abia in secolul XVI-lea.

Marii sfinti ai Britaniei de dinainte de Schisma inca mai sunt cinstiti in lumea ortodoxa: Sfantul David de Wales, Sfantul Patrick al Irlandei, Sfantul Columban al Scotiei, Sfantul Cuthbert al Anglei, etc.

Anglia a dat, de asemenea si un mare numar de femei ce au dobandit chipul sfinteniei.

Marea Schisma a avut loc in anul 1054, cand delegatii Papei Leon al IX-lea au venit la Constantinopol ai au depus o bula papala pe altarul Bisericii Sfanta Sofia, declarand ca ortodocsii sunt excomunicati deoarece folosesc paine dospita , si nu azima, la Sfanta Liturghie ( desi Mantuitorul a folosit paine dospita la Cina cea de Taina).

Cativa ani mai tarziu, Papa Grigorie al VII-lea a convocat un conciliu la Roma, unde a declarat ca papa este episcopul universal si mai presus de orice lege, si ca toti trebuiau sa -i sarute picioarele.

Unde de sos au strabatut Biserica Unam Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca din Rasarit. Cu apoape cinci sunte de ani mai inainte, pe cand Roma era o marturisitoare puternica a credintei apostolice si bastion impotriva ereziilor, patriarhul Alexandriei ii oferise papei Grigorie I titulatura de episcop ecumenic si universal.

Insa acesta a respins cu oroare aceasta titulatura, spunand ca orice " episcop univesal" este un " inaintemergator al lui Antihrist" .

Asa ca inchipuiti-va consternarea cand, in aceeasi Biserica, un alt papa a luat hotararea sa se autointituleze nu doar episcop universal, ci si mai presus de orice lege. ( infailibil).

Prietena mea, Pam, pretuia la cea vreme faimoasa teorie a ramurilor. Pentru ea , Biserica Anglicana, cea romano-catolica si cea Ortodoxa reprezentau trei ramuri inradacinate in Vita cea Adevarata si fiind toate parte a Bisericii celei Adevarate, intemeiata de Hristos la Cincizecime.

Insa din nefericire, Biserica Anglicana a fsot intemeiat abia in secolul al XVI-lea si nu are nicio asemanare cu Marea si Vechea Biserica a Angliei de dinainte de Schisma.

Marea Biserica a Angliei a fost fortata sa se supuna ereziei papistase dupa Invazia Normanda din anul 1066.

Biserica Anglicana din prezent este un lastar al papalitatii romane eretice, iar primii sai episcopi s-au supus poruncilor ce veneau de la Roma. Cu alte cuvinte, acestia nu erau episcopi canonici si nu detineau adevarata succesiune apostolica.

Fiind o persoana deosebit de inteligenta, Pam a dorit sa studieze Pidalionul, care cuprinde cele 85 de canoane ale Sfintilor Apostoli si toate canoanele celor sapte Sinoade Ecumenice.

Parcurgand aceste canoane, s-a vazut obligata sa recunoasca faptul ca marturisirea de credinta a Bisericii Anglicane nu se afla in armonie cu acestea. Marea sa probleme erau cele doua anateme pe care Bisericile catolica si Ortodoxa si le aruncasera una impotriva celeilalte. Era de acord cu dogmele ortodoxe, insa era inca atasata de unele obiceiuri catolice, cum ar fi cultul Sfintei Inimi , Fatima, Lourdes, si altele. Ii era greu sa inteleaga ca nu s-ar putea cineva sa dobandeasca sfintenia in cadrul unei biserici eretice, insa , in acelasi timp, inca mai credea ca biserica latina mai daduse sfinti si dupa Marea Schisma, la fel de multi ca si Biserica Ortodoxa.

Intr-o duminica m-a sunat si , printre altele, mi-a spus si acestea :" Daca as fi intru totul convinsa ca in Biserica catolica nu pot exista sinti si relevatii, atunci as putea deveni madular al Bisericii Ortodoxe. In dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am dus la slujba vecerniei, si m-am rugat inaintea icoanei Maicii Domnului " Grabnic Ascultatoarea". Am rugat-o sa i dea lui Pam un semn care sa o convinga ca nu exista decat o singura Vita Adevrata.

Ziua urmatoare Pam m-a sunat sa-mi spuna ca, dupa ce vorbise cu mine, ea si sotul ei au iesit la o plimbare. La intoarcere, s-a adancit in sudiul ei. Pe unul din peretii camerei sale erau numeroase icoane ortodoxe, dar si imagini religioase cu Sfanta Inima, Fatima si cu diversi sfinti catolici.

Spre marea sa uimire , toate reprezentarile catolice erau imprastiate pe podea. Cea cu Sfanta Inima, pe care o atarnase de perete cu chit, cazuse sub fotoliul ei cu chitul pe fata !

Era socata si m-a intrebat ce credeam eu ca putea insemna acestea.

I-am raspuns " Faptul ca romano-catolicismul nu detine adevarul ". Dupa aceasta, Pam s-a hotarat sa se alature Bisericii Ortodoxe.

Dar pentru ca sotul ei nu se simtea inca pregatit, ea tot amana momentul, in rastimpul acesta incetand sa se mai impartaseasca in Biserica Anglicana. Credea cu desavarsire in realitatea Sfintelor Taine, insa , dupa studierea Canoanelor Apostolice, era acum convinsa ca Biserica Anglicana nu avea Taine. Am discutat despre parabolo Vitei cele Adevarate, prin care Hristos ne invata ca mladitele carea duc roade ( sfintii, care ajung la desavarsire prin seva Vitei celei Adevarate , care este Sangele Sau ) sunt inradacinate in El. Insa El ne avertizeaza ca mladitele care nu aduc roade vor fi taiate, asa ca o mladita care s-a separat de Vita cea Adevarata se vestejeste si moare.

Daca Biserica catolica si Biserica Ortodoxa ar fi doua mladite ale aceleiasi Vite Adevarate, cum se afce ca roadele celor doua mladite difera atat de mult ? Sfintii Apusului de dinainte de Schisma sunt foarte asemanatori cu cei din Rasarit. Insa, sfintii Apusului de dupa Schisma sunt total diferiti fata de cei proslaviti in Biserica Ortodoxa. Cu siguranta au ceva calitati sufletesti, insa acestea nu sunt cele daruite de harul Duhului Sfant si adesea acestia vadesc o mandrie care este total incompatibila cu adevartata sfintenie.

Astfel , Francisc de Assisi a avut o viziune in care se vedea pe sine insusi ca " un soare " luminand alaturi de Hristos, "Soarele Dreptatii".

Aceasta viziune nu putea fi de la Dumnezeu, intrucat El nu ne sugereaza niciodata ca noi am putea devenii sfanti " sori" pe aceeasi treapta cu Hristos.

In Biserica Ortodoxa numim acest fel de viziuni, inselari, caci vin de la diavol. Sfantul Ioan ne avertizeaza ca trebuie sa 'cercam duhurile', ca de exemplu viziunile ori vocile, daca sunt de la Dumnezeu sau de la cel rau.

Doua saptamani mai tarziu, Pam a suferit o slabire a functiei inimii, iar doctorul i-a recomandat o operatie pentru inlocuirea unei valve. Intrucat o vizitam zilnic, sotul e imi daduse cheia de la vila. Insa in chiar ziua de dinaintea internarii ei, nu aveam de gand sa trec pe la ea, deoarece sotul ei se intorcea mai devreme de la servici. Asa ca m-am hotarat sa merg in oras ca sa imi fac cumparaturile de sfarsit de saptamana.

Mi-am indreptat rotile masinii spre dreapta pentru a o lua spre centrul comerial al orasului, insa, spre surprinderea mea , rotile s-au rasucit spre stanga, in directia casei lui Pam. M-am intrebat daca sa intorc masina spre centrul orasului,insa o voce delicata mi-a soptit in inima : '' Poate ca nu e o greseala, poate ar trebui sa mergi sa o vizitezi". Asa ca m-am hotarat sa purced in calatoria de douazaci de minute catre casa ei.

Am aflat-o in salon intr-o stare ingrozitoare.

Picioarele ii erau umflate si intepenite ca niste butuci de copac si doar cu mare , mare greutate putea pasi. Nici de vorbit nu reusea; insa a reusit , totusi, sa isi miste graitor ochii sre fereastra. Am deschis-o in graba. Apoi mi-a indicat sa o masez pe piept. Am crezut ca se afla in pragul mortii si , in timp, ce o masam rostea rugaciunea lui Iisus cu glas tare : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa" .

Dupa cateva minute respiratia dadea semne ca ii revenise la normal, iar ea mi-a soptit : " Trebuie sa ma botez pana in zori, astfel cu siguranta am sa mor si am sa ajung in mainile lui aghiuta".

L-am sunat pe sotul ei la servici si acesta s-a grabit spre casa. Cand eu am ajuns acasa am sunat imediat la un preot ortodox care locuia la trei ore deparartare, in Birmingham, sa vina sa o boteze, dar nu am putut lua lrgatura cu el. Asa ca un calugar in varsta membru al Bisericii

Ruse din Catacombe, care locuia ca si noi in orasul Guildford, parintele Antonie Cernov, a savarsit Taina Sfantuli Botez pentru bolnavi.

A fost stropita cu apa in semnul Sfintei Cruci. Era o atmosfera incantatoare in camera in care s-a savarsit slujba. Pam ( devenita Mary ) purta pe chip un zambet stralucitor. Dupa ceea , sotul ei a scos catelul la plimbare. La intorcere a simtit o mireasma ce invaluia intreaga camera. Spre uimirea sa, toate icoanele din camera de studiu a lui Pam raspandeau buna-mireasma, de parca intreaga Biserica Triumfatoare se bucura in ceruri.

Cateva zile mai tarziu , preotul din Birmingham a venit sa o impartaseasca.

A doua zi dupa botez ( cand era praznuirea Sfantului Simon Zilotul), spre surprinderea tuturor, Mary era inca in viata. S-a dus la Spitalul Sfantul Toma si s-a operat..

A trecut prin mari suferinte , trebuind sa suporte tuburi introduse prin gat, etc. Doctorul o veghea, petrecand timp indelungat langa patul ei.

Sunand eu la un moment dat la sectia de reanimare, mi s-a spus ca starea ei se inrautatise si ca cel ami probabil nu avea sa spra vietuiasca noptiia celeia. Am luat imediat legatura cu sotul meu , care se afla la cea data intr-un pelerinaj in Grecia, ia el a rugat un preot de acolo sa slujeasca Sfantul Maslu pentru ea.

Cand am sunat din nou la spital, a doua zi in zori, mi-au spus ca spre marea lor surpriza, pacienta lor mai traia, ba inca peste noapte se mai si inzdravenise. Sunt convinsa ca pentru rugaciunile tuturor celot prezenti la savarsirea maslului din Grecia a primit ea putere sa-si mai prelungeasca viata pamanteasca.

Mary s-a reintors de la spital si a mai atrait inca doi ani. Apoi, dintr-o data, au lasat-o din nou puterile. La vremea aceea un preot canadian, parintele Gleb Jensen, avea grija de ea.

Am ajuns la spitalul Sfantul Toma, unde medicii nu i-au mai dat nicio sansa de supravietuire. Zacea neputincioasa intr-o rezerva, o camera numai a ei, din nou cu picioarele precum butucii, si abia putea articula cuvintele.

Avand in vedere conditia jalnica in care se afla, preotul a spovedit-o cat a putut de bine si a impartasit-o, timp in care eu am parasit incaperea. Apoi mi s-a permis sa intru.

Stralucea, lacrimile i se rostogoleau pe obraji, si mi-a soptit : " O vad pe mama mea, o vad pe mama mea ". M-am gandit ca se referea la propria sa mama, care murise cu un mai devreme. Mai tarziu m-am gandit ca poate se referise la mine ca la cea care o nascuse pentru viata duhovniceasca. Bucuria radioasa ce se cite pe chipul ei ne-a miscat profund pe mines i pe aprintele Gleb. Nu am rostit niciun cuvant, ci ne-am mutat privirile catre luminile Londrei, iar parintele Gleb a intonat cateva cantari preafrumoase in cinstea Maicii Domnului si a Mantuitorului.

Atmosfera din camaruta era una de desavarsita pace si frumusete.Apoi am lasat-o singura. Ea isi exprimase dorinta sa petrec noaptea alaturi de ea, intrucat simtea ca viata sa de pe pamant ajunsese la capat. Am vorbit cu infirmiera -sefa, care mi-a spus sa plec acasa intrucat simtea ca Mary nu se afla in prgaul mortii, si ca va fi necesar probabil sa stau de veghe urmatoarea noapte. I-am spus acestea lui Mary. Ea a fost de acord si mia transmis acest lucru inchizandu-si si deschizandsi ochii.

Urmatoarea dimineata, pasind in camera ei, am aflat-o golala. Am fost socata, insa mai apoi am auzit o voce vesela care ma cheama cu voce tare :"Olga, sunt aici . Lipsesc doar jumatate de ora. Te rog asteapta-ma pana ma intorc". Era intr-un scaun cu rotile si era dusa undeva pentru consult sau radiografie.

Eram stupefiata. Infiermiera -sefa mi-a zambit si mi-a spus :" Suntem cu totii uluiti. Doctorii care au vazut-o in diminata aceasta au hotart ca poate fi externat intr-o saptamana. Totul functioneaza bine, ritmul cardiac, pulsul, tensiunea. E un miracol! "

Intr-adevar , jumate de ora mai atrziu, Mary a fost adusa inapoi. A sarit din scaunul cu rotile si a mers pana la pat. Picioarele ei nu mai erau umflate, erau acum normale. Vocea era puternica si radea. Mi-a spus, cu chipul radios, ca noaptea trecuta, dupa ce primise Sfintele Taine, ceva minunat i se intamplase.

A simtit cum Hristos i-a umplut mintea, sufletul si inima de o imensa bucurie si pace.Mi-a spus :" Adevarate sunt acestea : Dumnezeu este in mine, si eu in El; este atat de minunat si de inexprimabil. Nu vreau sa pierd nicodata aceasta stare."

Am continuat sa vorbim- sau mai degraba, numai ea a vorbit. Era exuberanta si ardioasa. Apoi a trebui sa plec acasa, lasand-o plutind ca intr-un vis. Sotul ei urma sa o viziteze, iar spre seara am primt un telefon de la el. Era la fel de uluit ca si mine. Ea nu ii pomenise nimic despre bucuria pe care i-a daruit-o prezenta lui Dumnezeu dinlauntrul ei. El ramasese anglican, iar aceasta era marea ei durere.

In cea din urma conversatie avuta cu ea mi-a spus :" M-am gandit ca as putea dobandi mantuirea in Biserica Anglicana ramanand ani si ani in interiorul ei. Apo am vazut ca aceasta este o mladita vesteda, iar Dumnezeu mi-a dat sansa de a fi botezata la timp in Biserica Ortodoxa ca sa imi pot mantui sufletul.Am fost convinsa ca as putea sa il convertesc si pe Ken, insa am constatat cu durere ca nu imi sta in putere."

Era ingrijorata pentru el, insa i-am amintit ca Dumnezeu il iubea pe Ken cu mult ami mult deact pe ea, si ca Dumnezeu va avea grija de Ken daca el va raspunde chemarii Sale. Poate ca El va face aceasta dupa moartea ei ( ceea ce s-a si intamplat).

Dumnezeu ne-a spus :" Multi chemati , putini alesi", deoarece intre chemare si alegere sta raspunsul omului. Este voia domnului ca fiecare om sa-l caute singur pe Domnul si sa doresca sa fie doar al Lui. Hristos ne-a promis :" Veti cauta Adevarul ( pe Hristos ), si Adevarul ( Dumnezeu ) va va elibera".

Elibera de ce?

De moarte, de sclavia tuturor curselor ingerilor cazuti. Toti suntem sub sentinta mortii, cu totiis untem vinovati in ochii Domnului. Insa Hristos fiinf Dumnezeu, ne poate elibera de cursele celui rau. El insusi a platit pretul rascumpararii noastre cu Scump Sangele Sau.

Aceasta a fost ultima noastra convorbire.

A doua zi , duminica , Ken m-a sunat ca sa imi suna ca Mary s-a vlaguit intr-o data si ca a fost gabnic introdusa in operatie.

Noaptea aceea avusesem un vis in care se facea ca ma aflam pe o campie intinsa. Deodata, am vazut la orizont o lumina stalucitoare pogorandu-se din cer si transformandu-se apoi intr-o usa de lumian in forma de arcada. Trezindu-ma am inteles ca umina aceea fusese Hristos, Cel Care S-a pogarat din cer pe pamant, facansu-Se pe Sine Usa prin acre noi putem intra in Imparatia lui Dumnezeu. M-am intrebat ce putea inseman acel vis , si m-am gandit la Mary.

Imediat ce m-a sunat Ken, eu si parintele Gleb am pornit-o cu masina sa spre Londra, cu speranta ca o vom vedea pe Mary inainte de a intra in sala de operatie.

Cand am ajuns acolo mi s-a comunicat sa tocmai plecase, asa ca parintele Gleb a slujit un paraclis catre Sfantul Nicolae, chiar inaintea usilor acre ne desparteau de ea.

Evanghelia care s-a citit a fost cea de la Ioan, capitolul 10, iar eu cand am auzit cuvintele :" Eu sunt usa : oricine va intra prin Mine va fi mantuit", am stiut ca Mary isi dadea sufletul in acea clipa, si ca intra prin acea Usa.

Mi-am privit ceasul. Cand parintele Gleb a ispravit slujba, i-am spus banuila mea ca Mary murise si de ce aveam acest simtamant. Apoi privirea mi- cazut pe icoana care se afla pe coperta cartii dupa care acesta slujise, si m-am cutremurat. Il infatisa pe Hristos pogorandu-Se la iad, si tragandu-i afara pe cei care raspunsesera chemarii Sale. Mandorla in care era reprezentat avea axact aceeasi forma ca si usa de lumina pe care o vazusem in vis. Cand am ajuns acasa, Ken mi-a telefonat de la spital sa imi spuna ca Mary murise in timpul operatiei. Noua valva functiona perfect , insa tesuturile din jur cedasera.

L-am intrebat de ora exacta cand s-a petrecut aceasta: tocmai aunci cand parintele rostise " Eu sunt Usa"!

Asadar, intrarea ei in Biserca, Trupul lui Hristoa, a fost semnalata prin aceeasi pericopa evanghelica precum intrarea ei ( dupa cum nadajduim si ne rugam ) in locasurile Imparatiei lui Dumnezeu."

Nota :

Fragment extras din cartea intitulta"In lagarele japoneze - Minuni din secolul XX"

Batrana din Carpati

" Uneori cineva care are o credinta foarte simpla, primita numai prin auzire , la biserica, poate fi mai credincios decat un intelectual. Un intelectual are foarte multe dubii.
Parintele Cleopa povestea ca statea odata in Sfantul Altar si se pregatea pentru Proscomidie.
In biserica ardea doar o lumanare. La un moment dat a auzit pe cineva ca se roaga cu voce tare.
S-a uitat printr-o crapatura a dverei sa vada cine este. Era o taranca, o femeie foarte simpla care nu spunea decat atat : " Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma lasa! " A cazut in genunchi si s-a culact cu fata la pamant. Poate avea un necaz , cine stie? Parintele Cleopa se uita la ea si a vazut cum deasupra capului ei a aparut o scanteie, apoi o coroana de lumina care a zburat in jurul capului ei, pana cand femeia s-a sculat si a iesit. Si le-a spus Parintele Cleopa calugarilor :" Sa stiti , fratilor ca nu numai aclugarii stiu sa se roage. Adeseori oamenii acestia simpli se roaga mai mult decat calugarii, si Dumnezeu le raspunde."
Si eu personal am trait o asemenea experienta extraordinara.
Cand eram profesor la Seminar, mergeam cu elevii in fiecare vara in excursie pe la manastiri.
Acesta era drumul nostru : manastirile. Vedeam muntii cu toate frumusetile lor. Si intr-un an am fost in Retezat.
Intr-o dimineata- soarele inca nu rasarise- cum stateam noi, mai jos se vedea o casa foarte mica, o coliba din barne si din horn se inalta un fum subtire.
Cand a rasarit soarele, din coliba a iesit o femeie. Era o zi rece. Dimineata la munte este foarte rece si intotdeauna la aceste inaltimi aerul functioneaza ca o lentila, adica transparenta aceasta te face sa vezi mai departe si mai usor.
Si o vedeam de acolo, de sus, pe batrana aceea.
Avea un cojocel pe dansa, cu smocuri de lana.
S-a oprit in fat casei, s-a uitat la soare si s-a inchinat cu evlavie de trei ori.
A atins cu mana pamantul si s-a ridicat, si iar s-a inchinat si iar s-a ridicat si a spus o rugaciune de vreo cinci minute. Dupa ceea a intrat din nou in coliba.
Si am zis asa : Atata vreme cat in Muntii Carpati va fi o batrana care se va inchina aplecandu-se pana la pamant, atingand pamantul cu mana, ceea ce inseamna tarana sunt si in tarana voi merge, pana atunci neamul nostru va sta drept in fata lui Dumnezeu."

Nota:

Istorisire a Parintelui Gheorghe Calciu

"Calugarul cu Durerea pe fata"

"In calatoria noastra prin duhul Romaniei, odata ajunsi in Moldova am hotarat sa mergem fara popas pana la Manstirea Sfintilor Arhangheli de la Petru Voda.
Dupa ce am parasit soseaua, masina se misca incet, cu precautie, ca un cal de munte care cauta cu grija unde sa puna piciorul : drumul de tara, cu pietris si pietre mai mari aruncate la intamplare, zdrobite si azvarlite pe margini de rotile carutelor, ale masinilor si tractoarelor. Pe vale am intalnit un tanar citind dintr-o carte, poate isi citea canonul de spovedanie si impartasanie. Intram intr-o alta lume, cu oamenii care se ingrijeau de mantuirea sufletetului lor.
Femei batrane cu traiste pe umar, cele mai multe tinand de mana un copil sau doi, urcau incet si cu opriri dese. Fiecare pas al lor era, de fapt, o rugaciune, chiar daca nu era rostita, fiecare pas spre manastire era, fara indoiala, un urcus spre desavarsire. Am ajuns pe inserat, incepuse Vecernia. Se schimbasera multe lucruri, mai aparusera cladiri noi. Ceea ce nu se schimbase de fel era acea adanca duhovnicie pe care o cunoscusem cu doi ani inainte. Inchinatorii se grabeau spre biserica pentru a prinde privegherea, altii stateau in sir la usa chiliei parintelui Iustin sa se spovedeasca.
Tot ca in trecut, aceasta coada lunga de penitenti asteptand marturisirea pacatelor si iertarea lor incepea dis-de-dimineata, si dupa miezul noptii erau tot atat de multi.
Parintele Iustin sade in scaunul spovedaniei cate 17 ore in sir.
De aceea am spus ca este cel mai tare calugar contemporan, caci puterea caeasta de a sta acolo, namancand si nebad nimic, vine de la Dumnezeu.
In jurul manastirii s-au asezat cativa tineri intelectuali, care si-au cumparat acolo casa si pamant si care tin de manastire cu duhul.
Indemnul cumpararii a venit de la Parintele Iustin, care doreste sa aibe in jurul manastirii numai vecini credinciosi. Dar acest indemn de dovedeste acum un adevarat dar de inainte vedere, caci acum cu noua Constitutie, orice strain poate sa cumpere pamantul din jurul manastirii si sa tranteasca acolo o crasma, o discoteca sau un lat locas de desfrau, pentru ca dracul nu numai ca nu zideste biserici, dar si pe cele care exista vrea sa le distruga.
Noua Constitutie da dreptul oricarui strain sa cumpere ce vrea si unde vrea, nimic nu protejeaza patrimoniul spiritual la tarii.
Am participat la slujba de noapte. Din cand in cand, cate un credincios care probabil isi mai amintea de mine , venea sa-mi sarute mana sau cate o maica.
Am observat un lucru ciudat si nu cred ca ceea ce voi spune acum isi are sursa in pietatea deosebita pe care o am pentru Parintele Iustin, care ar putea sa-mi influenteze sentimentele : cand mergi intr-o manastire de calugari, si cand trebaluiesc prin curte, si cand slujesc in biserica, ei sunt aceeasi.
La Petru Voda este ceva deosebit : monahii acestia tineri, in biserica parca ar fi coborati dintr-o alta lume, au in ei ceva ingeresc.
Nu vreau sa spun ca ei sunt ingeri, dar in atmosfera de credinta instituita in aceasta manastire- si nu numai de catre Parintele Iustin, ci mai ales de catre pterea credintei pelerinilor-monahii iau chipuri ingeresti in biserica. Am o dragoste deosebita pentru aceasta manastire si o pietate deosebita pentru Parintele Iustin Parvu, staretul manastirii, probabil cel mai tare, dupa duh, monah al manastirilor romanesti, mai ales acum, cand Parintele Cleopa s-a dus la cer, printre sfinti.
El si manastirea lui este ca un fel de stea a marginilor care ne arata noua cine este adevaratul Dumnezeu si cum trebuie sa ne inchinam Lui.
Sa punem la picioarele Mantuitorului lacrimile pocaintei noastre, aurul mintii, tamaia sufletului si smirna inimii, adica tot ce a pus Dumnezeu in noi , minte, credinta , sentiment, toate sa le punem la picioarele Mantuitorului si sa-L cinstim cu totii.
Aceasta minune o are Parintele Iustin.

Nota:Fragment luat din cartea " Cuvinte vii - Parintele Gheorghe Calciu"

Ingerul pedepsit

" In Egipt, intr-o manastire aveau un nevoitor de-al lor, care se afla la vreo trei ceasuri departare, in pustie. Calugarii au auzit ca el vorbeste cu ingerul si l-au rugat pe igumen sa ii lase sa-l viziteze, sa mearga la el si sa-l intrebe ce vorbeste cu ingerul, ce-i spune ingerul, caci ii intereseaza.

Pe cand erau in apropierea chiliei lui, au vazut un monah pe stanci. El i-a intrebat unde se duc. Aceia i-au raspuns ca merg la un frate de-al lor.

"Salutati-l din partea mea si spuneti-i ca l-am rugat mult sa faca rugaciune pentru ceea ce la-m rugat ."

Cand au ajuns la monah, nu i-au transmis numaidecat salutarile si rugamintea, ci l-au intrebat daca mai este in apropiere un nevoitor, caci ar dori sa-l cerceteze si pe acela.

El le-a spus ca nu este nici un suflet viu prin apropiere.

"Bine " au spus ei, "iti vom istorisi ceva si apoi sa ne adeveresti. Acolo, la dealul acela inalt, am vazut un calugar pe stanci care ne-a intrebat unde mergem, iar noi i-am spus ca venim la tine. Ne-a cerut sa-ti spunem sa te rogi cu osardie pentru ceea ce te-a rugat el.

Iata , vezi ca aici mai vietuieste inca cineva, iar tu ascunzi asta de noi ! "

Batranul a tacut.

Ei au staruit sa le spuna si , in cele din urma, Staretul a consimtit. "Bine ", spuse, " va zic daca imi fagaduiti ca nu veti spune nimanui nimic cat sunt eu viu; dupa ce voi muri, puteti povesti.

Ce ati vazut nu este monah, ci inger ."

"Tocmai de asta am si venit " au spus ei, " am venit, caci am auzit ca vorbesti cu un inger ."

" Intr-o zi ma rugam in chilia mea cand vad ca langa mine se roaga cineva; ma inchin eu, se inchina si el, si drept. Cand am sfarsit rugaciunea, il intreb : " Cine esti tu, de unde esti, nu cumva esti pustnic ? "

"Nu , zice el. " Eu am venit la tine cu o rugaminte. Nu sunt om, ci inger.

" Dar cum de esti ingers si ai venit la mine? l-am intrebat eu.

"Iata iti voi spune.

Domnul m-a trimis intr-un oarecare tinut pe pamant, sa pedepsesc cu blandete acel popor din pricina pacatelor lui. Eu , am mers , am cercetat tot, si acnd am vazut cat de cumplit il defaima pe Domnul, m-am aprins de ravna si i-am pedepsit cu asprime.

Dupa ce am facut asta, Domnul m-a intrebat daca de ce nu i-am pedepsit cu pedeapsa blanda- asa cum mi-a spus El- si din aceasta pricina, ca nu L-am ascultat, am foat alungat din ascultare.

Si iata, ratacesc de multa vreme ( caci pentru ingeri anii nu exista), si am venit la tine sa-L rogi pe Domnul sa ma intoarca in ascultarea in care am fost.

" Dar cum sa ma rog eu , om muritor, pentru tine? am intrebat. Iar el mi-a spus :

" Daca n-as sti ca Domnul asculta fiecare suflet al Lui care i se adreseaza cu osardie si ii slujeste cu credinciosie, nici n-as fi venit la tine sa te rog, dar stiu ca Domnul asculta! " Vedeti , ingerul a calcat porunca lui Dumnezeu pe care acesta i-a dat-o si aprimit pedeapsa, iar acum rataceste !"

Nota :

Istorisire a Staretului Tadei de la Manastirea Vitovnita

Sfinta Mucenita Paraschevi

"Tot in Grecia mi-a fost dat sa intalnesc o grecoaica de la care am aflat urmatoarea intamplare minunata , prin care trecuse sora ei.

Provenea din sudul Greciei dintr-o familie numeroasa, iar de pe cand era foarte mica una dintre surorile ei s-a imbolnavit de poliomelita, in urma careia s-a laes cu un picior neputincios.

Pe masura ce inainta in varsta defectul ei devenea din ce in ce mai evident , fapt ce ii provoca mamei lor mare mahnire. Intr-o buna zi , capul familiei a propus ca toti sa mearga intr-un pelerinaj ca sa se inchine la moastele Sfintei Paraschevi ( 1) si sa ia apa de la izvorul cesteia, de la manastirea aflata in apropierea orasului Tesalonic.

Sfanta Paraschevi este o cuvioasa mucenita pe care Dumnezeu a invrednicit-o cu darul tamaduirii.

Dragostea nemarginita fata de Dumnezeu si smerenia ii slujeau drept podoabe sufletesti intr-o masura atat de mare, incat se spune ca atunci cand oamenii ii cereau sa le spuna cum o cheama, raspundea ca numele ei nu avea insemnatate, si ca singurul nume pe care acestia ar trebui sa il cunoasca si sa il aibe vesnic pe buze era cel al Domnului nostru Iisus Hristos.

Mai apoi isi incununa tamaduirea trupeasca cu o invatatura duhovniceasca, spunandu-le Simbolul Credintei si talcuindu-l verset cu verset.

Inainte de acest pelerinaj, intreaga familie s-a pregatit sufleteste cu post aspru vreme de cateva saptamani. Apoi au pornit la drum intr-o caruta trasa de cai si au ajuns la manstire dupa cateva zile. S-au inchinat cu evlavie inaintea raclei Sfintei Paraschevi, cerandu-i cu credinta calda mijlocire in necazul ce ii apasa.

In timp ce se rugau, mama copilei a vazut-o pe Sfanta, iesind din altar pe una dintre usile diaconesti.

S-a indreptat usor catre fetita si , neatingandu-i piciorul, doar si-a miscat mana in sus si in jos, deasupra madularului beteag. Sub mana sfintei, piciorul copilei s-a inzdravenit, si arata ca cel sanatos.

Biata mama a izbucnit in lacrimi de bucurie, vazandu-si copila tamaduita, si a povestit si celorlalti cele pe care le vazuse. Dupa aceasta, s-au intors acasa cu totii multumindu-i lui Dumnezeu, Care este minuant intru sfintii Sai.

Dumnezeu Insusi este Cel care lucreaza minunile, insa doreste ca oamenii sa Ii slujeasca drept co-lucratori.

Astfel , in parabola inmultirii celor cinci paini si doi pesti, Hristos este cel care a infaptuit minunea, insa ucenicii au jucat si ei un rol insemnat prin faptul ca au cerut si au impartit painile inmultite.

Sfintii Il preamaresc pe Dumnezeu prin vietile lor, iar in schimb, Dumnezeu, ii preamareste, facandu-i co-lucratori ale minunatelor Sale fapte.

Dupa cum spunea un episcop ortodox, sfintii sunt precum vitraliile care au fost curatite, ca soarele dumnezeiesc sa straluceasca prin ele.

Asemenea lor, putem si noi sa dobandim sfintenia, caci si noi am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu; doar ca trebuie sa curatam funinginea si murdaria de pe ferestrele sufletelor noastre. "

Nota:

(1) Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi este pomenita in calendarul ortodox pe 26 iulie

Minune preluata din cartea "In lagarele japoneze-Minuni ale secolului XX "

Binecuvanteaza Doamne pe vrajmasii mei !

"Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem ! Vrajmasii m-au impins si mai mult spre Tine, in bratele Tale, mai mult decat prietenii.

Acestia m-au legat de pamant si mi-au rasturnat orice nadejde spre pamant. Vrajmasii m-au facut strain fata de imparatiile pamantesti si un locuitor netrebnic, fata de pamant. Precum o fiara prigonita, asa si eu, prigonit fiind, in fata vrajmasilor, am aflat un adapost mai sigur, ascunzandu-ma sub cortul Tau, unde nici vrajmasii, nici pretenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvanteaza pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem. Ei au marturisit in locul meu pacatele mele in fata lumii. Ei m-au biciuit, cand eu m-am crutat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci cand eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci cand eu m-am magulit pe mine insumi.

Ei m-au scuipat atunci cand eu m-am mandrit cu mine insumi.

Cand eu m-am facut intelept, ei m-au numit nebun.

Cand m-am facut puternic, ei au ras de mine ca de un pitic.

Cand am vrut sa conduc pe oameni, ei m-au impins inapoi.

Cand m-am grabit sa ma imbogatesc, ei m-au smucit inapoi cu mana de fier.

Cand m-am gandit sa dorm linistit, ei m-au trezit din somn.

Cand mi-am zidit casa pentru viata lunga si linistita, ei au rasturnat-o si m-au izgonit afara.

Intr-adevar vrajmasii m-au dezlegat de lume si mi-au prelungit mainile pana la vesmantul Tau.

Binecuvanteaza Doamne pe vrajmasii mei!

Binecuvanteaza-i si-i inmulteste ; asmute-i si mai mult impotriva mea, ca fuga mea spre Tine sa fie fara de intoarcere; ca sa se rupa nadejdea mea in oameni ca panza de paianjen; ca smerenia sa imparateasca deplin in inima mea; ca inima mea sa devina mormantul celor rele.

Ca toata comoara mea sa o aduni in ceruri. Ah, de m-as elibera odata de autoamagire, care m-a incalcit intr-o mreaja cumplita a vietii inselatoare !

Vrajmasii m-au invatat sa stiu ceea ce putini stiu in lume : ca omul nu are pe pamant vrajmasi afara de sine insusi. Doar acela uraste pe vrajmasi , care nu stie ca vrajmasii nu sunt varjmasi, ci prieteni severi.

De aceea, Doamne, binecuvanteaza pe prietenii si pe vrajmasii mei ! Sluga blestema pe vrajmasi caci nu stie, iar Fiul ii binecuvanteaza caci stie. Fiul stie ca vrajmasii nu pot sa se atinga de viata Lui.

De aceea El paseste liber intre ei si se roaga lui Dumnezeu pentru acestia.

Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem ! "

Rugaciune a marelui Mitropolit Sarb, Sfantul Nicolae Velimirovici, un martir al comunismului ateist

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Ioan de Shanghai si San Francisco

"O, intru tot Sfinte Ierarhe Ioan de Shanghai si San Francisco, cel ce din tineretile tale te-ai daruit pe tine Domnului, ranindu-te de focul dragostei Lui, si parasind ca pe niste gunoaie toate desertaciunile lumii ai ales calea monahiceasca, urmandu-L cu toata dragostea, si slujindu-i ca un inger in trup ai orimit harul Sau.

Cunoscand indrazneala ta mare fata de Dumnezeu si nadajduind in iubirea ta fata de neamul omenesc, cutezam a ne ruga tie, arhiereule al lui Hristos. Departeaza de la noi, arhiereule sfinte, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a lui Dumnezeu.

Apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni naprasnice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neintelegeri intre frati, de navalirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi.

Stim minunile tale, noule facator de minuni, prin care ai ajutat multime de bolnavi si de necajiti, si credem ca asa cum ai fost milostiv cu aceia, asa poti fi si noua pacatosilor.

Vezi durerile noastre, vezi incercarea care ne apasa si da-ne usurare. Vezi ispitele care s-au abatut asupra noastra din lucrarea celui rau si ajuta-ne sa le biruim.

Ca urmand virtutilor tale, Sfinte Ioane, neincetat sa sporim in credinta, in toata fapta cea buna, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele, ca sa ajunge la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si, laudand pana la sfarsitul veacului pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam : slava Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor. " Amin

Rugaciune la vreme de necaz

"Doamne, Dumnezeul nostru, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra noastra mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata vremea cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem patimasi, pacatosi si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa Doamne; nu trece rugaciunea noastra, a pacatosilor, nici nu ne rasplati dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga prin sarguinta noastra milostivirea Ta, daruieste-ne-o noua Tu, Doamne, pentru rugaciunile Sfantului (...).
Trimite-l in ajutorul nostru asa cum l-ai trimis in ajutorul celor pe care i-a ajutat in chip minunat. La vreme de boala, sa ne usureze durerile prin rugaciunile sale. La vreme de necaz, sa ne imbarbateze. La vreme de ispita, sa ne pazeasca prin rugaciunile sale.
Pentru rugaciunile lui daruieste-ne sanatate trupeasca si sufleteasca si viata ferita de toata rautatea, ca din adancul inimilor noastre, cu bucurie sa ii aducem laude, si sa slavim preasfant numele Tau, in vecii vecilor. Amin "

Scrisoare catre necunoscut...

18 ianuarie , 1961
Sfintii Atanasie si Chiril ai Alexandriei si Sfantul Maxim al Serbiei




Draga ....



Am primit scrisorile tale. Nu am putut sa-ti raspund imediat , dar ma rog neincetat si te pomenesc zilnic .
Cred ca acum ai ajuns sa te intelegi cum se cuvine . Binenteles, iti poti gasi preocupari in viata lumeasca - sa ai o familie, sa castigi salarii mari, si in general vorbind, sa te delectezi de viata contemporana. Aceasta te va multumi pentru o bucata de timp, insa vei ajunge la un moment , in care vei privi ravna ta anterioara catre o viata duhovniceasca intocmai ca pe o fantezie copilareasca. Dar aceasta va fi valabila pana la un punct. Directia vantului se va schimba, furtuna vietii va izbucni, iar tu te vei frange curand. Dar chiar si fara acestea [ vantul si furtuna] vei simti in cele din urma ca tot ce ai castigat nu este ceea ce sufletul tau a cautat de fapt si ca nu contine acel lucru de care el are nevoie.
O asemenea trezire este infricosatoare atunci cand nu mai este cu putinta intoarcerea la calea anterioara, cand, din propria vina, ai pierdut-o definitiv.
Desigur ca cealalta cale- calea duhovniveasca- nu este una usoara. Sunt chiar multe tristeti si cateodata se pare ca, si chiar asa este, intreaga lume , incluzandu-i pe cei apropiati ai nostri, se ridica impotriva ta. Dar atunci pe masura inmultirii tristetilor, se simte si o crestere a ajutorului care ne inatreste si ne mangaie in intristare, umplandu-ne chiar de bucurie.
Cand ii intalnesc pe cei pe care i-am cunoscut atunci cand erau tineri, a caror viata o cercetam indeaproape si care acum au ajuns la maturitate, vad ce ingreunati sunt de boli si de griji lumesti, in cata desertaciune isi petrec zilele, daca nu au nici un dor mai inalt.
Dar cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera pentru ea, sunt duhovniceste plini de vigoare si simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste.
Ce trebuie sa faci si unde sa mergi...?
Ti-am scris deja ca oricine Ii poate sluji lui Dumnezeu si poate trai drept, fie el invatat sau neinvatat, dar acum Biserica are nevoie de slujitori care sa fie capabili sa calauzeasca oamenii in credinta si sa o apere de atacuri.
As fi foarte fericit daca ai putea fi alaturi de mine, dar cred ca este mult mai de folos pentru tine si Biserica daca ar fi posibil sa primesti o educatie teologica, inscriindu-te la Seminarul Sfanta Treime, (...)
Domnul sa te ajute si sa te binecuvinteze pe aceasta cale. Binecuvantarea Domnului peste toti cei apropiati ai tai!

Cu dragoste,
Arhiepiscopul Ioan

------------------------------
Nota :
Fragment extras din cartea " Noi minuni ale Sfantului Ioan de San Francisco"

Rugamintile Parintelui Filothei

"Intr-o noapte, spune Parintele Filothei, am avut un vis in care se facea ca ma aflu la Constantinopol, in biserica Sfanta Sofia. Stataem in aripa stanga a bisericii. In partea dreapta erau barbati si femei care plangeau cu durere si deznadejde. Unii dintre ei au venit lnaga mine si mi-au spus :" Patriarhul si regele au adormit si nu se mai trezesc. Te rog, vino sa-i trezesti ".

Am alergat degraba si l-am vazut pe patriarh imbracat in vesmantul lui arhieresc, dormind intins ca un mort pe acoperisul bisericii. La inceput i-am strigat cu putere: " Ridica-te, prea -fericite, fie-ti mila de turma ta, de crestinii care plang si jelesc si care asteapta sa te trezesti! ". Dar, fiindca patriarhul a ramas nemiscat ca un mort, i-am pus mana pe spate si am incercat sa-l ridic. L-am ridicat cu mult truda cam doua plame de jos, dar era atat de greu incat am crezut ca mana se va rupe. N-am putut sa-l tin si a cazut iarasi nemiscat.

Peste putin timp mana dreapta a incetat sa ma mai doara si sa-mi tremure si atunci am alergat la rege, care si el dormea ca un mort, la sase-sapte metri departare de patriarh. Am incercatsa-l ridic in picioare , mi-am pus toate puterile, dar mi-a fost cu neputinta. In marea mea tulburare si tristete ca nu-i pot trezi, m-am trezit eu insumi.

Patriarhul infatiseaza aici Biserica , pe care o reprezinta. Regele infatiseaza societatea. Si Biserica si societatea si carmuitorii lor , in zile acestea viclene pe care le traim, s-au adancit in somnul adanc al lenei si trandaviei.

Daca nu se vor trezi sa-si preia raspunderile lor, daca nu-si vor trezi clerul si poporul incat cu totii sa se pocaiasca sincer si sa tina poruncile lui Dumnezeu si sa savarseasca fapte bune, in ziua Judecatii vor da socoteala la Dumnezeu si vor fi trimisi in iad.

(...)

Daca vrem sa scapam de primejdia care ne paste si ameninta sa ne distruga, daca vrem sa ne izbavim, atunci sa ne pocaim cu totii, de la rege si pana la ultimul ostas si de la patriarh si pana la ultimul calugar, caci toti suntem pacatosi, trandavi si nelegiuiti.

Sa se pocaiasca mai intai carmuitorii societatii, ministrii, senatori, generali, ofiteri si toti cei care detin ranguri superioare; fiindca multi dintre acestia sunt necuviosi, necredinciosi si hulitori.

Le e rusine sa se numeasca crestini, dar unora dintre ei nu le e rusine sa se numeasca masoni si se mandresc cu asta. Le e rusine sa-si faca semnul crucii, dar pecetea antihristului ( a masoneriei) nu le e rusine s-o poarte pe haine. Unora dintrei ei le e rusine sa se roage si poate ca nu stiu nici Crezul sau Tatal nostru.

Le e rusine sa mearga la biserica duminica si de sarbatori si doar rareori apar acolo, cand se face vreo ceremonie oficiala sau cand este inmormantata vreo ruda sau vreun prieten de-al lor. Sa duc insa fara rusine la petreceri necuvioase si stau toata noaptea sa joace carti. In plus, unii dintre ei isi parasesc fara rusine sotiile legitime si traiesc faradelege cu niste straine.

Pe toti acestia ii rog sa-si dea seama de pacatele lor, sa le urasca, sa se pocaiasca si sa se intoarca la Dumnezeu, de langa care au plecat. Sa inceteze ura dintre ei, invidia, certurile si sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Sa dobandeasca iubire de apropapele si sa colaboreze pentru binele si fericirea preadulcii noastre patrii, cu duh de blandete, smerenie, dragoste, pace si armonie. Sa se faca pilda buna pentru popor, fiindca, cum spune o vorba inteleapta " oamenilor simpli le place sa se asemene cu carmuitorii lor".

Femeile sa inceteze cu fumatul, jocul de carti, impodobirea trupului si luxul. Iar cei casatoriti sa nu mai evite facearea de copii si sa inceteze avorturile si uciderea de prunci, pe care dupa aceea ii arunca pe drumuri, la caini, in mare, sau ii ingropa in pamant. Sa se fereasca de cheltuielile multe si sa dea , in locul acestora , banii lor suferinzilor, orfanilor, vaduvelor si saracilor.

Bartbatii sa inceteze certurile intre ei, galcevele, dezbinarile si sa nu se mai numeasca nationalisti, regalisti, democrati, populari, comunisti, spiritisti, adventisti, masoni, ci de aici inainte sa se numeasca frati crestini, si sa traiasca dupa sfanta voie a lui Dumnezeu.

Sa se pocaiasca toti acesti comunisti si uratori de bine si vrajmasi si prigonitori ai neamului nostru si ai crestinismului, care i-a produs patriei noastre, nenumarate nenorociri si suferinte; cei care,prin chinuri negraite si infioratoare au dat la moarte mii de oameni nevinovati, clerici si laici din toate clasele sociale si de toate varstele.

Sa constientizeze marele si uratul lor pacat, sa se pocaiasca si sa traiasca cu iubire adevrata in spatiul liber al tarii si al Bisericii noastre."

----------------------

Nota :

Aceste sfaturi ale Sfantului Parinte Filothei , sunt mai mult decat graitoare si pentru tara noastra si pentru vremurile apostaziate pe care le traim.

Fragment extras din cartea " Ne vorbeste Parintele Filothei Zervakos"

Despre sfarsitul lumii

"Astazi este Duminica Infricosatoarei Judecati si este firesc sa vorbim despre Infricosatoarea Judecata si despre semnele sfarsitului acestei lumi.

Nimeni nu stie ziua: numai Dumnezeu Tatal o stie; dar semnele apropierii sale sunt aratate in Evanghelie si in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeste despre evenimentele de la sfarsitul acestei lumi intr-un mod simbolic, folosindu-se mai mult de imagini; dar Sfintii Parinti au talcuit-o, existand o autentica traditie bisericeasca care ne vorbeste atat despre semnele apropierii sfarsitului lumii cat si despre Infricosatoarea Judecata.

Inainte de sfarsitul vietii pe pamant vor fi conflicte sociale, tulburare, razboaie, foamete si cutremure. Oamenii vor suferii de frica; vor muri din pricina asteptarii nenorocirilor. Nu va mai fi viata, ci o stare chinuitoare de cadere de la viata. Va fi nu numai o cadere de la viata, ci si de la credinta : "Insa cand va veni Fiul Omului, oare va mai afla credinta pe pamant? " ( Luca 18,8).

Oamenii vor deveni mandri si nerecunoscatori, sfidand Dumnezeiasca Lege : impreuna cu o cadere de la viata va fi si o lipsa a vietii morale. Va fi o epuizare a binelui si o crestere a puterii raului . Sfantul Apostol Ioan Teologul , in de- Dumnezeu- inspirata sa scriere- Apocalipsa, scrie si el despre aceasta vreme. El insusi spune ca era in Duh, ceea ce inseamna ca Sfantul Duh era intru el atunci cand soarta Bisericii si a lumii i se descoperise in diferite imagini, si din aceasta pricina se si numeste Apocalipsa ( descoperirea ) lui Dumnezeu.

El infatiseaza soarta Bisericii prin imaginea unei femei care, in acele vremuri, se ascunde in pustie: ea nu se arata in viata publica, cum nu se arata nici in Rusia de astazi ( 25).

Fortele care pregatesc aparitia Antihristului vor detine functii importante in viata publica. Antihrist nu va fi un diavol intrupat, ci o fiinta umana. "Anti" este un cuvant care inseamna "vechi", sau " in locul" sau "impotriva". Acel om vrea sa fie in locul lui Hristos, sa-I ocupe locul si sa aiba ceea ce numai Hristos se cuvine sa aiba. El va voi sa exercite aceeasi atractie si autoritate asupra intregii lumi.

El va primi aceasta putere ca pe o anticipare a propriei distrugeri, respectiv a distrugerii intregii lumi. El va avea ajutor, un Mag care, cu puterea mincinoaselor minuni, isi va implini dorinta de a-i ucide pe cei ce nu recunosc autoritatea lui Antihrist.

Inainte de nimicirea lui Antihrist vor aparea doi oameni care ii vor sta impotriva. Magul ii va ucide si , timp de trei zile, trupurile lor vor zacea neingropate; aceasta priveliste ii va oferi Antihristului si slujitorilor sai o desfatare de nedescris. Apoi, deodata, acei drepti vor invia, iar intreaga armata a lui Antihrist se va ingrozi si se va tulbura cumplit , si insusi Antihrist va cadea pe data mort, ucis de puterea Duhului.

Dar ce putem stii despre acest om, Antihristul? Nu-i putem cunoaste cu exactitate originea. Tatal lui este cu desavarsire necunoscut, in vreme e mama lui este o femeie spurcata care fatareste fecioria. El va fi evreu din semintia lui Dan. Avem si un indiciu al acestuia in faptul ca Iacob, atunci cand a murit, a spus ca Dan va fi in posteritate" un sarpe la drum, vipera la poteca, muscand calcaiul calului; si va cadea calaretul pe spate, asteptand mantuirea Domnului" ( Fac. 49,17 ). Acesta este un indiciu metaforic ca el va lucra cu rautate si viclenie.

Ioan Teologul vorbeste de Apocalipsa despre mantuirea fiilor lui Israel, anume ca inaintea sfarsitului lumii vor veni la Hristos o multime de evrei; numai tribul lui Dan nu se regaseste in enumeraea triburilor care se vor mantui. Antihrist va fi foarte intelept, foarte priceput in comunicarea cu oamenii. El va fermecator si plin de afectiune.

Filosoful Vladimir Soloviov s-a ocupat indeaproape de acest subiect. El a incercat sa infatiseze sub forma unei povestiri aparitia si personalitatea lui Antihrist. El s-a folosit cu foarte mare grija de toate materialele care puteau avea vre-o relevanta, patristice in primul rand, dar si din Islamism, si a rezultat o imagine cutremuratoare.

Pregatirea aparitiei lui in lume a inceput inca de la Invierea Mantuitorului. "Taina faradelegii se si lucreaza" ( cf. II Tesal. 2, 7), iar fortele care ii pregatesc apariria se lipta cu deosebire impotriva dreptei autoritati imparatesti. Sfantul Apostol Pavel spune ca Antihristul nu poate aparea decat atunci cand va fi inlaturat " Cel care ii sta impotriva". Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste acest verset spunand ca " cel care ii sta impotriva " este dreapta putere dumnezeiasca.

O asemenea putere se lupta cu raul. Taina faradelegii care se lucreaza in lume nu doreste acest lucru, nu doreste o autoritate care duce razboi impotriva raului; din contra, doreste o autoritate a nedreptatii, iar atunci cand va reusi sa implineasca aceasta, atunci nimic nu va mai sta in calea venirii lui Antihrist. El nu va mai fi numai inteligent si fermecator, va fi compatimitor, un filatrop care face binele de dragul intaririi puterii sale. Iar atunci cand si-o va intari suficient, astfel incat intrega lume sa-l recunoasca, atunci isi va arata adevarata fata. Isi va alege Ierusalimul ca si capitala a sa, deoarece aici a fost locul in care Mnatuitorul S-a descoperit pe Sine si Dumnezeiasca Sa invatatura, iar intreaga lume a fost chemata la fericirea bunatatii si a mantuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, rastignindu-L in Ierusalim, in vreme ce sub Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii care va recunoaste autoritatea lui Antihrist.

Odata atinsa culmea puterii, Antihrist va cere ca oamenii sa-i recunoasca realizarile sale ca pe ceva ce nici o alta putere pamanteasca si nici un alt om nu le poate atinge, va cere ca oamenii sa se plece lui ca unei fiinte superioare, ca unui dumnezeu.

Soloviov descrie foarte bine caracterul activitatii sale de Conducator Suprem. El va face ceea ce le este placut oamenilor cu conditia ca ei sa recunoasca Autoritatea lui suprema. El va ingadui ca Biserica sa existe, permitandu-i sa-si tina dumnezeiestile slujbe, va fagadui construirea de temple marete- cu conditia sa fie recunoscut ca o " Fiinta Suprema" si sa fie venerat. El va vaea o ura personala impotriva lui Hristos. El va trai prin aceasta ura si se va bucura sa-i vada pe oameni cum se leapada de Hristos si Biserica. Va fi o cadere masiva de la credinta, indreptatindu-se pe ei si aratand spre mareata pozitie pe care o va avea Biserica.

Cautarea compromisului va fi o dispozitie caracteristica oamenilor. Sinceritatea spovedaniei va disparea. Oamenii isi vor justifica inteligent propria cadere, o astfel de dispozitie generala va fi sustinuta de o rautate plina de afectiune. Oamenii se vor obisnui cu apostazia de la adevar si cu dulceata compromisului si a pacatului.

Antihristul va ingadui oamenilor totul, numai " sa cada la pamant si sa se inchine lui". Nimic nou. Imparatii romani erau tot asa de dispusi a da crestinilor libertate, numai sa recunoasca divinitatea ( imparatului) si autoritatea divina suprema; ei i-au martirizat pe crestini numai pentru ca acestia declarau: " Inchinati-va lui Dumnezeu si numai Lui sa-I slujiti".

Intreaga lume i se va supune lui, dupa care el isi va descoperii ura impotriva lui Hristos si a Crestinismului. Sfantul Ioan Teologul spune ca cei care il vor venerea vor avea o pecete pe frunte si pe mana dreapta. Nu este clar daca aceasta va fi un semn pe trup sau este o expresie metaforica a faptului ca oamenii vor simtii in mintile lor necesitatea venerarii lui Antihrist si a supunerii vointei lor fata de el. Iar atunci cand intreaga lume va manifesta o incredere desavarsita in el- atat a vointei cat si a constiintei- atunci cei doi drepti pomeniti mai inainte vor parea printre oameni si vor propovadui fara frica credinta demascandu-l pe Antihrist.

Sfanta Scriptura spune ca, inainte de venirea Mantuitorului, vor parea doua sfetnice, doi " maslini arzand" , doi drepti. Antihrist ii va ucide cu puterea Magului.

Cine sunt acesti oameni?

Conform traditiei bisericesti, cei doi drepti care nu au gustat moartea niciodata sunt Proorocul Ilie si Proorocul Enoh. Exista o profetie conform careia acesti sfinti , care nu au gustat moartea , o vor gusta timp de trei zile; dupa trei zile vor invia. Moartea lor va fi pricina de mare bucurie pentru Antihrist si slujitorii lui. Invierea lor din ziua a trei a va aduce groaza, o spaima si o tulburare , cumplite. Si atunci va veni sfarsitul lumii.

Apostolul Petru spune ca prima lume a fost creata din apa si prin apa a pierit. Din apa este de asemenea o imagine a haosului din materie, in timp ce a pierit prin apa este o imagine a Potopului. Iar acum" lumea este pastrata pentru foc...iar pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui" ( III Petru 3, 7-10). Toate stihiile vor arde. Lumea , in forma ei de acum va pierii intr-o clipita. Intr-o clipita totul se va schimba.

Va aparea semnul Fiului lui Dumnezeu, adica semnul Crucii. Toti cei care s-au supus de bunavoie Antihristului vor izbucni in plans. Totul se va sfarsi. Antihrist va fi ucis. Sfarsitul imparatiei sale va fi sfarsitul razboiului cu Hristos. Sfarsitul sau darea de seama pentru viata fiecaruia este o socoteala pe care o vom da Adevaratului Dumnezeu.

Atunci din muntii Palestinei, se va ivi Chivotul Legamantului. Proorocul Ieremia a ascuns Chivotul si Focul Sfant intr-o fantana adanca. Atunci cand au scos apa din acea fantana, aceasta a izbucnit in flacari. Dar Chivotul nu l-au gasit.

Cand privim la viata de astazi , cei ce pot sa vada vad ca tot ce s-a proorocit despre sfarsitul lumii se implineste. Cine este acest om- Antihrist? Sfantul Ioan Teologul il descrie dupa un nume metaforic -666; dar toate incercarile de intelegere a acestei denumiri au fost zadarnice. Viata lumii contemporane ne ofera o intelegere destul de clara a posibilitatii pieririi lumii prin foc, cand toate stihiile se vor tarnsforma prin foc. Existenta bombei atomice ne dovedeste acest lucru.

Sfarsitul lumii nu inseamna si distrugerea ei ci transformarea ei. Totul se va schimba dintr-o data, intr-o clipire de ochi. Mortii vor invia in trupuri noi-trupurile proprii, dar innoite- in acelasi fel in acre a inviat si Hristos in Trupul Sau, cu urmele ranilor de la cuie si sulita, dar avea calitati noi, deci un trup nou. Nu este clar daca acesta va fi un trup cu totul nou sau cel cu care omul a foat creat.

Si Domnul va aparea pe nori cu slava. Cum il vom vedea? Cu ochi duhovnicesti. Chiar si acum, in momentul mortii, dreptii vad ceva ce nu poate fi vazut de cei din jurul lor. Trambitele vor suna tare si puternic. Vor suna in sufletele oamenilor,in constiintele lor. Tot ce s-a adunat in constiinta omului va fi dat la iveala. Proorocul Daniel, vorbind despre Infricosatoarea Judecata, ne spune ca Cel Vechi de Zile, Judecatorul, se va afla pe Tron, iar inaintea Lui un rau de foc. Focul este un element purificator. Focul arde pacatul, il nimiceste prin ardere; va nimicii de asemenea si suferinta; daca pacatul adevenit pentru om ceva firesc, atunci va nimicii si pe om.

Acel foc va izbucni in interiorul omului: unii oameni se vor bucura la vederea Crucii, altii vor cadea in disperare,confuzie si groaza. In acest fel oamenii vor fi imediat despartiti. In relatarea evenghelica se spune ca unii vor sta de-a dreapta Judecatorului, altii de-a stanga- constiinta de sine ii va separa. Insasi starea launtrica, starea sufletului omului il va arunca pe acesta intr-o parte sau alta, la dreapta sau la stanga.

Cu cat mai constient si mai ravnitor se nevoieste un om sa ajunga la Dumnezeu in viata prezenta, cu atat mai mare va fi bucuria auzirii cuvintelor :" Veniti la mine binecuvantatilor"; si dimpotriva , aceleasi cuvinte vor aduce dupa sine focul groazei si al chinurilor asupra celor care nu L-au vrut , care au fugit, I-au stat impotriva sau L-au hulit in timpul vietii. Infricosatoarea Judecata nu stie de martori sau de acte de acuzare. Totul este intiparit in sufletul oamenilor, iar aceste intipariri, aceste carti vor fi deschise. Totul va deveni limpede pentru fiecare in parte si pentru toti, iar starea sufletului omului il va trimite fie la dreapat , fie la stanga. Unii merg spre bucurie, altii spre groaza.

Cand cartile se vor deschide , va devenii limpede pentru toti ca radacinile tuturor patimilor se gasesc in sufletul omului. Aici il vom vedea pe betiv, pe desfranat; unii ar putea crede ca atunci cand trupul moare si este ingropat , moare si pacatul.

Nu. Inclinarea a fost in suflet, iar pentru suflet, pacatul a fost dulce.

Iar daca sufletul nu s-a pocait de acel pacat si nu s-a lepadat de el, va veni la Infricosatoarea Judecata cu aceeasi dorinta pentru dulceata pcatului si nu-si va mai putea stapanii niciodata dorinta. Va fi suferinta urii si a rautatii. Aceasta este starea iadului.

Ghena focului este viata launtrica; este flacara patimii, flacara slabiciunii si a rautatii; si va fi plangerea si scrasnirea dintilor a rautatii neputincioase."

---------------------------------------

Nota :

(25) Este vorba de emigratia rusa- din care clerul si credinciosii detin o pondere semnificativa- care a inceput sa paraseasca teritoriul rus fie silita, fie de nevoie, incepand Revolutia bolsevica din 1917. Unele personalitati bisericesti sau scriitoresti nu si-au gasit odihna nici in diferitele tari occidentale in care au emigrat, fiind, ca si femeia din Apocalipsa, prigonite de " balaurul" antihrist[ic] al ideologiei comuniste [n. tr.].

Fragment extras din cartea " Noi minuni ale Sfantului Ioan Maximovici de San Francisco"

Sfanta Manie a Arhanghelului Mihail

"Iti voi povesti o vedere infricosatoare pe care am avut-o cand a inceput razboiul balcanic.

Intr-o noapte mi s-a aprut ca orizontul se intunecase. Pamantul se cutremura si oamenii alergau sa se ascunda in grote si pesteri. Alergau si cadeau pe jos ca niste frunze, si multi mureau in urgia aceea cumplita. Din locul unde stateam am vazut deodata un zid foarte inalt si deasupra lui o tribuna. Atunci cerurile s-au deschis si a coborat un tanar infricosator, care tinea in mana o sabie mare.

Banuiesc ca era Arhanghelul Mihail (...).

A coborat amenintator si infuriat. Cand l-am vazut , am cazut la pamant si putin a lipsit sa nu mor de frica. Asadar, (...) s-a asezat la tribuna si, cu chipul furios si glasul ca un tunet, ameninta neamul omenesc, ca-l va nimici pentru necredinta si nerecunostiinta pe care-o arata fata de Ziditorul si Binefacatorul lui, pentru necuviintele si faradelegile sale. Nu-mi aduc aminte cu exactitate cuvintele lui, caci din pricina vocii sale puternice sufletul era gata sa-mi iasa din trup.

Dupa ce i-a cercetat pe oameni, mania lui a inceput treptat sa se inmoaie. Cand mi-am dat seama ca-i trecuse definitiv, in vreme ce eram cazut cu fata la pamant, mi-am ridicat cu spaima putin capul si ce sa vad ?

Chipul nu-i mai era salbatic, ca la inceput, ci bland si vesel ; si intunericul acela infricosator pierise. Vazandu-l asa am prins curaj, l-am privit si, aratandu-i cu mana spre cer, cu voce tremuratoare l-am intrebat :

" Voi veni si eu sus in ceruri?". "

Da- mi-a raspuns- vei veni daca o sa savarsesti fapte bune, dupa cum randuiesc poruncile lui Dumnezeu. Toti cei care pazesc poruncile Domnului se vor face partasi ai Imparatiei cerurilor"

-----------------------------------

Nota:

Fragment extras din cartea intitulata " Ne vorbeste Parintele Filothei Zervakos"

Crinii Maicii Domnului

" In insula Kefalonia, intre satele Troghianata si Demutandata, langa Argostolii, capitala insulei, se observa un fenomen minunat, care nu tine de domeniul imaginatiei, nici de cel al fenomenelor ciudate sle naturii care de mute ori ne uimeste.

Asadar, intre cele doua sate amintite mai sus, intr-un loc minunat, crestinii din evlavie fata de Maica Domnului, au zidit o bisericuta in cinstea ei.

Poporul i-a dat bisericutei denumirea de " Maica Domnului cu crinii", pentru ca de aceasta bisericuta este legata o minune care se repeta in fiecare an cu crinii albi si bine mirositori ce sunt cunoscuti in insule sub numele de "crinii feciorelnici".

In ajunul marii sarbatori a Maicii Domnului, Buna-Vestire, crestinii aseaza in vaze inaintea icoanei facatoare de minuni acest fel de crini. Odata cu trecerea timpului si datorita caldurii verii, crinii se usuca.

Cand se apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului ( 15 august), atunci intr-un chip minunat crinii inmuguresc si infloresc, cu toate ca tulpina ramane uscata si zbarcita.In nord-estul aceeasi insule exista satul Pastra. In acest sat se petrece aceeasi minune cu crinii feciorelnici. In curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului si in jurul ei, femeile satului planteaza bulbi de crini feciorelnici. In luna mai, cand crinii incep sa infloreasca, femeile ii taie si facandu-i bucatele, ii aseaza inaintea icoanei facatore de minuni a Maicii Domnului. Dupa cateva zile crinii se ofilesc, potrivit legilor firesti.

De la 1 august , cand incep Paraclisele Maicii Domnului si pana la 15 august legile biologice se modifica si odata cu mutarea Maicii Domnului crinii morti invie, primind in ei " suflare de viata". Si astfel inaintea ochilor credinciosilor se petrece minunea cu crinii care revin la viata. Atunci parca vine primavara din nou. Dupa Sfanta Liturghie din ziua praznicului, preotul imparte credinciosilor acest crini ca binecuvantare. Acest fenomen nu se explica stintific ci numai prin credinta, desi ea este mica" cat un graunte de mustar". Istoria cu crinii si cu icoana Maicii Domnului este urmatoarea:

Cand Dodecanezul se afla sub ocupatia italiana, in apriie 1943 o copila oarecare a luat niste crini si i-a pus inaintea icoanei Maicii Domnului. Dupa cateva zile crinii s-au uscat. Au trecut saptamani si luni. Deodata crinii uscati, intr-un chip minunat au inceput sa faca boboci. Si aceasta mai ales in luna iulie. La 23 august , la noua zile dupa Adormirea Maicii Domnului, bobocii s-au deschis si au devenit crini intocmai cu cei din luna mai. De atunci , din 1943, aceasta minune se repeta in fiecare an. Un locuitor din Lipson scria: " In luna aprilie asezam crini ianaintea icoanei. Cum este si firesc, ei se usuca cu totul, dar in chip cu totul inexplicabil, incep sa imboboceasca in luna iulie, iar la noua zile dupa Adormirea Maicii Domnului infloresc. Pentru noi, locuitorii din Lipson, ziua aceasta este vestitoare de bucurie. In insulele Ciclade se petrece ceva semanator. In insula Andros, in satul Apikia, fetele si femeile cultiva "crinii Fecioarei", " crinii sfintiti ai Maicii Domnului" asa cum sunt numiti.

Ii ingrijesc cu multa migala ca sa se desfateze de minune. Si locul unde voiesc sa planteze crinii il aleg cu grija. Crinii ii uda cu apa curata si cu aghiasma, cautand si ele sa fie " curate". Astfel o cinstesc femeile pe Maica Domnului, iar ea le rasplateste aceasta credinta a lor. Crinii infloresc in luna mai- de aceea li se mai zice si crini de mai-si fac niste flori mici care raspandesc o mireasma puternica" ce reprezinta curatia nepatata si binemirositoare a Pururea Fecioarei". Cand crinii sunt inforiti femeile ii taie cu tot cu tulpina si ii duc in Biserica Maicii Domnului" Katasirtisa", unde ii aseaza inanitea icoanei facatore de minuni a Maicii Domnului care se afla acolo. Dupa cateva zile crinii se usuca, cum este si firesc, le cad frunzele si le ramane numai tulpina uscata si sensibila, care daca este atinsa cu mana se sfarma. Asadar, intr-o astfe de tulpina nu poate exsta viata. Atunci cand se apropie zilele postului Maicii Domnului, crinii uscati incep sa prinda viata intr-un chip minunat. La 15 august, cand este hramul bisericii, crinii deja sunt infloriti si seamana cu niste margaritare mari, care raspandesc viata. Lucrul minunat este ca acestia se pastreaza astfel infloriti pana in primavara anului urmator, cand sunt inlocuiti cu crini noi. Acesti crini care sunt asezati intre geam si icoana, stau putin aplecati de parca s-ar legana, netinand cont de legile greutatii si ale staticii. Cel care a creat legile naturii, in fiecare clipa le poate desfinta cu dreapta Sa cea atotputernica. Uneori acesti crini minunati nu infloresc si atunci crestinii asteapta un semn rau. Atunci ei prevestesc nenorociri. In august 1940 ei nu au inflorit. Dupa doua luni Italia a declarat razboi Greciei. "

Nota: Fragment extras din cartea "Patericul Maicii Domnului"

Maica Domnului, mijlocitoarea noastra si ajutor grabnic

"Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mantuitorului Hristos.
O mama este foarte sensibila fata de copilul sau. Orice i se intampla copilului, mama este foarte usor si repede miscata. Daca este intr-o cumpana grea fiul ei, chiar de s-a purtat mai rau pana atunci, ea degraba se ingrijoreaza si nu stie cum sa-l ajute mai repede sa scape din acel impas; mama pamanteasca.(...)
Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie. Fiind pe cruce, i-a dat Maicii Sale aceasta ascultare: "Femeie, iata fiul tau"! Prin aceasta incredintare de catre Mantuitorul in cel mai greu moment al Sau, cand era rastignit, Maica Domnului devine Maica noastra, a pamantenilor.
Ea se roaga cu adevarat, si impreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul sunt mari mijlocitori inaintea lui Dumnezeu, acesti doi martori ai Mantuitorului avand multa trecere inaintea Lui.
Cand ne adresam Maicii Domnului neavand curajul sa vorbim cu Domnul Hristos din cauza faptelor noastre de rusine, ea mijloceste pentru noi:" Doamne, eu care Te-am purtat in bratele mele, care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, Te rog ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta acestuia care se roaga mie" ! In Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului este acest loc, intr-un icos, unde Maica Domnului se roaga Mantuitorului spunand : "Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu intru ajutor..."!
Cu adevarat , rugaciunea Maicii Domnului este primita de Fiul sau, caci El este Dumnezeu, plin de dragoste.
Sa va spun o mica istorioara, din inchisoare. Cuiva care a fost inchis si a stat de douazeci de ani in temnita, unui tanar imbatranit acolo, intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea. Atunci si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc prin care sa-si curme viata. Dar cugetand el aceasta, si-a adus aminte ca, afara cand era, bunica ii spunea sa se roage Maicii Domnului la vreme de necaz mare.
Spunea el : "Catre Mantuitorul n-aveam curaj sa ma rog, din cauza greselilor mele, dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi , m-am rugat "; scurt, o rugaciune la disperare : " Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici. Ajuta-ma! "
Rugandu-se in ceula, peste cateva clipe a vazut intrand prin usa inalta, o faptura in alb cu un prunc in brate : "M-ai chemat, am sa te ajut. Fii in pace" , si a plecat mai departe. Dupa aceea, pe tanar l-au chemat la ancheta si l-au mutat in alt loc, undeva la Polul Nord, insa toata perioada de inchisoare pe care a mai facut-o a fost foarte linistit in sufletul lui desi suferintele din afara erau destul de grele. Maica Domnului l-a ajutat neintarziat dupa rugaciunea sa.
Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o; el mi-a spus-o. In inchisoare nu se minte, spune fiecare ce are curat in inima lui.
Asa poate fi Maica Domnului grabnic ajutatoare, insa rugaciunea sa fie cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea si increderea, la disperare facuta. Uneori rugaciunea se implineste atunci, nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi.
E nevoie de ani lungi ca sa ne potolim si sa ne adunam in noi, sa ne putem concentra catre Dumnezeu. Dar in momentele acestea grele ti se raspunde pe loc."

Nota:
Fragment extras din cartea "Parintele Sofian"

Domnul meu si Dumnezeul meu

Nu de foarte mult timp, am cumparat o carte. Este intitulata simplu " Parintele Sofian".

Despre Parintele, spre rusinea mea nu am cercetat prea multe , stiam de dansul dar nu-i ascultasem niciodata cuvantul.
Luand aceasta carte si citind cele spuse din " prinosul inimii " lui, am ramas uimita de cat de intim putea el sa ii infatiseze omului, pe Dumnezeu, Mantuitorul nostru.

Mi-am dat seama, ca aceasta minunata intimitate o avea dansul cu Dumnezeu, facandu-ne prin exemplul vietii lui, a observa cat de frumos se descopera Domnul celor Cel iubesc pe El.

Undeva, prin multimea paginilor, se lasa gasit Domnul, printr-o cutremuratoare scrisoare de demult al unui crestin catre cezarul Tiberiu, iar acum in zilele noastre prin cuvantul Parintelui Sofian. Acest pasaj a emotionat adanc inima mea si am ales a-l transcrie aici pe blog spre folosinta sufleteasca a tuturor fratilor si surorilor mele.

--------------------------------------------------------

"Am sa va citesc un text, nu prea lung, al unui oarecare Lentulus. Acest Lentulus i-a scris lui Tiberiu care era cezarul, pe vremea cand a fost rastignit Iisus. Tiberiu- care l-a condamnat pe Pilat pentru ce a facut acolo, ca nu a judecat bine, l-a chemat la el si i-a dat o sentinta destul de grea- a vrut sa stie cum arata chipul lui Iisus.

Un oarecare crestin, pe nume Lentulus, i-a facut o scrisoare in care ii arata cum aparea chipul lui Iisus asa cum il stia el :

"In acest timp a aparut un barbat care traieste inca si este dotat cu mare putere, numele lui este Iisus Hristos. Ucenicii Lui Il numesc Fiul lui Dumnezeu, ceilalti Il numesc drept un puternic proroc. El cheama mortii la viata, El vindeca bolnavii de orice slabiciuni si necazuri.

Barbatul acesta este inalt si proportionat, fizionomia Lui este serioasa si plina de virtute asa incat la prima vedere o poti iubi si totodata respecta.

Parul Lui are culoarea graului copt si pana la urechi este neted si fara luciu, dar de la urechi si pana la umar straluceste si este buclat, de la umeri in jos se desparte in doua, dupa uzul nazareninenilor.

Fruntea este curata si armonioasa, fata imaculata, adica linistita, curata si de o anumita roseata, expresia nobila si delicata. Nasul si gura Lui, fara cusur, barba este bogata, de culoarea parului si in furculita " despartita in doua, cum sunt toate icoanele lui Iisus.

" Ochii ii sunt vineti si foarte lucitori. Este plin de autoritate la mustrari si dezaprobari, iar cuvantul Lui este placut si convingator la invatare si incurajare.

Fata Lui are o deosebita demnitate si ceva placut. Nimeni nu L-a vazut razand, dar L-au vazut adeseori plangand. La infatisare este zvelt. Are maini albe si lungi, brate frumoase. E serios si ales in vorbirile Sale si crutator la vorbe.

Dupa infatisare e cel mai frumos dintre fiii oamenilor"

Asa incheie Lentulus scrisoare sa.

Frati crestini, dupa acest model este facut chipul Mantuitorului Hristos si Il putem recunoaste in orice grup apare El.

(...)Acestui Chip ne inchinam cu evlavie si pe acest Dumnezeu al parintilor nostri Il rugam sa ne ocroteasca". Amin

Mahrama lui Avgar

"Era aproape de Patimile Domnului. Mantuitorul vorbea undeva in apropiere de Ierusalim si, la un moment dat, a aparut in apropiere un trimis al regelui Avgar de la Edessa. Edessa este un oras in apropierea Eufratului, in Irakul de astazi, Mesopotamia de altadata. Regele Avgar...era un rege peste o cetate, un oras mai mic decat Bucurestiul de vreo sapte ori, care avea un conducator care se numea rege, regele Avgar.

Asemenea regisorierau foarte multi in antichitate. Si acesta auzise de la contemporanii sai ca este in Tara sfanta in Palestina, un mare facator de minuni caruia lumea ii spune proroc, altii ii spun Fiul lui Dumnezeu, insa face niste minuni si vorbeste cum n-a vorbit nimeni pana la El. Dar a mai auzit ca acest om minunat este foarte urat de contemporanii Sai, si atunci Ii scrie o scrisoare si o trimite catre Iisus Hristos printr-un demnitar al lui. Anania se chema acel trimis. Si ii recomanda asa: " Daca refuza sa vina la noi, cum as dori eu, sa vina in cetatea Edessa, atunci sa-I pictezi chipul, sa vad macar cum arata". Anania era si pictor.

Si s-a apropiat acest Anania de locul unde predica Iisus. Era mai departe; Iisus intotdeauna era inconjurat de foarte multa multime, de popor. N-a putut ajunge la Iisus, dar la distanta si-a intins sasiul lui si uneltele de lucru si a inceput sa deseneze chipul lui Iisus. Insa...dupa ce desena asa cum vedea, se uita din nou la Iisus sa vada alte elemente de desen si cand se uita, diparea orice urma de desen.

A facut asa de multe ori, a transpirat bietul om, a vazut ca nu mai poate copia acest chip minunat si spaima i-a fost grozava cand Iisus, care stia ce se intampla, i-a facut semn, chemadu-l la El. Tremurand, si-a strans bagajul si s-a apropiat de Iisus. I-a dat intai scrisoarea de la Avgar, stapanul sau, in care Il ruga sa vina la el in Edesssa, spunand intre altele: " Cetatea mea este mica, dar ne va incapea pe amandoi, adica sa fii si Tu cu mine". Si Iisus ii raspunde tot in scris : " Eu sunt venit catre acest popor, dar dupa Invierea si Inaltarea Mea la cer va veni un uncenic al Meu care va raspunde regelui Avgar la toate nevoile lui". Anania ia scrisoarea aceasta, o pune in bagajul lui. Si ca sa-l multumeasca pe deplin pe acest Anania, pictorul si demnitarul lui Avgar, Iisus, intr-un ulcior Se spala cu putina apa rece( ca acolo e cald intotdeauna) si cere o basma, o panza si o aplica pe fata ca sa Se stearga si i-o da. Cand se uita- era chipul lui Iisus !

Se imprimase chipul Lui sfant pe aceasta sfanta mahrama. Se cheama " mahrama lui Avgar". Despre aceasta mahrama, iata ce ne spune un mare invatat al Bisericii, Sfantul Ioan Damaschinul, prin veaxcul al VIII-lea. Acest sfant Ioan era un om de mare sfintenie, un om cult si foarte bine informat. El aminteste de aceasta mahrama intr-un tratat despre sfintele icoane, aparand sfintele icoane in momentul cand, la Constantinopol, Leon Isaurul a inceput o lupta prosteasca impotriva icoanelor. Sfantul Ioan Damaschin spune asa : " A venit la noi cuvant din batrani ca Avgar, regele Edessei, auzind de Domnul, s-a aprins de dragoste dumnezeiasca si a trimis soli, cerandu-I sa-l viziteze. Iar daca ar refuza sa faca acesat, a poruncit unui pictor sa faca chipul Lui. Lucru acesta stiindu-l Cel care cunoaste toate si pe toate, aluat o bucata de panza si lipind-o de fata Sa, s-a imprimiat acel chip care se pastreaza pana azi".

Acest chip, impreuna cu scrisoarea catre regele Avgar, a fost dus la Edessa de Anania si i-a spus , binenteles, cum arata acest dumnezeiesc barbat. Regele care era bolnav de o calcifiere- adica i se sfaramau oasele, se descompuneau- s-a uitat la acest chip al Mantuitorului. Odata a simtit o cutremurare in corpul lui si s-a intarit ! Era si lepros acest Avgar si i-au cazut si bubele albe, de lepra. I-a mai armas in frunte o buba mica alba care i-a disparut mai tarziu. Regele Avgar, pentru acest raspuns asa de generos i-a multumit lui Dumnezeu in gandul lui.Insa Domnul S-a tinut de fagaduinta promisa prin Anania si dupa putina vreme-nici un an nu a trecut- a aparut acolo, la Edessa, un apostol al Domnului, Iuda, insa nu Iuda care L-a vandut , alt Iuda, Iuda Tadeul, trimis de apostoli ca sa implineasca fagaduinta Mnatuitorului. Acest Iuda Tadeul s-a dus la Edessa, a avut toata regiunea Mesopotaniei ca s-o evanghelizeze. S-a dus la rege, l-a invat credinta crestina si l-a botezat. Cand l-a botezat in apa botezului a cazut si ultima buba alba de lepra de pe fruntea lui Avgar.

Toata cetatea a fost botezata si toti au devenit crestini. In cinstea acestui eveniment, regele a poruncit ca aceasta icoana pe panza, facatoare de minuni, sa fie intinsa pe o bucata de scandura si pusa intr-o firida deasupra portii de intrare in Edessa. Era o firida acolo au pus-o si cetatenii, cand intrau si ieseau din cetate, se inchinau, cinsteau aceasta icoana care avea puteri, simteau ei ca are putere in ea. Si a ramas aceasta icoana a chipului nefacut de mana al Mantuitorului in firida, deasupra portii cetatii Edessa, de pe la anul 35 pana la anul 544. Inchipuiti-va, jumatate de mileniu!

A ramas acolo si toata lumea o cinstea in chip deosebit. S-a intamplat insa un lucru intre timp, un lucru tare neplacut : un stranepot al regelui Avgar s-a intors la paganatate, impotriva crestinismului, si a inceput o persecutie in Edessa, incat toti cei care erau crestini trebuia sa fie arestati si ucisi. Decretul acesta a fost cunoscut putin mai inainte, de cu seara. Fara indoiala, primul atac trebuia sa fie impotriva acestei icoane care era pusa deasupra portii cetatii. Si atunci impreuna cu un preot, numit Eulavie, au urcat noaptea colo, au pus o candela aprinsa in fata acestei icoane si o caramida mare, cat firida de mare au tencuit-o si au varuit.A doua zi dimineata, cand au inceput soldatii sa caute pe crestini si mai ales icoana ca s-o sfasie, s-o inlature de acolo icoana nu se mai vedea. Si ei erau tot de caolo, numai ca erau niste besmetici si stiind ca facut multe minuni, au crezut ca a zburat icoana, nu mia este acolo.Si nu s-au mai legat de acel loc unde era ascunsa icoana.

Persecutiile au urmat cursul lor, ca dupa aceea, pe la anul 544, s-a intamplat un asediu asupra cetatii Edessei. Cosroe un rege al persilor, din Iranul de astazi, a sediat cetatea...Asedierea se facea asa cum stiti: le taia legaaturile cu hrana, mancarea si apa- si apa acolo era foarte scumpa. Si atunci ...bietii oameni...mureau. Si trebuia sa se predea. Ori se predau ori mureau. Si cineva din cetate ,episcopul cetatii, a vaut o vedenie. Si i s-a spus :" Dcaca vreti sa scapati de aceasta impresurare- erau impresurati- este deasupra portii un loc unde este ascunsa o icoana a Domnului, Mantuitorul Hristos. Scoateti-o de acolo, rugati-va ei si cu ea inconjurati zidurile cetatii si veti scapa". Asa au facut bietii oameni. Noaptea, pe ascuns, au urcat acolo, au dat tencuiala la o parte, au scos caramida care era deasupra si, spre uimirea lor candela inca ardea...Iar chipul de pe mahrama adica icoana care era in fundul acestei firide, se imprimase pe caramida.

Ei, bucurosi, iau amandoua aceste obiecte sfinte, si chipul de pe mahrama si chipul de pe caramida, fac o procesiune pe zidurile cetatii, cantand in cinstea Mantuitorului si Maicii Sfinte. A intrat o panica in armata impresuratoare, si s-a risipit, si a ramas cetatea salvata! Acest eveniment s-a auzit pana departe, s-a auzit si la cetatea de scaun, la Bizant si atunci imparatii bizantini nu stiau ce sa faca sa obtina aceasta icoana miraculoasa pentru ei, pentru ca si ei, bizantinii din Constantinopol, erau adeseori impresurati.

Si a ramas aceasta icoana in mare cinste la Bizant pana in vremea cruciatilor( caci a fost dusa din Edessa cu mare alai la Constantinopol).

Cei care urmarim aceste lucruri, stim ca caesta icoana se afla la Roma, in biserica Sfantului Silvestru.Deci aceasta icoana este primul portret al Mantuitorului.

Nota:

Text extras din cartea " Parintele Sofian"

In amintirea Parintelui Cleopa

Ultimul cuvant al Parintelui Cleopa catre obstea Manastirii Sihastria

1 Martie 1998

" In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh

Prea Cuvioase Parinte Staret, Prea Cuviosi Parinti si frati, asa cum va vad eu aici, dragul mamei, asa, pe toti, sa va vad la Rai, la bucuriile fara margini ale Raiului, caci toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului, si fiecare, saracul, face ascultare in directia lui, unde este pus.

Tare imi este drag cand va vad!

Dar pe multi nu va cunosc. Eu vin rar pe aici. Am atata lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai cunosc din ei, care vin la manastire si care sunt mai vechi....Eu doresc ca toti, toti sa mergeti la bucuria cea vesnica si nici unul Doamne fereste, la munci.

Dragii mei parinti si frati, sa stiti ca Biserica este mama noastra spirituala. Ea ne-a nascut pe noi la botez prin apa si prin duh. Ati auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel : ati luat darul punerii de fii in baia nasterii de-a doua si a innoirii Duhului Sfant.

De atunci suntem toti fii dupa dar ai lui Dumnezeu, de cand ne-am botezat in numele Preasfintei Treimi.

De aceea va rog din toata inima sa iubiti Biserica, mama! Sa va fie draga Biserica si cat puteti , ziua si noaptea sa mergeti la Biserica. Care sunt mai batrani si nu pot saracii, sa stea mai putin. Care sunt tineri pot sa stea mai mult, pentru ca pravila Bisericii imbogateste memoria fiecaruia si darul Preasfantului Duh vine asupra aceluia care asculta cu evlavie sfintele slujbe ale Bisericii.

Dragii mei, eu pacatosul si nevrednicul sunt batran- 86 de ani, sase operatii, mana dreapta mi-e rupta, am stat in ghips 32 de zile, maine-poimaine imi veti canta Vesnica pomenire!

Ce sa mai astept ? Psalmul 89 spune clar : Anii lor sunt saptezeci de ani, iar daca vor fi in putere optzeci de ani. Iar la stihul unusprezece spune asa : Ce este mai mult decat acestia, asteneala si durere! Eu am intrat in anii durerii. Am imbatranit, optzeci si sase de ani implinesc acum , pe zece aprilie.

Dragii mei parinti, va rog din toata inima, care aveti dragoste si puteti, sa nu ma uitati la rugaciune. Sa ma pomeniti!

Eu am dragoste cand va vad pe toti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului.

Asa sa va vad la Rai, dragul mamei, pe toti ! Toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului.

Manastirea noastra este o manastire cu randuiala canonica: nu se manaca carne, spovedania este la vreme, slujbele merg dupa randuiala Sfantului Sava...

Cand am venit eu aici am gasit paisprezece parinti, incaltati cu opinci, cu barbile pana la genunchi, cu metanii de lemn la mana...M-a adus fratele meu Vasile.

Cand am venit aicea aveam cincisprezece ani jumate, nu stiam...

Si cand am vazut la masa calugarii toti, si staretul, batranul, citea cuvant de folos in capul mesei, de la Sfantul Teodor Studitul, eu am intrebat pe fratele: Aici este praznic? Ca eu am stat la Cozancea, si acolo era viata de sine : fiecare cu masa lui, cu casa lui. Mai frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viata de obste. Asa stau la masa calugarii, cu totii totdeauna! Batranul le citea cuvant...El slujea Liturghia si se hranea numai cu Sfanta Impartasanie, aproape douazeci de ani. Numai sambata si Duminica gusta asa, oleaca, de prin castroane. Stiu, pentru ca eu eram bucatar. Dumnezeu sa-l odihneasca, saracul !

Tare a mai fost cu frica de Dumnezeu si tare a mai fost cu credinta ! M-a calugarit in anul 1937, in postul Sfintei Marii. Imi aduc aminte.

Era un parinte, Nicolae Gradinaru, cu barba mare, poate l-ati apucat unii. El a zis cand m-a dus in fata altarului : " Prea Cuvioase parinte, sa-i punem numele Cleopa, ca nu avem nici un Cleopa aici!" Si batranul a pus mana pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris !

Dumnezeu sa-i odihneasca! Am pomelnicul acasa, al tuturor celor care au murit aici ; am si episcopi si patriarhi, cati sunt. Cat mai am o scanteie de viata ii pomenesc in fiecare zi !

Dar va rog, dragul mamei, pe toti, sa nu ma uitati in sfintele voastre rugaciuni ! Si asa cum va vad aici sa va vad in Rai, bucuria cea vesnica, fara margini!

Mila Preasfintei Treimi si acoperamantul rugaciunilor Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor sa fie cu voi, cu toti, dragii mei, si pe toti sa va duca la Rai. Amin "

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile, Sfantului Parintelui nostru Cleopa, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii ! Amin

Din invatatura Parintelui Epifanie Teodoropulos

Importanta cuvantului "iarta-ma"

"Intr-o dimineata , dupa Sfanta Liturghie, Staretul se afla in biroul sau si discuta.

La un moment dat s-a adaugat celor de fata si un fiu duhovnicesc al sau, cu fiica sa de patru ani. Staretul a observat indata ca cea mica era manioasa si a cerut sa afle pricina. Deoarece aceea nu raspunse, a inceput tatal ei sa explice ca putin mai inainte lovise pe unchiul ei in timp ce glumea cu ea. In ciuda recomandarilor ce i s-au facut si a iertarii unchiului ei, ea nu ceruse iertare.

Atunci Staretul ii lasa pe toti in birou, o ia pe fetita de mana si merge in camera alaturata. De acolo telefoneaza unchiului ei, ii explica pricina telefonului si spune fetitei :

- Hai , copilul meu cel bun, cere iertare de la unchiul tau.

Cea mica insa tinea gura stransa.

- Un cuvintel este, spune-l, copilul meu cel bun. Iata, eu maine iti voi lua un dar. Spune acest cuvant scurt.

Cea mica rezista cu tacere indaratnica. Atunci Staretul a spus ca pentru sine : Vezi cum se teme diavolul de cuvantul acesta, chiar si cand il spune un copil mic ! Vezi cum alegat-o si n-o lasa !

Incercarea continua de mai bine de jumate de ora. La sfarsit, Staretul spune fetitei cu un ton mustrator:

- Asculta, copilul meu, daca nu ceri iertare nu vei avea ajutorul lui Dumnezeu si te vei imbolnavi. Ai auzit? Te vei inbolnavi !

Copila a inceput sa sopteasca printre dinti " iertati ". Staretul insista:

- Mai tare, copilul meu, mai tare sa auda si diavolul si sa fuga departe!

Copila spune din nou putin mai tare. Atunci Staretul o saruta, ii da bani si o duce in birou, unde lasase pe vizitatori sa astepte.

- Dati-i toti cate o suta de drahme deoarece astazi s-a luptat cu diavolul si l-a biruit! "