Maica Domnului si femeia mahomedana

''Dascalul Henrico Skondanos ( 1203 ) scrie ca intr-un sat de langa Damasc care se numeste Saidnaya exista o, manastire in numele Fecioarei Maria, Maica Domnezeului nostru. In ea se pasteaza icoana Maicii Domnului pictata pe lemn.

Candva Maica Domnului din icoana s-a preschimbat intr-un chip minunat, a prins viata si s-a aratat in carne si oase, cu infatisare omeneasca reala. Schimbarea s-a facut de la piept pana la cap si atunci a inceput sa izvorasca Sfantul Mir.

Toti cei care luau din acest mir si se ungeau cu el cu credinta in Maica Domnului se vindecau de bolile lor.

Atunci cand guvernatorul Damascului, Al Haziri , s-a instiintat de aceasta minune, a venit sa viziteze manastirea si sa se inchine la icoana izvoratoare de mir a Maicii Domnului, cu nadejdea ca se va vindeca de orbirea sa, caci orbise din pricina unei boli. Si intr-adevar, dupa ce si-a uns ochii cu Sfantul Mir care izvora din sfanta icoana, indata s-a vindecat si a inceput sa vada.

Dascalul Ar Naldos scrie si el ca aceasta minune a preschimbarii chipului Maicii Domnului in trup omenesc real, precum si izvorarea de mir, a ajutat foarte mult Biserica in raspandirea si intarirea Crestinismului in Orient. De asemenea a ajutat mult si in infruntarea atacurilor tuturor acelora care se luptau impotriva Crestinismului.

Aceste minuni ale Maicii Domnului au contribuit de asemenea la pastrarea unitatii crestinilor in lunga perioada cand Biserica a incercat sa pastreze credinta neimpartita si sa uneasca toate popoarele crestine.

Faima minunilor icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului a trecut de hotarele Siriei, iar harul ei se daruieste nu numai crestinilor, ci si celor de alta credinta.

Vom povesti aici o minune a Maicii Domnului care s-a petrecut cu o musulmana. Aceasta minune s-a savarsit cu vreo douazeci de ani in urma in Siria.

O femeie mahomedana a nascut un copil cae nu putea sa mearga. La orice incercare a copilului de a face un pas, mainile si picioarele i se miscau in toate partile.

Femeia ar fi facut orice sa-l vindece pe copilul ei. Ar fi vrut ca profetul ei, Mahomed, sa aiba acest har si putere de face minuni . Atunci ar fi mers la geamie si s-ar fi rugat lui saptamani si luni in sir. Insa profetul ei se ingrijea numai de haremul sau si sa fagaduiasca miere si pilaf credinciosilor lui. El este profetul bunurilor pamantesti si al desfatarilor.

Indurerata mama auzise de Maica Domnului ''Saidnaya'' a crestinilor ortodocsi si de minunile ei cele multe, dar in inima ei se ridicau ganduri de indoiala. Oare va voi Maica crestinilor sa se milostiveasca de ea? Simtea insa chemarea Maicii Domnului. Simtea ca o firimitura din dumnezeiasca ei milostivire va exista si pentru ea.

Nu va pierde nimic Maria, Maica crestinilor, daca va da din bogatia darurilor ei putina bucurie si acestei mame.

Si se gandea in sinea ei: ''Crestinii o numesc <> , insa eu o voi numi Maica mea, pentru ca si eu sunt mama ca si ea, iar ea stie ce inseamna durerea pe care a incercat-o pentru singurul ei Fiu".

Astfel a mers la Manastirea Maicii Domnului. S-a oprit cu mult respect inaintea sfintei icoane izvoratoare de mir a Maicii Domnului si a spus:

" - Preasfanta Maica a cestinilor, stiu ca nu sunt dintre fiii tai, deoarece am alta credinta. Dar fiinndca toti vorbesc de noianul milostivirii tale, cer si eu o picatura din ea. Stiu ca poti vindeca copilul meu . Vindeca-l si voi umbla prin sate si voi aduna untdelemn si ti-l voi aduce ca recunostiinta."

Mama si fiul ei au ramas in acea noapte in manastire.

Noaptea copilul a vazut in vedenia pe Maica Domnului care l-a vindecat de boala lui chinuitoare.

De bucurie, copilul a inceput sa strige, sa umble si sa alerge incoace si incolo spunand:

- Merg pe picioare! M-am facut bine! Atunci cand mama l-a intrebat pe copil cum s-a intamplat, ca s-a petrecut, acela a raspuns:

-O Femeie foarte frumoasa, care era imbracata in vesmite albastre si albe, a tras de mainile si de picioarele mele si m-a vindecat. Acum sunt bine si pot merge.

Auzind acestea , femeia a ingenunchiat inaintea icoanei Maicii Domnului si primul dar pe care i l-a adus a fost un rau de lacrimi fierbinti. Apoi s-a intors la treburile sale.

Dar nu si-a uitat fagaduinta, ci umbland din poarta in poarta ca o cersetoare, cerea untdelemn pentru Maica Domnului. Nu o interesa ce spuneau toti ceilalti despre ea, ci avand mereu inantea ochilor minunea, vindecarea copilului ei, pe care il vedea in fiecare clipa, spunea tuturor slava si maretia Preasfintei Maici a lui Dumnezeu.

Dupa ce a adunat untdelemnul, a pornit spre Saidnaya . De la drum pana in varful muntelui , unde se afla manastirea exista destule trepte.

Acea mama urca treptele aducand cu ea si vasul de untdelemn, dar inima o luase inaintea picioarelor si ardea de dorinta de a-si exprima din nou simtamintele de recunostiinta fata de Maica Domnului.

La un moment dat a obosit si a lasat vasul cu untdelemn pe o treapta ca sa se odihneasca putin.

Cand a ridicat vasul ca sa-si continue urcusul, a ramas uimita vazand ca pe treapta unde fusese vasul cu untdelemn se intiparise chipul Maicii Domnului.

Astazi acea icoana este inconjurata cu un gardut de lemn si marturiseste fiecarui vizitator sin inchinator care urca treptele atotputernicia Maicii Domnului.

Crestinii ortodocsi din Liban o cinstesc mult pe Maica Domnului "Saidnaya" si toti sa viziteze renumita manastire a Maicii Domnului si sa se inchine la Sfintele Locuri.

De asemenea multi isi boteaza copiii la aceasta manastire , iar daca nu au baieti, ii fagaduiesc Maicii Domnului, daca ii vor dobandi.

Multi ortodocsi libanezi nu taie parul copiilor lor pana in ziua cand se invrednicesc sa se inchine la manastire.

Nasterea Domnului

Dumnezeu S-a intrupat si S-a facut Om




"Taina cea din veac ascunsa" , despre care de atatea ori vorbeste Sfantul Pavel ( Rom.16,25;Efes. 1,9;Col.1,26), s-a dezvaluit la plinirea vremii si atunci toate profetiile care o vestisera din cea mai adanca vechime, prin simboluri, prin metafore si alegorii , s-au luminat si s-au clarificat dintr-o data.
Si taina, ascunsa de Dumnezeu chiar si ingerilor Sai, dupa cum ne spune cantarea bisericeasca, aceasta era : ca Mantuitorul promis ( Isaia 53,20 ;cf Rom.11,26 ) s-a nascut in Betleem si ca El nu era altcineva decat insusi Fiul lui Dumnezeu.
Cea dintai faptura omeneasca pe care a socotit-o Dumnezeu vrednica sa afle aceasta taina a fost chiar Fecioara binecuvantata profetita de Isaia (7,14) din care Cel promis urma sa se nasca
in chip minunat.Ingerul Gavriil la Buna-Vestire i-a spus ca " Sfantul care se va naste din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu" ( Luca 1,35) apoi taina a fost dezvaluita tot de un inger al Domnului, pastorilor din preajma Betleemului, indata dupa nastere zicandu-le: "Iata va vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul : Ca astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut Mantuitor, care este Hristos Domnul!" ( Luca 2,10-11)
Mare taina ! Mai mare nici ca se putea sa fie. Si mare dezlegare! De veacuri de cand fiinta omeneasca , pamanteana a inceput a gandi si a-si pune intrebari, despre univers, despre pamant, despre viata si despre sine, despre cauza a tot ce exista si despre rostul lucrurilor , al vietii si al mortii, toate raspunsurile pe care si le daduse sufereau de boala incertitudinii.
Lipsa de informatii exacte , totdeauna partiale, cunostiintele omenesti mergeau uneori destul de departe, dar niciodata nu ajungeau sa fie sigure, sa stie omul cu siguranta de unde vine si unde merge si mai ales, cum sa-si traiasca viata ca sa fie cu rost si in lumea aceasta si in cealalta.
Filozofi si profeti au incercat sa dea in multe vremuri raspunsuri. Vechiul Testament cuprinde multe astfel de raspunsuri, dar omul Vechiului Testament primea descoperiri partiale, mai intotdeauna umbrite de taine , de obicei sub forma de promisiuni ca se vor implini si se vor lumina mai tarziu.
Si iata ca acum se naste in Betleem Cel care va da in sfarsit raspunsuri. La toate intrebarile.
Pentru ca El e insusi Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinta cu Tatal, Cel care are toate raspunsurile, la toate intrebarile posibile, Cel in raspunsurile Caruia nu mai poate exista nici o incertitudine, Cel care stie si spune adevarul, ultimul adevar despre totul si despre toate, despre viata si despre moarte si despre calea de urmat, pentru ca El este" Calea, Adevarul si Viata"( Ioan 14,6)
Sfanta Scriptura a Noului Testament cuprinde invatatura Sa, raspunsurile Sale , garantate de calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Cine altcineva ar putea da raspunsuri si invataturi mai garantate decat acestea venind din partea lui Dumnezeu? Asa credem noi crestinii de vreme ce credem ca Cel ce S-a nascut e cu adevarat Fiul lui Dumnezeu.
Fara indoiala multe din invataturile Sale nu au fost cuprinse in cartile Sfintei Scripturi, precum ne spune Sfantul evanghelist Ioan , ucenicul iubit al Domnului : "Sunt inca si multe altele cite a facut Iisus, care, de s-ar fi scris cu de-amanuntul, mi se apre ca nici in lumea aceasta n-ar fi incaput cartile ce s-ar fi scris" ( Ioan 21,25 )
Acestea nu s-au pierdut insa. Ele au ramas in Traditia vie a Bisericii, in viata Bisericii de-a lungul veacurilor. Au fost transmise prin viu grai de catre Sfintii Apostoli urmasilor lor, si asa din om in om, prin grija Bisericii, ele au ajuns pana in zilele noastre.
Sfintii Parinti, Sinoadele ecumenice ,slujbele Bisericii au pastrat tot ce ne-a ramas de la Mantuitorul si asa avem in Sfanta Traditie, izvorul sigur al credintei si al cunostintelor noastre, despre cum sa traim pe pamant si despre cum sa fim siguri ca vom dobandi si viata de veci in Imparatia Cerurilor.
Lumea Vechiului Testament traia sub blestem si sub pacat ( Fac.3, 16-24 ). De aceea si cunostiintele oamenilor acelor vremuri, despre Dumnezeu si despre lume earu limitate si incerte. Cel nascut in Betleem, Fiul lui dumnezeu, a fost trimis de Sus sa clarifice si sa dezlege si aceasta robie a blestemului si a pacatului stramosesc pentru care Adam si Eva au fost izgoniti din Rai, iar pacatul lor a fost mostenit de toti urmasii lor( Rom 5,12 ).
Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat in trup pamantean ca al nostru, "s-a micsorat pe Sine si a luat chip de rob facandu-se asemenea oamenilor"( Filipeni 2,7 ), intru toate asemanator noua afara de pacat, pentru ca om ,ca fiind, sa ne rascumpere prin jertfa Sa de pacatul cel vechi sa ne scoata de sub blestem , sa ne impace cu Dumnezeu si sa ne dea din nou " dreptul la viata" vesnica ( Rom 5,18).
Odata cu aceasta ,omului Noului Testament i s-a dat posibilitatea sa se schimbe si sa-si innoiasca mintea, deschinzandu-i calea cunoasterii ( Rom 12,2). Astfel omul rascumparat de Hristos a devenit o faptura noua: " Cele vechi au trecut, iara toate s-au facut noi"(II Cor. 5,17).
Nu vom putea masura niciodata si nu vom putea niciodata cuprinde in intregime , cu mintea noastra, dimensiunile acestui eveniment extraordinar al pogararii lui Dumnezeu printre oameni,ca Dumnezeu adevarat si om adevarat.
Dar intelegem totusi si acest lucru e foarte mult, ca numai asa era posibila patrunderea noastra dincolo de limitele pe care le impune conditia de fapturi pamantesti.

Numai asa se putea deschide ochiul credintei noastre, fara portite deschise indoielilor, cunoasterea celor de dincolo de pragul lumii acesteia, fara de care ne-am fi simtit in vecii vecilor neimpliniti.
Intelegem ca Dumnezeu ne-a facut o favoare peste asteptarile noastre.

Cand nu mai puteam merge noi spre El, din pricina intunericului pacatului, a venit El la noi, ca o mare si limpezitoate lumina. Ne-a iubit cu iubirea cea dintai din vremurile de demult ale Genezei.
Ne-a restaurat in demnitatea de fii ai Sai, din care cazusem, si ne-a invatat ca suntem frati intre noi si ca trebuie sa ne iubim.
Aceasta este dezlegarea tainei celei din veac ascunse, pe care Dumnezeu a pregatit-o si ne-a descoperit-o prin nasterea de la Betleem.
Ea s-a descoperit atunci in Betleemul Iudeei pe vremea regelui Irod, dar se descopera mereu an de an, ca si atunci in Betleemul sufletelor noastre, reinnoindu-se incredintarea ca prin Cel nascut si prin Evanghelia Sa, ne vine si noua aici si acum, "lumina cunostiintei" si ca suntem primiti din nou, ca fiul risipitor, la curtile Tatalui nostru.
De aceea sarbatoarea nasterii Domnului e sarbatorita cu bucurie.

Intalnim in aceste zile, cu acest prilej, in inimile noastre, pe de o parte sentimente de gingasie fata de Prunc , Caruia ii cantam delicate colinzi , iar pe de alta parte sentimente de sfiala, plina de incarcatura grava, pentru ca stim si vedem ca prin ochii Sfantului Copil ne priveste Fiul lui Dumnezeu din vesnicia Sa, de dincolo de gand si de cuvant.
Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ajungem cu sanatate si in pace sa sarbatorim si in anul acesta Craciunulsi, sa speram, si celelalte sarbatori bisericesti ale acestui anotimp.

La Nasterea Mnatuitorului cetele ingeresti vesteau : " Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni bunavoire"( Luca 2, 14)

Intotdeauna cuvantul lui Dumnezeu catre oameni afost porunca, urare, indemn de pace : " Gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, sint ganduri de pace si nu de nenorocire" ( Ieremia 24,11). Profetul Isaia si alti profeti visau o vreme in care " sabiile sa fie prefacute in seceri si lancile in fiare de plug"( Isaia 2,4; Osea 2,20;Zaharia 9,10)
Sfantul Pavel mereu spune ca " Dumnezeu ne-a chemat sa traim in pace" ( I Cor. 7,15 ), iar salutul Mantuitorului era totdeauna " Pace voua".

Si totusi in lumea de azi, poate mai mult decat oricand in istorie , creste de o zi la alta pericolul razboiului.
In loc sa se cheltuiasca produsul muncii oamenilor pe inlaturarea saraciei , a foametei,a lipsei de locuinte de care sufera inca milioane de oameni, sume imense de bani se cheltuiesc pentru a se inmulti si perfectiona mijloacele de ucidere. E o mare nechibzuinta.
Cei responsabili de soarta omenirii trebuie indemnati sa revina la ratiune, la cumintenie, pentru ca sa ne eliberam de cosmarul care pune din ce in ce mai mult stapanire pe gandurile si destinele noastre.
Oamenii de pretutindeni vor pace.
Viata este un bun sfant , un dar dat oamenilor de Dumnezeu. Noi toti marturisim in Simbolul Credintei ca Duhul Sfant e " Domnul de viata facatorul". Si Psalmistul spune ca Domnul " este izvorul vietii" ( Ps.36,9 ).
Nu avem dreptul sa luam ceea ce nu am facut noi., nimeni nu e indreptatit sa ucida.Nici asupra propriei lui vieti nu are dreptul nimeni sa atenteze, caci nu si-a dat-o el.
De aceea Biserica ii condamna pe sinucigasi si nu-i ingroapa cu preot si nici nu-i primeste in biserica.
Iisus Hristos cel nascut astazi in pestera din Betleem a spus ca El a venit din ceruri printre oameni" pentru ca lumea viata sa aiba si din belsug sa aiba " (Ioan 10,10 ), sa se poata bucura oamenii de munca lor, sa nu tremure copii pentru viata parintilor, parintii pentru viata copiilor, fratele pentru viata fratelui.
Vine un an nou.
Poetul zice : "Cu miine zilele-ti adaugi, cu ieri viata ta o scazi ". E in firea lucrurilor sa fie asa. La fiecare bilant de an nou, sa ne bucuram si sa multumim pentru cele de care am avut partesi sa fim gata sa ne bucuram si sa multumim si pentru cele ce ne stau inainte.
"Pentru cel intelept- spune Solomon- cararea vietii duce intotdeauna in sus" ( Proverbe 15,24 ), pentru ca acesta stie sa gaseasca fiecarei varste, farmecul si darurile ei.
Numai sa avem parte de pace!

Serafim Rose ( prima parte )

Pot spune cu sinceritate, ca citind viata, Parintelui Serafim am inceput sa ma cunosc adanc, pe mine insumi in tot ce tine de sufletul meu.
Si poate fiecare dintre noi spunem ,ca ne cunoastem bine, daca nu chiar foarte bine, dar adevarul e si am inteles acest lucru, cu timpul , ca adevarata cunoastere de sine este numai in Dumnezeu si numai in Dumnezeu ne putem descoperi consistenta si profunzimea sufletului nostru.
Acest dar l-a avut Parintele Serafim, De a Ajuta , ca prin el si invatatura lui de la Duhul Sfant, oamenii sa ajunga sa se cunoasca.
Pentru mine profunzimea lui e fara capat si un dar pe care l-am primit de la Insusi Dumnezeu.
Am ales sa scriu despre Parintele Serafim pe blog, in cateva parti , deoarece cuprinsul datelor si scrierilor lui sunt insirate pe mii de pagini.
Recomand tuturor sa citeasca viata lui si cred , fara nici o urma de indoiala ca dupa citirea cartii, se v-a realiza cat de putin s-a cunoscut pana atunci, sufletul respectiv.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne tinem cu toata puterea noastra de oamenii rari daruiti noua, precum Parintele Serafim Rose.

-----------------------------------------

,,Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Parintele Serafim, a fost faptul ca in fata mea se afla un om ca se jertfea pe deplin pentru Dumnezeu si pentru Adevar. Nu era vreun profesor universitar ce primea un salariu confortabil pentru a fi un raspanditor al cunoasterii , nici nu era vreun conducator religios ce tanjea sa ii fie asezate la picioare putere, influenta sau macar un vas de fructe, precum faceau maestii spirituali care aveau pe atunci, discipoli prin zona.
El nu traia in religie pentru avantajele pe care le-ar fi putut obtine de acolo; nu cauta sprijin, nici sa se bucure de o viata spirituala. Era doar un calugar simplu ce cauta Adevarul mai presus de toate.,, scria parintele Damaschin Christensen, autorul biografiei Cuviosului de la Platina.
In copilarie-scrie parintele Damaschin despre parintele Serafim-era copilul proverbial, ascultator si dornic de invatatura.Dupa liceu, insa, a inceput sa caute, plin de pasiune,raspunsul la intrebarea..De ce?- si neafladu-l in societatea in care a crescut, a inceput sa se revolte. A refuyat sa accepte raspunsurile acceptate de ceilalati.
Aceastea se petrecea la inceputurile timpurii ale culturii moderne, in anii 1950.Parintele Serafim a devenit sudent al unuia dintre primii pionieri ai acestei culturi- Alan Wats ( despre care a realizat mai tarziu, ca este un maestru al imposturii) si apoi un budist boem ,in San Francisco. A invatat chineza veche pentru a studia Tao Te Ching si alte texte orientale in original nadajduind ca astfel v-a patrunde in inima intelepciunii lor.
In tot acest timp e cauta Adevarul cu mintea sa ,dar adevarul il evita. A cazut intr-o deznadejde , descrisa in anii de mai apoi , ca un iad viu.
A simtit ca nu se potriveste in lumea moderna, nici chiar in familia sa, care nu l-a inteles. Era ca si acns s-ar fi nascut fara de loc,in afara timpului.Ii placea sa hoinareasca sub cerul instelat, dar simtea ca nu e nimic acolo care sa-l cuprinda-nici un Dumnezeu, nimic.
A inceput sa bea vin cu voracitate, iar apoi cadea epuizat al podea, strigand catre Dumnrzeu sa-l lase in pace.
Odata, pe cand era beat, a inaltat pumnul catre ceruri, din varful unui munte, blestemandu-l pe Dumnezeu si provocandu-l sa il osandeasca iadului.In deznadejdea sa i se parea ca merita sa fie osandit pe vecie de mania lui Dumnezeu , numai sa fi putut sti in mod empiric, ca Dumnezeu exista- si sa nu ramana intr-o stare de nepasare. Daca Dumnezeu l-ar condamna la iad, atunci cel putin ar simti, pentru o clipa plina de fericire atingerea lui Dumnezeu si ar sti cu siguranta ca El putea fi ajuns.
,,Adevarul nu era doar o idee abstracta, cautata si cunoascuta de catre mine, ci era ceva personal- chair o Persoana- cautata si iubita de catre inima.Si astfel l-am intalnit pe Hristos,,.

La ce masura duhovniceasca a ajuns parintele Serafim mergand pe calea predanisita de marturisitorii Traditiei Ortodoxe, putem intelege citind cateva fragmente din jurnalul sau.
,, Noi, cei ce ne numim crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este un model- si avertisment- pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El- chair pana la umilinta cea din urma, cea de a fi devorati si scuipati afara de lumea care nu ne intelege.
Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume si lumea nu o poate primii , nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa.
Lumea aceasta il poate primi doar pe Antihrist, acum sau in oricare alta vreme. Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fii crestin- nu este dificil , este imposibil.
Nimeni nu poate accepta cu buna stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre autodistrugere. Si din aceasta cauza ne razvratim mereu, incercam, sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini doar pe jumatate, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi.
Pana la urma trebuie sa alegem- fericirea noastra sta intr-una dintre cele doua lumi, nu in amandoua.
Dumnezeu ne da tarie sa urmam calea rastignirii; nu exista alta cale de a fi crestin.

,,Suntem crestini in masura in care il iubim pe Dumnezeu, si Il iubim in masura in care ne purtam crucea si ne lasam rastigniti de lumea care L-a rastignit si pe Hristos,,.

,,Parintele Damaschin marturiseste ce anume l-a impresionat la intalnirea cu parintele Serafim: am stiut dincolo de orice umbra de indoiala , ca ar si muri pentru acel Adevar, caci puteam simti ca deja murea pentru El!,,.

,,Compromisul crestin in cugetare, in cuvant si negrija a deschis intr-adevar calea catre triumful fortelor absurdului , ale Satanei, ale Antihristului. Epoca actuala a absurdului este dreapta rasplata a crestinilor care au renuntat sa mai fie crestini,,.

,, Libertatea i-a fost data omului pentru a alege intre adevaratul Dumnezeu si el insusi, intre calea adevarata a indumnezeirii, prin care sufletul se rastigneste si se smereste in aceasta viata pentru a invia si a fi slavit in Dumnezeu si vesnicie, si falsa cale a auto-indumnezeirii care promite slavire in aceasta viata, dar care sfarseste in intuneric,,.

Azi, 6 decembrie praznuirea Sfantului Nicolae!

Sfantul Nicolae este poate cel mai iubit dintre toti Sfintii.
Este atat de iubit, incat oamenii cand ii aud numele devin cumva dragalasi , se schimba radical la pronuntia numelui Sfantului.
Am citit multe minuni ale acestui Batran cald si iubitor si de aceea m-am gandit sa astern aici doua dintre minunile facute de Sfant in anii trecuti, in Rusia.
Aceasta mica jertfa de a transcrie minunile i-o ofer in dar , de ziua lui.

---------------------------------


Langa cruce

"M-am nascut intr-un mediu ateu. Familia , scoala, cartile, televiziunea si ziarele inchideau generatiei mele calea spre cunoasterea Adevarului.
Perestroika si daramarea vechilor stereotipuri mi-au adus chinul cautarii sensului vietii.
Dupa demobilizare am descoperit ca idealurile care in armata imi erau clare si de neclintit in realitate s-au dovediat a fi false si fantomatice.
Preocuparile mele spirituale din acea perioada erau asemanatoare cu ale majoritatii tinerilor : muzica, rock, asociatii neoficiale, serate studentesti si in sfarsit masoneria- slava Domnului ca era doar o imitatie jalnica a ei!- si sectele.
In final am hotarat sa-mi pun capat zilelor.
Insa Dumnezeu m-a ocrotit.
Dupa ce am fost externat din spital, am inceput sa-i citesc mult pe Dostoievski, Soloviov, Iliyn si apoi pe mitropolitul de Sankt-Petersburg si de Ladoga, Ioan.
Insa rolul hotarator in imbisericirea mea l-a jucat Sfantul Nicolae.
Aceasta s-a intamplat in 1991.
Dupa absolvirea Institului, conform repartitiei, am plecat intr-un orasel indepartat din taiga.
Trebuia sa trec prin orasul Mineralnae Vodi si, pentru cateva zile m-am oprit in Kislovodsk. In ultima zi a sederii mele acolo ma plimbam prin oras.
In buzunar imi ramasese ceva maruntis si am hotarat sa intru intr-o cofetarie, dar am constatat ca era inchisa.
Fara sa-mi dau seama, m-am pomenit langa o cruce mica de lemn, pe care era atarnata o tablita cu explicatia ca pe acest loc se va inalta o catedrala in cinstea Sfantului Nicolae. Langa cruce se afla un sfesnic , iar alaturi, langa cutia milei, o femeie vindea lumanari.
Ma pregatisem deja sa plec cand am observat ca de cruce s-au apropiat doua femei, mama si fiica.
Ele se deosebeau de ceilalti oameni printr-un aristoctratism innascut.
Admirandu-le am ramas langa cruce.
Femeile au cumparat lumanari, au pus bani in cutie si au inceput sa se roage.
Pentru mine era ceva frumos.
P e fata celei tinere curgeau lacrimi.Rugaciunile lor erau sincere si fierbinti.
nu stiu de ce dar imi venea si mie sa plang. Sufletul mi s-a umplut de umilinta, un sentiment nemaicunoscut mie pana atunci.
Inima mea a simtit ceea ce acuta de multa vreme sufletul meu chinuit.
Femeile plecasera demult, au ars si si-au stins lumanarile lor, eu insa continuam sa stau langa crucea mica, devenita pentru mine, intr-o singura ora ,cel mai scump lucru.
Am scos din buzunar tot maruntisul si i l-am dar femeii: Luati-l maica. E tot ce am".
Ea a zambit si mi-a povestiti pilda vaduvei cu cei doi banuti.
De atunci locul acesta din Kislovodsk a devenit pentru mine locul cel mia sfant.
In prezent pe el se inalta zidurile unei biserici marete.De fiecare data vin aici cu o emotie adanca, de parca m-as intalni cu insusi sfantul.
Mai tarziu Sfantul Nicolae Facatorul de minuni i-a salvat viata fiului meu inca nenascut.
Lui m-am rugat fierbinte pentru asta.
astazi imi vine greu sa-mi imaginez ce s-ar fii intamplat cu mine daca placutul lui Dumnezeu, Nicolae nu m-ar fi adus in fata crucii in acea zi de vara, si nu mi-ar fi descoperit marea taina a lumii, al carei nume este Adevarul."

Oleg Seledtov,orasul Maicop.Rusia



Icoanele au fost intoarse

"O crestina ortodoxa a hotarat sa adera la o secta. A parasit biserica si a inceput sa frecventeze adunarile sectantilor, sa le asculte predicile.
De la ei a aflat, ca icoanele nu ar trebui cinstite.
A venit acasa si le-a aruncat. Pregatindu-se sa plece la o adunare, a observat ca a mai ramas o singura icoana ,cea a Sfantului Nicolae.
Femeia a scos-o afara si a aruncat-o la gunoi , spunand: Aici iti este locul!"
Seara tarziu , cand se intorcea acasa, , era frig si intuneric.
Ploua.
Apropiindu-se de casa, a vazut ca in prag statea un batran ud si inghetat, care o privea.
" Taica , de stai in ploaie? Intra in casa"."Nu pot.
Stapana casei m-a alungat."
Femeia a privit cu atentie si a recunoscut in batran pe Sfantul Nicolae Facatorul de minuni. Ea a inceput sa planga cu lacrimi amare, sa- cait de toate cele cate facuse si adus icoanele inapoi in casa."

Tatiana Komissarova, orasul Cistopol

Pentru rugaciunile, Sfantului Ierarh Nicolae, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu , miluieste-ne pe noi.
Amin.

"Spovedania omului launtric...

In primul meu an al intoarcerii catre Dumnezeu , printre avalansa de carti duhovnicesti a fost si cea intitulata "Pelerinul rus".

M-a impresionat foarte mult aceasta carte ,caci prin ea mi-am adapat sufletul si pot spune ca mi-am facut provizii pe termen lung.

Invatatura ei , am descoperit dupa aceea prin trecerea anilor, este mare , cu toate ca , la prima vedere pare a fi o carte seaca, eu am iubit-o inca de la inceput.

Aici in "Pelerinul rus" am aflat cea mai frumoasa spovedanie si o iubire de Dumnezeu mai mult decat deosebita.O iubire la cel mai inalt nivel, o iubire de Sfant , pornita dintr-un suflet simplu si inocent ca a unui copil.

De mult am gandul de a o expune pe blog si ma bucur enorm, ca pana la urma am reusit sa fac acest lucru.

Sunt sigura ca pentru multi nu este o noutate , dar nu am gandit de a o transcrie ca pe o noutate , ci doar de o avea cat mai aproape de ochii si sufletul meu.

.....sau calea ce duce spre smerenie"

" Cand imi intorc privirea, cu toata luarea aminte, inlauntrul sufletului meu, si cand iau seama la mersul omului nevazut, ma incredintez din experienta ca eu nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele meu, nu cred in nimic din cele ce tin de religie si sunt plin de mandrie si de iubire de sine.Toate aceste pacate grele le gasesc intr-adevar, in mine, atunci cand imi cercetez in chip amanuntit simturile si faptele, cum sunt:

1. Eu nu-L iubesc pe Dumnezeu. Caci , daca L-as iubi , m-as gandi la El cu o mare bucurie pornita din adancul inimii.Orice gand despre Dumnezeu mi-ar aduce in suflet o placere deosebita.

Ci, dimpotriva, eu ma gandesc mult mai des si cu mult mai multa desfatare la cele pamantesti , pe cata vreme cugetarea spre Dumnezeu nu-mi pricinuieste decat greutate si uscaciune.

Daca L-as iubi , atunic convorbirea cu El, care se savarseste in vremea rugaciunii, m-ar hrani, m-ar multumi si m-ar duce catre o neintrerupta legatura cu El.

Insa, din contra, eu nu numai ca nu ma desfat in rugaciune ci simt o greutate tocmai in timpul cand ma rog; ma lupt cu plictiseala , slabesc din pricina trandaviei si sunt gata sa ma indeletnicesc cu mai multa placere, cu orice alt lucru mai marunt, numai ca sa scurtez sau sa pun capat rugaciunii.

In ocupatiile mele nefolositoare timpul trece pe neobservate, dar in indeletnicirile cu lucrurile duhovnicesti, cand ma flu in prezenta Lui ,orice ceas mi se pare un an.

Cel ce iubeste pe cineva se gandeste neincetat, in tot cursul zilei, numai la fiinta care ii este draga. Si-o inchipuie, se ingrijeste de ea si, in orice indeletnicire, scumpul meu prieten, nu iese din gandurile lui.

Pe cata vreme eu , in timpul celor douazeci si patru de ore, de abia daca jertfesc un ceas, pentru ca sa ma scufund in adancurile cugetarii lui Dumnezeu si ma inflacarez de dragostea Lui, iar restul de douazeci si trei de ceasuri le asez cu placere si cu toata ravna pe altarul idolilor mei de patimi!...

In vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neinsemnate despre suflet eu sunt treaz, simt placere, iar in discutiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit si trandav.

Si chiar atunci cand uneori sunt atras, nevrand, spre convorbiri dumnezeiesti, caut sa trec mai repede la conversatiile care imi magulesc patimile.

Sunt stapanit de o neobosita curiozitate sa aflu ceva nou in legatura cu dispozitiile guvernului si cu evenimentele politice.

Sunt biruit de dorinta sa dobandesc cat mai multe cunostiinte in stiintele naturii, in arta, in economie, in timp ce invataturile Legii Domnului, cunostiintele despre Dumnezeu, despre religie , nu lasa nici o urma in mine, nu-mi hranesc sufletul.

De aceea socotesc ca toate aceste indeletniciri si de prea mica insemnatate, de care ar trebui sa ma ocup numai in timpul liber, caci nu am altceva mai bun de facut.

Pe scurt vorbind , daca dragostea de Dumnezeu se cunoaste dupa implinirea poruncilor Lui : " Daca Ma iubiti veti pazi poruncile mele" , iar eu nu numai ca nu pazesc poruncile Lui, ci imi dau prea putina silinta sa le impletesc ,atunci trebuie sa atrag incheierea ce reiese, din adevarul cel mai curat, ca eu nu-L iubesc pe Dumnezeu....

Asta o intareste si Sfantul Vasile cel Mare cand spune:" Drept dovada ca omul nu-L iubeste pe Dumnezeu si pe Hristosul Sau este faptul ca el nu indeplineste poruncile Lui."

2.Nu am dragoste pentru aproapele.

Caci departe de a ma hotari, potrivit Evangheliei ,sa-mi pun sufletul pentru aproapele , eu nu-mi jertfesc nici macar cinstea, fericirea si linistea in folosul fratelui meu. Daca l-as iubi ca pe mine insumi asa cum porunceste evanghelia, atunii nenorocirea lui m-ar durea si pe mine, iar fericirea lui m-ar umple si pe mine de bucurie.

Pe cata vreme, eu, dupa ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu ma intristez ,nu-mi frang inima de durere, ci stau nepasator sau , ceea ce e o crima mai mare, simt parca o placere cand aud astfel de istorisiri, iar, pe deasupra nu acopar cu dragoste faptele rele ale aproapelui ci le raspandesc si le osandesc.

Bunatatea , cinstea si fericirea lui nu ma inveselesc ca si cum ar fi ale mele proprii ci, ca orice lucru cu desavarsire strain de mine, nu trezesc in sufletul meu nici un simtamant de bucurie ci dimpotriva starnesc in inima mea un fel de zavistie sau chiar dispret.

3.Nu cred in nimic din cele ce tin de religie. Nici in nemurire, nici in Evanghelie.

Daca as fi fost incredintat si as fi avut credinta tare ca, fara nici o indoiala, dincolo de mormant este o viata vesnica, cu o anumita rasplata pentru faptele savarsite pe pant, atunci m-as gandi fara incetare la ceea ce ma asteapta.

Un simplu gand spre nemurire si mi-as fi trait viata ceasta ca un pribeag, care egata sa intre in patria cereasca.

Dimpotriva eu, nici nu-mi pun problema vesniciei, iar sfarsitul vietii de aici il socotesc ca pe capatul existentei mele. Uneori un gand tainic se cuibareste in mintea mea: cine stie ce va mai fi dupa moarte?

Si atunci daca spun ca cred in intuneric, o zic numai cu mintea, iar inima mea ramane de o puternica incredintare in cele vremelnice, ccea ce o dovedesc fatis toate faptele mele si necontenita grija pentru o mai buna intocmire a vietii mele trupesti.

Dar daca Sfanta Evanghelie care e un cuvant dumnezeiesc ar fi primita in inima mea cu credinta m-as fi ocupat mereu de ea, m-as fi desfatat cu citirea ei, ba chiar o simpla privire aruncata asupra ei ar fi desteptat in mine o adanca evlavie.

Intelepciunea, fericirea si iubirea ce sunt cuprinse in paginile ei m-ar fi umplut de bucurie, iar eu m-as fi desfatat cu invataturile Legii Domnului zi si noapte, m-as fi hranit cu ele cum te hranesti cu painea cea de toate zilele si as fi purces din toata inima la implinirea pravilelor ei.

Nimic din cele pamantesti n-ar fi fost in stare sa ma abata de la aceasta lucrare.

Si, cu toate acestea chiar daca mai ascult din cand in cand Cuvantul Domnului,o fac fie dintr-o necesitate, fie dintr-o curiozitate stiintifica. Si findca, in asemenea imprejurari, nu ma pot adanci cu cea mai mare luare aminte in duhul Evangheliei, simt ca ma cuprinde o uscaciune, o lipsa de interes si ca si cum m-as afla in fata unei carti obisnuite, raman fara nici o roada si sunt gata ba chiar bucuros , s-o schimb pe orice carte lumeasca pe care o citesc cu mai multa placere si in care gasesc mai multe lucruri pline de interes.

4.Sunt plin de o demonica mandrie si de o trupeasca iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc urmatorul lucru: ori de cate ori vad in mine ceva bun doresc sa-l scot la iveala ca sa ma proslavesc in fata altora sau sa ma indulcesc inlauntrul meu.

Desi in afara arat o oarecare smerenie, totusi in sinea mea atribui toate faptele propriilor puteri si ma socotesc fata de ceilalti, cel mai bun, sau cel putin nu mai rau decat ei.

Daca vad la mine un neajuns caut sa mi-l indreptatesc, sa-l acopar cu o aparenta necesitate sau nevinovatie.

Ma supar pe cei ce nu ma respecta, din care pricina ii socotesc drept niste nepriceputi care nu stiu sa pretuiasca oamenii. Ma laud cu binefacerile mele, , cartesc si ma bucur de nenorocirile vrasmasilor mei, iar infrangerile suferite in lucrarile incepute de mine ma jignesc.Si chiar atunci cand imi dau silinta sa fac ceva bun am in vedere ori lauda , ori folosul meu trupesc,ori mangaierea ce vine din partea lumii.

Intr-un cuvant , eu cioplesc mereu in mine insumi un idol propriu in fata caruia savarsesc o neintrerupta slujba, cautand in toate faptele mele fie o placere pentru simturi fie o hrana pentru patimile si poftele mele iubitoare de desfatari.

Din toate cele insirate pana aici , vad ca sunt mandru, nainfranat, lipsit de credinta, neiubitor de Dumnezeu si urator de aproapele.

Ar pute fi o stare mai pacatoasa decat aceasta?

Starea duhurilor intunericului e mai buna decat a mea, caci draci chiar daca nu-l iubesc pe Dumnezeu, il urasc pe om traiesc si se hranesc cu mandrie, cel putin insa cred se cutremura de atata credinta.

Dar eu?

Mai poate fi oare o soarta mai grea decat cea care ma asteapta?

Si pentru care alte pricini hotararea judecatii va fi mai aspra, daca nu pentru o astfel de viata dezordonata si nechibzuita,pe care o traiesc eu insumi?!"

Profetii despre Apocalipsa

Descoperirea cereasca aratata in vis parintelui Ioan de Kronstadt

"Doamne binecuvinteaza! In numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Eu,mult pacatosul Ioan de Kronstadt scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul,tot ce-am auzit si am vazut intr-o vedenie ca mi s-a aratat intr-o noapte de ianuarie, in 1901.

Ma infior de cele vazute ,gandindu-ma ce va fi cu lumea cea pacatoasa.Mania lui Dumnezeu va lovi in curand ,pe neasteptate, pentru ticalosia noastra.

Scriu si-mi tremura mainile si lacrimile imi curg pe obraz.Doamne da-mi tarie si putere,da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la inceput pana la sfarsit, ca sa descriu tot ce am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin, fiind foarte obosit. In chilie era semiintuneric. In fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu a trecut nici o jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor, cineva s-a atins de umarul meu si o voce blanda mi-a zis incetisor: "Scoala-te robul lui Dumnezeu, si mergi cu voia lui Dumnezeu" . M-am ridicat si am vazut langa mine un Staret minunat cu pletele albe,intr-o mantie neagra,cu toiagul in mana.

M-a privit binevoitor,iar eu de frica mai ca n-am cazut pe jos; mainile si picioarele incepura sa-mi tremure, voiam sa spun cava, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a insemnat cu semnul crucii si sufletul mi s-a facut usor si vesel. Dupa aceea mi-am facut singur semnul crucii.

Mi-a aratat apoi ,cu toiagul, spre peretele de la asfintit. Apoi, dintr-o data, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret pe un camp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn,de lut si de aur.L-am intrebat pe Staret: Ale cui sunt aceste cruci? iar el mi-a raspuns cu blandete: "Ale celor care au patimit pentru credinta in Hristos si pentru cuvantul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici."

Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un rau plin de sange si l-am intrebat pe Staret: Ce sange este acesta? Atat de mult s-a varsat ? Staretul a privit in jur , zicand :

" Acesta este sangele drept-maritorilor crestini"!. Mi-a aratat apoi un nor si am vazut mai multe sfetnice albe arzand , care incepusera sa cada la pamant ,unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazand la pamant, se stingeau prefacandu-se in praf si cenusa.

Dupa aceea Staretul mi-a zis : "Vino si vezi!". Si am vazut pe nori sapte sfetnice arzand.Si am intrebat: " Asa vor cadea in erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfetnice de pe nori sunt cele sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti care vor ramane pana la sfarsitul lumii.

Staretul mi- aratat apoi in sus,si atunci am vazut si am auzit cantarea ingerilor.Ei cantau : "Sfant,Sfant,Sfant Domnul Savaot"!.Multime multa de norod inainta cu lumanari in maini, cu fete radioase si vesele.

Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un numar mare de mireni , tineri , adolescenti si chiar copii. L-am intrebat pe minunatul Staret : " Acestia cine sunt?". Acestia toti au patimit pentru Sfanta ,Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!"

L-am intrebat pe Marele Staret daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune. Staretul a raspuns : " E prea devreme pentru tine mai rabda , nu este binecuvantare de la Domnul"

Si am vazut iar un sobor de prunci care au patimit pentru Hristos din pricina regelui Irod si au primit cununi de la Imparatul Ceresc . Si iarasi am mers mai departe , si am intrat intr-o biserica impunatoare.

Am vrut sa-mi cruce, dar staretul m-a oprit " Nu trebuie! Aici e uraciunea pustiirii!". Aceasta biserica era tare mohorata. P e masa din altar- stea peste stea; in jur ardeau lumanari de smoala ce trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor ;prescurile - insemnate cu stele ; in fata prestolului statea un preot cu fata catranita , iar sub prestol statea o femeie ,rosie toata cu stea in frunte, striga de rasuna biserica : Sunt libera!

Doamne fereste , ce grozavie ! Oamenii aceia incepusera sa alerge ca niste smintiti in jurul prestolului, sa strige , sa suiere, sa bata din palme si sa cante cantece dezmatate.

Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamantul s-a cutremurat si biserica s-a prabusit : si femeia si oamenii aceia si preotul s-au pravalit cu totii in adancul beznei, in abis.

Doamne fereste si apara , ce grozavie!

Am privit inapoi.

Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. " Parinte , spune-mi ce-i cu aceasta infricosatoare biserica?" Acestia sunt "cetatenii universului" ,ereticii, cei care au parasit Sfanta si Soborniceasca Biserica si au acceptat innoirile , cares unt lipsite de harul lui Dumnezeu: intr-o astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te impartasesti! M-am infricosat zicand: Doamne vai noua, ticalosilor- moarte"!. Staretul m-a linistit insa, spunandu-mi : " Nu te scarbi, ci roaga-te! .Si iata, am vazut o multime de oameni care se tarau, chinuiti de o sete cumplita, iar pe frunte aveau stele.

Cand ne-au zarit, au inceput sa strige: " Sfintii Parinti, rugati-va pentru noi. Tare greu ne este si nu putem sa ne rugam.Tatii si mamele noastre nu ne-au invatat Legea lui Dumnezeu. N-aveam nici numele lui Hristos, n-am primit Sfantul Mir, nici pe Duhul Sfant, iar semnul crucii l-am refuzat!". Si au inceput sa planga.

L-am urmat pe staretul ,care mi-a facut semn cu mana:" Vino si vezi! .Si am vazut un munte de trupuri neinsufletite, manjite cu sange. M-am speriat foarte si l-am intrebat pe staret: Ale cui sunt trupurile acestea?"

" Aceastea sunt trupurile celor din cinul monahicesc care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica Apostolica. Pentru asta s-au invrednicit de sfarsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu."

Deodata Staretul s-a intors spre nord ,facandu-mi semn cu mana. M-am uitat si am vazut un palat imparatesc.

In jurul lui lergau caini, fiare turbate si scorpioni cese catarau, zbierau ,isi infigeau coltii. Iar pe tron l-am vazut sezand pe tar. Cu fata palida,plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus. Brusc a cazut mort.Coroana s-a rostogolit. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat in picioare de fiare. M-am ingrozit si am plans amarnic. Staretul mi-a pus mana pe umarul drept: la-m vazut pe tarul Nicolae al II- lea in lintoliu alb. Pe cap avea o cununa de ramurele infrunzite; cu fata palida, insangerata, la gat purta o cruce de aur.

Soptea incetisor o rugaciune. Dupa care mi-a zis cu lacrimi in ochii: " parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini ca am murit curajos, ca un tar- mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Drept-maritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormantul meu"!

Apoi totul a disparut in ceata. Am plans mult si m-am rugat pentru tarul-mucenic. De frica imi tremurau mainile si picioarele. Staretul a rostit: Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!..Vino si vezi!. Si iata, am vazut zacand o sumedenie de oameni morti de foame,unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfasiate de caini si o duhoare cumplita umplea tot locul.

Doamne, nu ami au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mania lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila inalta de carti si printre ele se tarau niste viermi ce raspandeau o duhoare insuportabila. L-am intrebat pe Staret ce fel de carti erau acelea!

'' Carti , ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor smintii pe toti crestinii prin invataturi straine!" Dar de indata ce staretul s-a atins cu toiagul de carti , ele s-au aprins si vantul a imparstiat cenusa.

Dupa aceea m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur imprejur, se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat ,vrand sa le citesc. Staretul insa mi-a zis : Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!" Am intrebat: Si atunci, cand vor fi pomeniti? Staretul a raspuns: Pentru ei , se roaga ingerii!"

Am mers , deci mai departe si Staretul mergea asa de repede incat de- abia reuseam sa ma tin dupa el.

" Vino si vezi"- a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni , gonita din urma de niste draci uraciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi.L-am intrebat pe Staret: Acestia cine sunt?

Staretul a raspuns : Acestia sunt cei ce s-au lepadat de sfanta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta". Erau acolo ,preoti, monahi si monahii,mireni care au nesocotit Taina Cununiei, betivi ,hulitori de Dumnezeu,clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii ii manau intr-o prapastie ingrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-ma inspaimantat foarte si mi-am facut semnul crucii: Izbaveste-ma Doamne , de asa soarta.

Si iata ma vazut o masa mare de oameni ,tineri si batrani,imbracati in straie ciudate, carand o stea imensa in cinci colturi; la fiecare colt atarnau cate doisprezece draci; in centru, satana insusi statea protapit cu niste coarne zdravene, cu capatana de paie, iar din gura ii curgeau balele veninoase peste norod, de- a valma cu cuvintele: Sculati ,voi, cei pecetluiti cu blestemul...."Imediat s-a prezentat un card de draci,punandu-le la toti pecetile: pe frunte si pe mana dreapta.L-am intrebat pe Staret : Asta ce inseamna?. Acestea sunt pecetile Antihristului" .

Mi-am facut semnul crucii si l-am urmat pe Staret. Deodata el s-a oprit, aratand cu mana spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci in mana, pretutindeni- lumanari aprinse; in mijloc se afla un prestol inalt, alb ca zapada; pe prestol- Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, in aer- o coroana imparateasca de aur.

Pe coroana era scris cu litere aurite: "Pentru putina vreme". In jurul prestolului stateau patriarhii,episcopii,preotii, monahii ,monahiile, mirenii. Toti cantau: Slava lui Dumnezeu in Ceruri si pe pamant pace !"

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut semn cu crucea in sus de trei ori si ma vazut o gramada de cadavre zacand in sange omenesc, iar pe deasupra zburau ingerii, luand sufletele celor ucisi pentru cuvantul lui Dumnezeu si cantand: " Aliluia". Ma uitam si plangeam amarnic.

Staretul m-a luat de mana, poruncindu-mi sa nu plang: Voia lui Dumnezeu! Domnul noastru Iisus Hristos a patimit, varsandu-Si preacuratul Sau sange pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea Antihristului, toti isi vor varsa sangele, dobandind mucenicia si luand cununa cereasca!

Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se implinisera cuvintele proorocului Daniel despre " uraciunea pustiirii"

Si iata , ma vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.

Sus, pe cupola, era infipta steau. In interiorul templului se inghesuiau milioane de noroade, si inca mai incercau sa patrunda ianuntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii ,dar Staretul m-am oprit zicand: "Aici este uraciunea pustiirii"

Am intrat si noi in templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumanari de seu; pe tron statea imperatorul in porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am intrebat pe Staret: Cine este acesta? El a raspuns: Antihristul!

De statura inalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprancenele negre, cu cioc , fioros la fata, viclean, perfid , strasnic.

Sta cocotat pe un tron cu mainile intinse catre popor iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: Eu sunt imperatorul si Dumnezeul si stapanitorul.Cine nu va primi pecetea mea, aceluia moarte!" toti au cazut la pamant si i s-au inchinat, iar el a inceput sa le puna peceti pe frunte si pe maini ca sa primeasca paine si sa nu moara de foame si sete.

Intre timp slugile Antihristului au adus cativa oameni cu mainile legate, ca sa-i sileasca sa se inchine. Dar ei au zis: Noi suntem crestini si credem in Domnul nostru Iisus Hristos!" Antihristul intr-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sange cestinesc.

Dupa aceea au adus la tron pe un tanar, ca sa i se inchine Antihristului, dar tanarul a strigat cu glas tare: Eu sunt crestin, cred in Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!"

La moarte a racnit Antihrist.

Iar cei ce primisera pecetea , cadeau la pamant si se inchinau lui.

Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc in slugile Antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o valvataie de foc a cazut drept in capul Antihristului.

Am simtit cum Staretul m-a luat de mana si am mers mai departe. Si am vazut sange crestinesc.

Atunci mi-am amintit de cuvintele Sfantului Ioan Teologul din nApocalipsa: si va fii sange...pana la zabalele cailor!" Doamne Dumnezeule, mantuieste-ma! Si am vazut ingerii zburand si cantand : Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot!"

Staretul a privit inapoi si a zis : Nu te mahnii, sfarsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai!

Timpul era pe sfarsite.

Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut in genunchi, rugandu-se: m-am rugat si eu impreuna cu el.

Dupa aceea Staretul incepu sa se desprinda cu repeziciune de la pamant, inaltandu-se spre cer: de -abia atunci am strigat: Parintele care-ti este numele?

SERAFIM DE SAROV!. raspunse bland Staretul.

" Sa scrii tot ce ai vazut, pentru crestinii dreptmaritori!"

Deodata deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si auzindu-i dangatul , m-am trezit.

Doamne , blagosloveste si ajuta-ma cu rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, preotul din Kronstadt!"

Rugaciune pentru Duhovnic

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu ,care pe desfranata si pe talharul i-ai primit ,primeste si rugaciunea mea pentru duhovnicul meu(........) ales de Tine sa ia povara pacatelor mele in fata Ta. Asa cum Tu porti povara lumii in fata Tatalui Ceresc.Iarta-i toate greselile lui pentru dragostea si jertfa staruitoare ca sa punem inceput bun de pocainta ,vindeca-l de toata boala si intinaciunea trupeasca si de toata slabiciunea firii celei cazute. Izbaveste-l de toti vrajmasii vazuti si nevazuti ,de tot raul si ispitele care i-au venit.

Sporeste-i intelepciunea ,indelunga rabdarea ,linistea,pacea si multumirea sufleteasca,inmulteste-i puterea,sporeste-i blandetea si purtarea de grija si implineste toate cele de folos lui.

Da-i minte luminata si pricepere sfanta care se pogoara de la Tine Imparatul Luminilor.Daruieste-l sanatos, indelung in zile ,drept invatand Cuvantul Adevarului.Amin( o metanie)

Imparate Ceresc,Mangaietorule deschide stavilele cerului si ploua peste duhovnicul meu (.....), ales de Tine,belsug de har,revarsa peste el multimea indurarilor Tale.Amin (.....)

Maica Domnului, acopera cu Sfant Acoperamantul Tau pe duhovnicul meu (.....) roaga-te Bunului Dumnezeu sa-l mantuiasca de rautatea draceasca si omeneasca pentru rugaciunile Tale.Izbaveste-l de toata ispita trupeasca si sufleteasca,curateste-l ,tamaduieste-l ,sanatate deplina daruindu-i. Amin( o metanie)

Sfinte Pahomie cel Mare,Sfinte Ioan Botezatorule,Sfinte Mucenic Gheorghe,Sfinte Mucenic Dimitrie ,Sfinte Matronusca, Sfinta Filofteia,Sfinte Ioan Rusul rugati-va lui Dumnezeu ca pentru rugaciunile Voastre sa-l mantuiasca pe parintele meu duhovnic (......).Amin ( o metanie)

Cele Noua Puteri Ceresti,Sfintilor Arhangheli Mihail ,Gavriil si Rafail,Sfinti Parinti romani,cuviosi si cuvioase,muceniti si mucenite,Sfinti ai caror pomenire se savarseste astazi,Parinte Argatu,Parinte Arsenie rugati - va lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa-l miluiasca si sa-l mantuiasca pe parintele meu duhovnic(......).Amin (o metanie)

Icoanele Sufletului ( partea a treia )

Icoana Facatoare de Minuni de la Rarau

Pentru rugaciunile sihastrilor si credinta poporului roman, Bunul Dumnezeu a daruit Manastirii Rarau darul facerii de minuni prin Icoana Maicii Domnului, care, fiind chemata cu credinta mare si smerenie, este grabnic ajutatoare.

M-a ajutat Dumnezeu si pe mine nevrednica sa ajung la Manastirea Rarau ,in muntii Raraului . Cand am ajuns noi , se facuse deja noapte, trecut de 8 , slujba de priveghere deja incepuse. Imi amintesc de momentul cand am intat in bisericuta, era ca si cum incercam sa ma strecor si cu frica sfanta in suflet am cautat un loc cu privirea unde sa ma asez, nici nu am privit inauntrul Bisericii , parca nu indrazneam. Dar cand mi-am ridicat capul, primul lucru pe care l-am privit a fost Chipul Maicii Domnului din Sfanta Icoana.

Sunt momente in viata, cand nu putem sa spunem in cuvinte, ce simtim in suflet. Asa a fost si atunci la Rarau, cand am privit Chipul Ei. Tot ce am trait atunci acolo, e de neexprimat .Toata slujba privegherii am fost ca in transa, eram ca hipnotizata, iar calugarul care a oficiat slujba de priveghere parca tocmai coborase din Pateric. Inalt de 1,90 , ascetic, cu un chip supt , tot invaluit intr-o pelerina neagra in mijlocul palpaitului candelelor,a intunericului cald si a valurilor de tameie, cred ca a fost un soc pentru mine, asa ceva nu mai traisem niciodata pana atunci. Era Lumea rugaciunii si a celor Sfinte.

Cred si o spun din tot sufletul, ca pentru Acel Loc , ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului toata viata, cu multe lacrimi picurandu-ne din sufletele noastre pacatoase.

Istoria Icoanei Maicii Domnului

"In anul 1538, Maica Domnului a facut o minune cu Voievodul Petru Rares, cand acesta a fost indepartat prima data de la domnie. Aflandu-se pe varful muntelui Rarau,Voievodul se gaseste inconjurat de 300 de tatari.Sihastrii care se nevoiau prin acele locuri si care erau luminati de Duhul Sfant, prin Icoana Facatoare de Minuni, vin in ajutorul domnitorului;ingroapa tezaurul grabnic sub Pietrele Doamnei, ii adapostesc sotia si copiii ,il binecuvinteaza si-i prorocesc ca, in curand, cu ajutorul Maicii Domnului, va reveni la domnie...Dupa 5 (1541-1546)ani ,Voievodului i se implineste prorocirea sihastrilor si revine la domnie.

Mutarea Schitului

In anii de staretie ai Parintelui Ieroschimonah Sisoe, la Schitul Rarau, s-a petrecut alta minune(1798). Icoana Maicii Domnului disparea mereu din fata Sfantului Altar,sihastrii gasind-o la iesirea din Biserica. Parintii cu smerenie si cu multa credinta au adus rugaciuni Maicii Domnului, rugand-o sa le descopere taian aceasta. Nu dupa mult timp,Maica Domnului i-a vorbit staretului prin Icoana Facatoare de Minuni, spunandu-i sa mute Schitul dincolo de varful Rarau, pe teritoriul Romaniei, deoarece armata austriaca a generalului Bucow vrea sa-l distruga.

Staretul,impreuna cu soborul,au facut priveghere de toata noaptea,apoi au incarcat pe 30 de aci putina avere a Schitului,care consta in odoare,carti de cult,precum si Catapeteasma, si au pornit sa traverseze muntele. Si, "O minunile Tale, Maica a lui Dumnezeu!", Sfanta Icoana mergea singura prin padure, aratandu-le drumul. Astfel ,vietuitorii schitului au trecut garnita Imperiului fara sa fie observati de granicerii austrieci. Staretul Sisoe mergea inainte si se ruga cu lacrimi la Sfanta Icoana, ca Maica Domnului sa le descopere locul unde sa construiasca Biserica. Dupa un timp, Icoana Facatoare de Minuni s-a oprit intr-o poienita, luminata fiind de Duhul Sfant, iar locul s-a umplut de buna mireasma.

Pe acel loc, parintii sihastrii au inaltat Sfantul Altar.Facand priveghere si Sfanta Liturghie ,au adus multumiri si lauda lui Dumnezeu si PreaCuratei Maicii Sale.Afland de aceasta minune, boierul a venit degraba si cu toata dragostea de cele sfinte, a daruit Sfintei Manastiri 600 de ha de pamant, padure, trei stani cu oi si o moara. La toate acestea s-a adaugat si un bun administrator care aproviziona Sfanta Manastire cu toate cele de trebuinta.

O mare minune care s-a infaptuit dupa ani, indianului Sundar Singh, care a trecut de la budism la crestinism, este ca a vazut, intr-o vedenie, Muntele Rarau ca fiind varful duhovnicesc al lumii. Dar ceea ce vazut Sundar Singh este puterea facerii de minuni a Icoanei Maicii Domnului, rugaciunea de foc si Harul Duhului Sfant, care se pogoara in timpul Sfintelor Slujbe savarsite de sfintitii slujitori preoti si preface Sfintele Daruri in Insusi Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.

In ziua de 26 iunie 1997 s-a petrecut o alta minune ,din Sfanta Icoana,din gura Maicii Domnului , a inceput sa izvorasca Mir sub forma unor picaturi mici. Aceasta minune reprezinta cuvantul, plin de har si de mireasma Duhului Sfant, cu care Maica Domnului ne vorbeste, se roaga pentru noi si ne binecuvinteaza. Atunci toti au trait momente de neuitat, in timp ce se citea Acoperamantul Maicii Domnului, din ochii tuturor picurau lacrimi duhovnicesti."

Manastirea Rarau va straluci intotdeauna sub Acoperamantul Maicii Domnului, prin Icoana Facatoare de Minuni , care cheama pe credinciosi sa vina la dumnezeiestile slujbe, si sa primeasca binecuvantarile dumnezeiesti.

"Bucura-te Marie"

Multe sunt minunile Maicii Domnului , toate atunci cand le citim, raman in inima noastra, dandu-ne mai multa forta si nadejde de a merge inainte, cu Dumnezeu.

In cartea intitulata "Patericul Maicii Domnului" , este o istorisire care pe mine m-a invatat multe. Ceea ce am constientizat cel mai adanc este cat de mult se uita Dumnezeu la inima omului, la simplitatea inimii mai bine zis , si deasemenea inocenta ei .

Inocenta inimii cred eu nevrednica , ca a avut-o si Maica Domnului de aceea in icoane la moartea ei , Mantuirorul este infatisat tinanand in brate un copil.

Acela fiind sufletul Maicii Domnului , pur si inocent ca a unui copilas.

Imi amintesc ca dupa ce am citit aceasta intamplare din Muntele Athos , am prins atat de mult drag de Cantarea Arhanghelului, ca si astazi oriunde merg sau orice fac , fredonez in gand sau cu voce tare ,atunci cand imi pot permite si-mi amintesc , aceaste sfinte cuvinte ale Arhanghelului Gavriil ... "Nascatoare de Dumnezeu,Fecioara,bucura-te..."

Sper ca acesta sa fie spre folosul nostru, al tuturor.

In cetatea vechii Rome traia un crestin care se numea Ioan, un om foarte evlavios si foarte bogat.

Acest crestin avea o minte atat de greoaie, incat nu putea sa invete carte si de aceea nu stia nici o rugaciune asa cum stiau ceilalti crestini.
Dupa o vreme acesta a mers la o manastire, a dat toata averea sa acolo si s-a facut monah, rugandu-i pe frati sa-l invete carte. Toti incercau sa-i talcuiasca Psalmii si sa-l invete diferite rugaciuni, dar el nu putea sa invete nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic.
Atunci un monah incercat, dupa ce i-a citit diferite rugaciuni, l-a intrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au placut mai mult si pe care ar vrea sa o invete. Acela i-a raspuns bucuros:
- Imi place foarte mult: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…“
Auzind acestea, fratii s-au straduit cu multa osteneala sa-l invete pe acel monah cantarea Arhanghelului Gavriil…

Dupa ce a invatat-o, a primit atata bucurie in inima, de parca aflase o comoara pretioasa. In fiecare clipa avea aceasta cantare pe buze, iar fratii il auzeau mereu rostind: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, Ceea ce esti plina de Har…“.
Intotdeauna se ruga Maicii Domnului cu aceasta cantare, caci ii aducea in suflet multa dulceata si veselie.
Calugarii din manastire l-au poreclit “Bucura-te, Marie”, ceea ce il bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste sa poarte numele Pururea Fecioarei Maria.
Cand a murit acest fericit, l-au ingropat intr-un loc deosebit, deoarece trupul sau raspandea buna mireasma. Iar aceasta mireasma, pe zi ce trecea devenea tot mai puternica, lucru care ii facea pe monahi sa se minuneze.
Dupa noua zile, cand monahii au mers sa-i faca dupa randuiala Trisaghionul, dupa ce au facut rugaciunea, s-a intamplat o minune care i-a lasat muti de uimire: din mormantul acelui monah rasarise un crin pe ale carui petale era scris cu litere de aur:
“Bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie “.
Crinul raspandea o mireasma deosebita si foarte puternica, care nu semana cu mireasma nici unei flori pamantesti.

Atunci egumenul a spus monahilor:
- Din acest fapt minunat ne-am putut da seama ca fratele nostru care a adormit a avut o viata sfanta si o deosebita evlavie catre Maica Domnului.
Dar cred ca ar fi bine sa vedem si de unde iese radacina acestui crin.
Dupa ce au sapat mormantul, au vazut cu totii ca radacina iesea din gura monahului.
Apoi egumenul a poruncit sa deschida si pieptul monahului si au vazut ca radacina iesea din inima sa, in care era pictata icoana Maicii Domnului.
Atunci monahii au luat crinul si sfintele moaste pe care le-au pastrat cu mare cinste in manastire”.

Minunea din Siria

Panaghia Saidnaya

"În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presa pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut si care i-a schimbat viata.

Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste si broşuri în Arabia Saudita, în Siria, Palestina si în tarile vecine.

Aceasta minune a covârşit cu înfricoşata surprindere toata lumea araba – musulmana si întreg Orientul Mijlociu.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmană foarte bogata, însa stearpa.

Anii au trecut si, în pofida tuturor străduinţelor si a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fara copii.

Părinţii lui i-au propus sa se căsătoreasca cu o alta femeie, păstrându-o si pe întâia sa soţie (legea locala îngăduie pana la patru casatorii concomitent).

Obosit, neliniştit si deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales sa plece în vacanta cu soţia sa în Siria.

Ajunşi acolo, au închiriat o limuzina si un şofer care sa îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacantei, şoferul a observat ca perechea saudita părea amarata, îndurerata, mâhnita.

Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru ca nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului ca pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era si el musulman, le-a spus atunci ca, în Siria, creştinii ortodocşi au o manastire numita Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta si un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) si ca mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni.

Ei merg la manastire si li se da sa mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate.

Iar apoi „Maria” creştinilor le da cele ce doresc, după credinţa lor. Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit si soţia sa i-au cerut şoferului sa îi duca la mănăstirea „Saidnaya” a „Doamnei Creştinilor”, spunând:

„Daca vom avea un copil, mă voi întoarce si îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”.

Astfel, s-au dus la manastire si au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă si după ceva vreme, femeia a fost găsita însărcinata. După câteva luni, a născut un băieţel minunat.

A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea. Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut sa se întoarcă în Siria, ca sa-si tina făgăduinţele pe care le făcuse.

La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer si i-a cerut sa îl ia de la aeroportul din Damasc.

Însa şoferul era un om viclean si rău, si i-a convins pe doi prieteni ai săi sa meargă împreuna cu el la aeroport ca sa îl ia pe bogatul arab saudit, sa îi ia banii si sa îl omoare.

Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fara sa îşi dea seama ca plănuiseră sa îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului ca le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul câtre manastire si au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul si celelalte parţi ale trupului sau (mâinile si picioarele) în bucata.

Orbiţi de patima si copleşiţi de fapta groaznica pe care tocmai o săvârşiseră, au pus ramasitele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc sa le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul si tot ce mai avea, au purces sa caute un alt loc pustiu pentru a scapă de rămăşite.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţionala, maşina a făcut o pana si s-a oprit în mijlocul drumului.

Cei trei s-au dat jos ca sa vadă ce se întâmplase cu motorul.

Un trecător s-a oprit sa îi ajute, însa ei, temându-se ca nu cumva sa se descopere fapta lor cea groaznica, au spus ca nu au nevoie de ajutor.

Însa în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehiculului, si a chemat politia pentru investigaţii, căci întreaga scena si cei trei oameni dădeau de bănuit.

Poliţiştii a sosit si, văzând sângele de sub maşina si de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit si minunat în viata si teafăr, zicându-le: „Chiar acum aceasta Panaghia a isprăvit sa-mi coasa gatul, chiar aici -si le-a arătat zona mărului lui Adam- după ce mi-a cusut restul trupului”.

Văzând aceasta, cei trei ucigaşi si-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Politia le-a pus cătuşele si în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau ca este cu neputinţa ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră si măcelăriseră sa mai fie în viata.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat si au întărit faptul ca cusăturile erau făcute de putina vreme, validând astfel aceasta întâmplare minunata.

Cusăturile erau, si sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una ca Panaghia a pus la loc trupul sau si l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit si-a chemat rudele din Siria, si au mers toţi împreuna la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând lauda, slava si rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amânuntele acestei minuni copleşitoare, îsi începe povestirea cu cuvintele:

„Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează…” – ceea ce arata ca nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Parintele Filothei si Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir

Este mai mult decat minunat, atunci cand, ne vin sfintii in ajutor.

Cu toate ca suntem cu adevarat nevrednici , ne sunt alaturi chiar si atunci cand uitam de ei.

Un "urias " duhovnic grec , sfant la randul lui povesteste cu multa uimire de sine cum l-a jutat Sfantul Dimitrie cel Izvorator de mir, intr-un moment din viata sa ....este vorba de Parintele Filothei Zervakos, ucenicul Sfantului Nectarie , si care la randul lui este un mare facator de minuni.

"Am mers la cladirea Administratiei din Tesalonic, spune parintele Filothei, si paseam pe un coridor.Un ofiter turc m-a vazut si m-a intrebat ce caut. I-am spus: Vreau sa vorbesc cu pasa. -Despre ce sa vorbesti?". Am sa-i spun ceva",i-am raspuns."-Eu sunt reprezentantul pasei",i mi zise: Spune-mi ce vrei. Daca esti reprezentantul pasei, spune-mi de ce nu ne lasati sa mergem in Sfantul Munte?" Mi-a raspuns pe un ton aspru: Nu-ti voi da tie socoteala". Atunci i-am zis cu indrazneala:Nu sunteti oameni buni, sunteti nedrepti. De vreme ce nu suntem vinovati cu nimic,de vreme ce nu suntem raufacatori si actele noastre sunt in regula,nu vad motivul pentru care ne impiedicati si ne necajiti.Cum sa traim intr-un loc necunoscut si strain? Daca voi ati fi mers in Grecia,v-ar fi placut sa va faca ce ne faceti voi noua acum?

Cuvintele acestea l-au iritat, s-a maniat si a inceput sa sune cu putere clopotetelul. S-au adunat imediat 30-35 de ostasi si ofiteri , care m-au prins si m-au dus in Turnul Alb. Ce aveau de gand cu mine,nu stiu. Poate sa ma intemniteze. Cu toate acestea, eu nu m-am infricosat deloc, nu mi-am pierdut curajul. Imi parea rau numai ca nu mi-au spus nimic impotriva credintei mele(incat sa ocarasc credinta lor si sa micenicesc). Insa nadajduiam ca acolo unde ma vor duce, ma vor provoca intr-un fel.

Si pe cand paseam pe calea muceniciei, l-am rugat pe Sfantul Dimitrie sa mijloceasca la Domnul ca sa ma invredniceasca sa am moarte muceniceasca, desigur daca asta era voia lui Dumnezeu; iar daca nu este, sa ma izbaveasca din mainile acelor atei, barbari, varsatori de sange si salbatici.

Dupa ce am inaintat putin,iata ca a si aparut un superior de-al lor, care le-a vorbit in limba turca. Ce le-a spus n-am inteles. Acel turc le-a vorbit cu manie si i-a izgonit. Indeosebi pe acel ofiter care m-a arestat cu toiagul in umar. Dupa ce i-a alungatpe toti, s-a apropiat de mine cu o privire vesela si m-a lovit usor cu mana pe umar, incredintandu-ma unui ostas cuminte din Ioanina.I-a dat porunca sa ma duca pe vaporul grecesc "Mikali" care ancorase in portul din Tesalonic,pentru a ma putea intoarce in Grecia.

Intrucat nu stiam cine a fost cel care venise si daduse porunca, l-am intrebat pe astas. Mi-a spus ca era pasa. L-am intrebat: Si de ce l-a lovit pe ofiterul acela?. "L-a lovit si l-a mustrat -mi-a zis- pentru ca te-a osandit la moarte fara sa-i ceara voie". Si unde ma duceau? "In Turnul Alb, mi-a raspuns.Te duceau sa te execute. Acolo ii duc pe cei condamnati la moarte si pe altii, pe care-i lasa sa moara de foame, de sete si de duhoare.

Abia mai tarziu a aflat parintele Filothei adevarul, de la prietenul sau, avoact in Tesalonic. Acest avocat l-a auzit intr-o zi pe ofiterul pasei, care a marturisit cu exactitate ce-i spusese pasa in legatura cu asta.

"Intr-o zi , a zis pasa, pe cand dormeam linistit, in camera mea a intrat Sfantul Dimitrie, imbracat in haine de conducator de osti, inarmat si mi-a spus poruncitor si cu privire aspra:"Trezeste-te imediat ,imbraca-te,incalta-te si du-te in strada...din oras ca sa eliberezi un tanar, pe care un ofiter de-al tau la osandit la moarte. Dupa ce il vei elibera si scapa de la moarte, sa-l trimiti pe vaporul Mikali, care se afla in port si se pregateste sa plece. M-am grabit asadar,l-am scapat si l-am trimis in Grecia."

Atunci am inteles, a zis parintele Filothei, ca izbavitorul meu de la osanda cu moartea a fost marele Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir."

Rugaciune

Am gasit acum catva timp, aceasta rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos , in acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Este o rugaciune frumoasa si care mie m-i s-a parut un pic mai neintalnita, mai deosebita.

De aceea m-am gandit sa o iau din acatist si sa o pun pe blog, pentru a putea fi folosita de cat mai multi oameni.

"Daca nu Te-as fi intalnit, as fi fost fara de pacat. Dar eu am umblat pe cararile Tale, alaturi de Tine. Te-am cunoscut indeaproape si ti-am ascultat cuvantul.

O, glasul Tau atat de mangaietor facea si ciripitul pasarilor sa inceteze, gazele se opreau pe firul ierbii, vantul adia lin si pana si timpul statea pe loc; mainile Tale ridicate asupra noastra ,binecuvantand intreaga fire, ochii Tai luminosi care revarsau rauri de speranta ,tristetea Ta de neinteles ,

Iisuse Hristoase ,bunul meu Invatator!

Cu mine ai impartit bucata de paine si pestii, langa mine ai inchinat apa transformata in vin, inceput al Legii celei noi, cu mine Ti-ai impartit haina, camasa si tot ce ai avut al meu a fost.

Mi-ai aratat cele ce nu cunosteam si mi-ai vegheat odihna , eu dormind ca un ticalos, iar Tu rugandu-Te pentru mine cu lacrimi de sange.

Din mine ai scos demonii ce ma tineu legat in lanturi cand tuturor le era frica, mie mi-ai indreptat madularele si m-ai ridicat din patul ce ma tinea tintuit; tina ai pus pe ochii mei orbi si culorile lumii am vazut prin Tine, gura mea ai deschis-o si ai daruit cantarea ingerilor din cer auzului meu.

Pe mine m-ai redat mie insumi.

Si eu m-am lepadat de Tine. In ceasul acela eu nu eram acolo.Nici n-am aflat de Invierea Ta.

Beat de fericirea de a fi fost intreg , am uitat de tot si de toate. Si calau m-am facut, omorand binele in mine si in fratii mei, carora le cautam mereu pricina. Si avar m-am facut, si barfitor,si mincinos, si nimic din ceea ca a fost rau nu mi-a fost ascuns mie, in desfranarea puturoasa in care-mi petreceam zilele.

Dar oricate averi as fi avut,oricate placeri mi-as fi indeplinit, era mereu ceva ce lipsea si nu-mi gaseam multumirea.

Iar in noaptea vietii mele, caci mort eram fara sa stiu, Arhanghelul Domnului Rafail ,a fost trimis in casa desfatarilor mele si cu glas de tunet a zis: Nebune , uite pe Cine ai parasit! ,apoi mi-a luat negura de pe ochii sufletului, deschinzandu-i inspre Slava Ta.

Atunci am strigat pamantului: deschide-te si acopera-ma, ca de nimic nu sunt vrednic!

Din pustiul care ma inconjoara, marturisesc in fata tuturor, Doamne, ca eu sunt cel ce Te-a urmat si apoi Te-a osandit fara vina; eu sunt cel ce Te-a tradat cu un sarut si eu Te-am biciuit, insangerandu-ti Trupul. Coroana de spini Ti-am asezat pe frunte si mana mea a batut piroanele. Eu Te-am rastignit, Dumnezeul meu, cu nemernicia mea, cu uitarea si cu neiubirea mea.

Am cerut ingerului sa deschida cerurile si ploaie de foc sa cada peste mine, sa ridice muntii si sa-i pravaleasca peste ticalosenia mea, sa adune apele puhoaie si sa se reverse peste suflarea mea de otrava.

Ca mielul haituit de lup alergam fara sa gasesc scapare, pana cand m-am prabusit, iar parerile de rau m-au preschimbat in rauri de lacrimi si am aflat ca in tot acest timp ceea ce mi-a lipsit a fost chipul Tau in mine.

Si am vazut Lumina.

Timpul se scurge, ma arde bland si necontenit dorul tau de tine, Iisuse Hristoase , dulcele meu Mantuitor. Asezat pentru totdeauna langa Crucea inpodobita cu ghirlande de trandafiri rosii ca sangele pe care L-ai varsat si pentru mine, Te marturisesc laolalta cu vamesul, desfranata si talharul, chemandu-te in ajutor.

Sfinte Arhanghel Rafail, cu puterea ta, cere mila si indurare pentru mine cel ce m-am intors, si roaga-l ca atunci cand usa stramta se va inchide, eu sa fiu ultimul care-i va fi trecut pragul si ca atatia rataciti care au regasit Calea, sa aud si eu "iertate-ti sunt pacatele" , intru Slava vesnica a Celui fara de Inceput al nostru Parinte, al Fiului Sau Unuia Nascut si Mangaietorului Duh dadator de viata, in vecii vecilor. Amin"

Arhanghelul Mihail din Mandamad

Chiar daca sarbatoarea Sfintilor Arhangheli a trecut noi continuam sa-i praznuim in sufletele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu toata viata.
Sfantul Arhanghel Mihail este pentru multi oameni un adevarat prieten si nu putine sunt minunile lui.
Am sa scriu aici doua minuni a Sfantului Arhanghel Mihail care pentru mine sunt foarte,foarte dragi.Una dintre ele este istoria unei frumoase icoane care se afla si astazi in insula Lesbos.

Arhanghelul din Mandamad

*Prin secolele X-XI ,cand Imperiul Bizantin se afla la zenit,saracinii erau si ei intr-o peroada foarte propice.Bantuiau insulele Marii Egee,jefuiau,ardeau si luau oamneni in robie,pe care ii vindeau in targurile din Orient.
Fiind bogata,insula Lesbos a devenit o tinta preferata a piratilor.In locul numit Lesbad,langa Mandamad,exista vechea localitate Stenaka,aproape de care se afla o manastire inchinata Sfintilor Arhangheli,a carei intemeiere se pierde in negura timpului.
Istoria acestei manastiri poate fi aflata din traditia orala,care s-a pastrat pana astazi.
Manastirea era intarita ca o cetate,cu ziduri si turn de aparare,trezind interesul piratilor,care si-au pus in gand sa o cucereasca.
Astfel ca ,intr-o primavara,Shiran,capetenia piratilor,un urias negricios cu infatisare salbatica,ce purta la mijloc sabie si secure,si-a adunat ceata de talhari si le-a zis:
-De data aceasta nu imi incape indoiala ca o sa intram in manastire.Eu vreau numai paharul de aur pe care il folosesc calugarii la slujbe,ca beau vin din el.Restul e al vostru.
Shiran nu avea de gand sa ia parte la asalt,pentru ca socotea a fi un lucru prea marunt pentru el.
Piratii au aruncat ancora si s-au indreptat spre Lesbos.S-au apropiat de manastire in timpul noptii si s-au ascuns printre copaci.
Intre timp,gandind ca este iarna inca si nu ii paste nici o primejdie,calugarii nu au pus sa se pazeasca zidurile cum trebuia.La un moment dat,a batut toaca ce ii chema pe frati la Utrenie.Atunci corsarii s-au apropiat de manastire,ascunzandu-si zgomotul pasilor sub bataia ritmica a toacei.In curand ,s-a asternut din nou linistea.
Intr-un moment anume,capetenia a dat semnalul de atac.Unul dintre pirati a aruncat un carlig,a urcat zidul,a sarit inauntru si a deschis poarta cea mare a manastirii.Piratii s-au napustit atunci cu strigate salbatice in biserica.Pana sa-si dea seama ce se intampla calugarii au fost ucisi...
Un calugar novice pe nume Gavriil,se afla in Altar.Fiind sprinten,a urcat repede pana pe acoperisul bisericii.Piratii s-au luat dupa el.Atunci insa,s-a auzit un vuiet si acoperisul s-a prefacut in chip minunat in mare cuprinsa de furtuna.Pe valurile inspumate s-a aratat un soldat urias si infricosator cu sabie de foc,ce s-a napustit asupra piratilor.Acestia si-au lasat armele si ce apucasera sa fure si au fugit cuprinsi de groaza.
Gavriil ,singurul calugar care a scapat cu viata de pe urma acestei cumplite intamplari,s-a dus la icoana Arhanghelului si a inceput sa se roage cutremurat de minunea care se facuse cu el.Cand si-a venit in fire,si-a ridiact ochii si ce i-a fost dat sa vada!Cu toate ca era zugravit,chipul Arhanghelului parea viu,privindu-l binevoitor.Atunci,el s-a rugat astfel:
-Sfinte Arhanghele,mijloceste la Domnul pentru odihna fratilor mei,iar pe mine lasa-ma sa-ti zugravesc cu vrednicie chipul cel sfant.
Dupa aceea,ca si cum Arhanghelul i-ar fi spus ce sa faca,a luat un burete,a sters cu el sangele calugarilor,adunandu-l intr-un lighean,l-a amesteact cu pamant alb si a inceput sa inchipuie o icoana in relief.
Inca de cand a pornit lucrul,a simtit ca Arhanghelul il ajuta.Mainile parca ii erau miscate de o putere nevazuta,alcatuind repede chipul ingerului lui Dumnezeu.
Era acealsi chip pe care il vazuse pe acoperisul bisericii,plin de manie cereasca,dar si de har dumnezeiesc.
In timp ce la manastire se petrecea aceasta tragedie,in localitatile din jur,viata isi urma linistita cursul.Doar un ciobanas,uitandu-se inspre mare de pe un varf de munte,a vazut vasele piratilor indreptandu-se spre manastire.
Atunci a sarit pe cal si a pornit in galop spre manastire,ca sa ii instinteze pe calugari sa se pazeasca.Dar, cand a ajuns,era prea tarziu.A vazut macelul,cazand jos si lesinand.
Cand si-a venit in fire,a pornit spre Alexe mai marele peste satul Stenaka,spunandu-i ce se intamplase.Acesta a luat in graba cincizeci de calareti si au plecat cu totii spre manastire.
Cand a intrat in biserica,Alexe a armas inmarmurit.I-a vazut pe calugari taiati,intr-o baie de sange,iar pe staret mort dinaintea sfintei Mese.Atunci a scrasnit din dinti si a iesit afara cu gand de razbunare.
Au sarit toti pe cai si,luand urma corsarilor,s-au apropiat de un povarnis.Brusc s-au oprit cu totii.Privelistea de dinainte lor era infricosatoare.Cei pe care ii urmarea zaceau morti imprastiati peste tot in jur.Fiecare dintre ei avea cate o taietura de sabie care pornea de la frunte si cobora pana la pantece,spintecandu-i in doua.Fiecare trup avea aceeasi taietura.
Nici unul dintre calareti nu a intrebat cine facuse asa ceva.Cu totii si-au dat seama cine fusese cel care ii pedepsise pe raufacatori.Nu aveau nici cea mai mica indoiala.
-Mare este harul si puterea ta Arhanghele! si-au zis oamenii facandu-si semnul crucii.
Intre timp, doi pirati, care ramasesera pe tarm asteptandu-si tovarasii ,s-au nelinistit pentru ca acestia nu mai veneau,asa ca au urcat sa vada ce se intamplase.
Cand au ajuns la acel delusor si au vazut privelistea macabra,s-au intors iute inapoi,ducandu-se spre corabie ,unde ii astepta capetenia lor cu sufletul la gura.I-au spus ce vazusera,iar acesta,iesit din minti,a batut cu pumnul in masa,jurand razbunare.
In anul urmator si-a pus in lucrare planul de a cucerii Stenaka.Intr-o noapte,piratii au coborat in liniste pe tarm ,pregatindu-se sa atace in zori mica localitate,care era cufundata in somn,fara ca nimeni sa banuiasca nimic.
In aceasta clipa grea Arhanghelul si-a aratat din nou puterea.Stefan ,fiul lui Alexe,l-a vazut dinaintea sa pe Arhanghel.
Era neinchipuit de frumos,imbracat in armura de aur.Avea parul blond care se revarsa pe umeri,dand aripilor sale albe stalucire aurie.In mana dreapta tinea o lance de aur,in vreme ce in mana stanga era ridicata,cu degetul aratator intins.Arhanghelul a zambit si aspus cu o voce calda:
-Scoala-te Stefan.Du-te repede la tatal tausi spune-i sa pregateasc apararea satului.Vin saracinii sa va nimiceasca.Dar sa nu va temeti.De partea voastra vom fi eu si Stapanul vostru protector.
O sa va aparam si o sa aratam ce sa faceti.Piratii sunt acum jos,sub cetate.Cativa dintre ei vor urca zidul,ca sa-l omoare pe strajer si sa deschida portile.Se vor napustii asupra voastra la inganarea zilei cu noaptea.
Aveti mare grija la poarta!
Totul s-a desfasurat intocmai cum a spus Arhanghelul.Cand piratii s-au napustit asupra cetatii,oamenii erau pe metereze.
In acelasi timp,cativa oameni in frunte cu Stefan au coborat pe ascuns pe tarm si au dat foc corabiilor invadatorilor.Piratii au vazut focul din departare si au intrat in panica.Au inceput sa alerge ca nebunii pe mare,urmariti de calareti,care i-au macelarit.
O mana de pirati,in frunte cu capetenia lor,au izbutit sa fuga,indreptandu-se inspre padure.Insa i-au intalnit in cale pe calaretii care se dusesera sa dea foc corabiilor.Piratii au fost inconjurati si nu a durat mult pana au pierit cu totii.
Au mai trecut veacuri de atunci.
Manastirea a ajuns o ruina din cauza repetatelor atacuri din partea agarenilor.In secolul al XVIII-lea,a fost ridicata o biserica noua,mult mai mare,insa icoana Arhanghelului facuta cu sangele calugarilor ucisi de pirati s-a pastrat,existand de altfel si in ziua de astazi,asa cum era odinioara.
Si acum isi pastreaza prospetimea,chiar daca a fost sarutata de sute de mii de ori.Credinciosii lipesc pe frunte si pe obraji monede care lasa semne ,dar acestea dispar imediat.Ochii Arhanghelului sunt inlacrimati,iar credinciosii ii sterg mereu lacrimile.La fel fac si cu sudoarea,atunci cand se intampla ca fruntea Arhanghelului sa transpire.
Multe minuni cutremuratoare se savarsesc si astazi pentru cei care se inchina cu credinta la icoana aceasta."
***

Ajutorul Arhanghelului Mihail la o operatie

Una din minunile savarsite de Arhanghelul Mihail la Mandamad,in insula Lesbos,a avut legatura cu vindecarea unui copil pe nume Vasilis Karastiris din Atena.
In timp ce se juca,copilul a cazut si s-a lovit foarte rau la cap.L-au dus la spital,unde medicii si-au dat seama ca a ramas orb si paralizat.
Directorul spitalului i-a chemat pe parintii baiatului la el in birou si le-a spus:
-Starea copilului este grava.Este nevoie de operatie urgenta,dar sansele de reusita sunt aproape nule,sa zicem 1-2%.Trebuie sa va hotarati acum,cat nu este prea tarziu.
Mama a simtit ca-i fuge pamantul de sub picioare.Tatal a intrebat:
-Nu este nici o alta speranta?
-Din pacate,nu.
Atunci s-a aplecat si dat semnatura pentru interventia chirurgicala.
Copilul a fost dus in sala de operatii.In timp ce il pregateau,asa cum a povestit el insusi mai tarziu,intunericul din ochii lui s-a risipit,avand o vedenie plina de lumina.
S-a vazut dinaintea unei biserici cu arcade,zidita din piatra rosie.Pe usa intredeschisa a bisericii iesea o lumina orbitoare.
Copilul s-a apropiat de usa si a vazut inauntru un tanar frumos,scaldat de lumina,care a intins mana spre el si l-a chemat:
"Hai,Vasile,nu te teme.O sa te faci bine.Eu voi indruma mana medicului care te v-a opera"
Copilul s-a apropiat,a ingenuncheat dinaintea lui,i-a cuprins picioarele in brate,si si-a sprijinit capul de piciorul lui stang.
Atunci,tanarul a intins mana si l-a mangaiat pe crestet.
Pana ca vedenia sa se risipeasca,copilul a apucat sa vada in biserica o icoana innegrita de vreme ,in care se distingea un inger cu aripi.
Operatia a reusit.Copilul si-a recapatat vederea si miscarea membrelor.Doctorii au spus ca nu putea sa fie deact o minune.
Era 8 noiembrie,de ziua Arhanghelilor Mihail si Gavriil....
Au trecut ani de zile de atunci.Vasile incerca in zadar sa-si dea seama de adevarata semnificatie avedeniei sale.Pana intr-o zi,cand in mod cu totul nesperat,a vazut la televizor biserica in care intrase in timpul vedeniei sale.
Era biserica Arhanghelului Mihail din Mandamad.
S-a dus apoi acolo sa se inchine si sa-i multumeasca Arhanghelului pentru insanatosirea sa minunata.

Pentru rugaciunile Sfantului Arhanghel Mihail,Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi.Amin

Icoanele Sufletului (partea a doua)

Sunt persoane care de-a lungul anilor ajung sa-L considere pe Dumnezeu , Tata cu adevarat.

Eu insumi cunosc o fata care fiind orfana de mama si neavand familie s-i l-a facut Tata pe Insusi Dumnezeu. M-am gandit in mintea mea ce frumos trebuie sa fie sa-L ai ca si Tata pe Domnul Cel care a facut cerul si pamantul...

De aceea am sa povestesc aici o intamplare ce am cunoscut si eu din viata acestei fete..

Am inceput acum vreo doua saptamani rubrica intitulata Icoanele Sufletului si am sa continui in partea a doua cu o deosebita icoana a Sfintei Treimi.

Aceasta Icoana este mai rara,adica nu o intalnesti peste tot ci poate doar la dorinta unei inimi. Asa a fost si cu o inima care si-a dorit-o mult de tot si a primit-o atunci cand se astepta mai putin.

Aceasta tanara de care vorbeam mai sus isi dorea mult icoana Sfintei Treimi unde este infatisat si Dumnezeu Tatal .

De aceea avea o mare aplecare a inimii la icoana mare din Sfanta Catedrala unde este Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul unul langa altul cu Dumnezeu Duhul Sfant deasupra Lor.

Intamplarea face sa fie rugata de catre o cunostinta sa mearga la Catedrala pentru a vedea de Acatistul Sfantului Nectarie.

Mergand si interesandu-se de acatist isi ridica ochii si-l vede pe Tatal ei intr-o ipostaza mai mult decat minunata,vede icoana mult dorita de sufletul ei, dupa care tanjea.

Pot spune cu mana pe inima ca multa este grija lui Dumnezeu fata de noi si ne indeplineste si cele mai marunte dorinte si chiar mai mult.

Intreband daca pana maine v-a mai fi icoana caci nu avea destui bani la ea ,calugarita simtindu-i emotia i-a dat icoana fara s-o plateasca spunandu-i sa aduca banii atunci cand v-a putea.

Mare este Dumnezeu,toate le face pentru noi numai sa-L iubim cu sinceritate si sa cautam Cuvantul Lui.

Icoana postata mai sus este Minunea acelei fete.

Dumnezeu Tatal cu bratele deschise tinandu-L pe Dumnezeu Fiul in brate ca si Prunc ,cu Duhul Sfant intre Ei , iar la picioarele Lor un serafim cu sase aripi ...cei care stau langa tronul lui Dumnezeu si aduc dorul de Dumnezeu in inimile noastre.